CELE MAI NOI ARTICOLE

Romanian Supreme Court Postpones Ruling In Bankrupt Fund File For June 4

Romania’s High Court of Justice postponed Thursday, for the third time, until June 4, a ruling in the case involving the country’s former National Investment Fund, or FNI, which went bankrupt in 2000.
Romanian Supreme Court Postpones Ruling In Bankrupt Fund File For June 4

Presa turcă: „Ultimul împărat, Luce”, „Regele Istanbulului, Lucescu”, „Profesorul fotbalului”

"Ultimul împărat, Luce", "Regele Istanbulului, Lucescu", "Profesorul fotbalului" sunt câteva titluri ale unor articole apărute în presa turcă, joi, la câteva ore după victoria, cu scorul de 2-1, înregistrată de echipa Şahtior Doneţk în finala Cupei UEFA, cu Werder Bremen.
Presa turcă:

Pronunţarea în dosarul FNI, amânată pentru a treia oară

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au amânat, joi, pentru a treia oară, până în 4 iunie, pronunţarea în dosarul privind prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii (FNI).
Pronunţarea în dosarul FNI, amânată pentru a treia oară

Antrenorul echipei de rugby Dinamo, Daniel Neaga, a fost demis

Conducerea Clubului Sportiv Dinamo a decis, joi, demiterea antrenorului echipei de rugby, Daniel Neaga, în urma înfrângerii suferite miercuri, la Buzău, în faţa formaţiei Farul Constanţa, cu scorul de 30-21 (17-9), în play-off-ul Diviziei Naţionale.
Antrenorul echipei de rugby Dinamo, Daniel Neaga, a fost demis

Tolea Ciumac vrea contopirea pedepselor primite în Romania şi Spania

Anotalie Ciumac, condamnat în dosarul "Scotch", în care este acuzat de tentativă de omor, a solicitat, joi, Tribunalului Braşov, să i se contopească pedepsele cu închisoarea date de instanţele din Spania şi din România, magistraţii stabilind pentru 18 iunie judecarea cauzei.
Tolea Ciumac vrea contopirea pedepselor primite în Romania şi Spania

FMI: Economia României va reveni pe creştere „numai” în al doilea semestru din 2010

Evoluţia economiei României va depinde în următoarele trimestre de politicile interne, dar şi de contextul global, însă creşterea economică va intra în teritoriu pozitiv "numai" în al doilea semestru din 2010, a declarat agenţiei MEDIAFAX reprezentantul FMI pentru România şi Bulgaria, Tonny Lybek.
FMI: Economia României va reveni pe creştere

Principele Radu:Patru greşeli au agravat criza economică

Principele Radu, candidat la preşedinţia României, susţine că politicienii care conduc România se preocupă prea mult de sărbători câmpeneşti şi lansări electorale şi îi acuză de "iresponsabilitate, obtuzitate şi egoism" în această perioadă de criză.
Principele Radu:Patru greşeli au agravat criza economică

Ilie Iordache: Condescu încearcă să se răzbune

Fostul jucător al formaţiei Pandurii Târgu Jiu, Ilie Iordache, a declarat că preşedintele grupării gorjene, Marin Condescu, vrea să se răzbune pe el, după ce Curtea de Arbitraj pentru Fotbal (CAF) l-a declarat liber de contract, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ilie Iordache: Condescu încearcă să se răzbune

Şedinţele de guvern nu vor dura mai mult de trei ore

Premierul Emil Boc a stabilit ca şedinţele de guvern, organizate de regulă în ziua de miercuri, începând cu ora 15.00, să nu dureze mai mult de trei ore, atât din motive de eficienţă, dar şi pentru că membrii Cabinetului sunt obosiţi după activitatea de la ministere, de pe parcursul întregii zile.
Şedinţele de guvern nu vor dura mai mult de trei ore

Elena Udrea, prezentă la o emisiune a Trinitas TV

Ministrul Turismului, Elena Udrea, participă, joi, la slujba de la Patriarihie cu ocazia sărbătorii Sfinţilor Constantin şi Elena, după ce a înregistrat o emisiune pentru postul Trinitas TV, în care a vorbit despre "turismul de pelerinaj", despre imnul turistic, despre justiţie şi despre onoare.
Elena Udrea, prezentă la o emisiune a Trinitas TV

Balaci: Cu cinci sau şase puncte ne putem califica în cupele europene

Managerul general al grupării Universitatea Craiova, Ilie Balaci, a declarat că formaţia "alb-albastră" are nevoie de cinci sau şase puncte în ultimele trei etape ale Ligii I pentru a se califica în cupele europene în sezonul viitor.
Balaci: Cu cinci sau şase puncte ne putem califica în cupele europene

Scenaristul Ioan Antoci a câştigat, la Cannes, premiul ScripTeast

Scenaristul român Ioan Antoci a primit premiul "Krzysztof Kieslowski" ScripTeast, miercuri, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Plage des Palmes, în timpul Festivalului de la Cannes (13 - 24 mai).
Scenaristul Ioan Antoci a câştigat, la Cannes, premiul ScripTeast

Sarkozy şi-a publicat videoclipuri personale pe pagina de Facebook

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi-a relansat pagina de pe platforma de socializare Facebook, publicând o serie de videoclipuri personale, în care apare alături de soţia sa, Carla Bruni-Sarkozy, flirtând sau discutând probleme de politică internaţională.
Sarkozy şi-a publicat videoclipuri personale pe pagina de Facebook

Congelatorul, cel mai bun prieten al persoanelor aflate la dietă

Congelatorul poate deveni cel mai bun prieten al persoanelor aflate la dietă, potrivit nutriţioniştilor britanici, care au alcătuit lista alimentelor congelate cu efecte benefice asupra curelor de slăbire, informează mirror.co.uk.
Congelatorul, cel mai bun prieten al persoanelor aflate la dietă

Natalie Cole a făcut un transplant de rinichi

Cântăreaţa americană Natalie Cole, fiica celebrului Nat "King" Cole", bolnavă de hepatita C, a fost supusă unui transplant renal, într-o clinică din Los Angeles şi se simte bine după operaţie, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al artistei.
Natalie Cole a făcut un transplant de rinichi

Strategia energetică naţională, dezbătută la Mediafax Talks about Energy

Necesitatea unei strategii energetice naţionale care să revitalizeze acest sector va fi dezbătută de reprezentanţi ai autorităţilor şi ai companiilor de exploatare, transport şi distribuţie din domeniu la conferinţa Mediafax Talks about Energy, ce va avea loc joi, 28 mai, la Hotel JW Marriott.
Strategia energetică naţională, dezbătută la Mediafax Talks about Energy

Secundul Marian Dinu îşi doreşte ca Oţelul să marcheze măcar o dată împotriva Braşovului

Antrenorul secund al formaţiei Oţelul Galaţi, Marian Dinu, a declarat, joi, că îşi doreşte ca echipa sa să marcheze cel puţin un gol în partida pe care o va disputa în deplasare, la Braşov, în etapa a XXXII-a a Ligii I, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Secundul Marian Dinu îşi doreşte ca Oţelul să marcheze măcar o dată împotriva Braşovului

Creditele pentru prima locuinţă, garantate până la 60.000 euro

Creditele contractate pentru achiziţionarea primei locuinţe vor fi garantate de stat în limită maximă de 60.000 euro, finanţarea totală asigurată acestui program ridicându-se la un miliard de euro, a declarat, miercuri, premierul Emil Boc.
Creditele pentru prima locuinţă, garantate până la 60.000 euro

Isărescu: O corecţie la 8-9% în acest an a deficitului de cont curent ar fi suficientă

O corecţie a deficitului de cont curent până la 8-9% în acest an ar fi suficientă pentru a nu afecta foarte mult economia, a declarat, joi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Isărescu: O corecţie la 8-9% în acest an a deficitului de cont curent ar fi suficientă

Publico: După România, Turcia şi Ucraina, Lucescu a cucerit Europa

Cotidianul portughez Publico a titrat, în ediţia de joi, că tehnicianul echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a cucerit şi Europa, prin câştigarea Cupei UEFA, după ce în ultimii ani s-a impus în România, Turcia şi Ucraina.
Publico: După România, Turcia şi Ucraina, Lucescu a cucerit Europa

FMI a impus doar condiţiile pe care le-a vrut România

Fondul Monetar Internaţional (FMI) nu a impus României alte condiţii decât acelea pe care autorităţile române doreau să le îndeplinească, a declarat, joi, la Bucureşti, Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel pentru economie şi fost economist-şef al Băncii Mondiale.
FMI a impus doar condiţiile pe care le-a vrut România

Machiajul – patru sfaturi practice pentru a avea un chip perfect

Stiliştii britanici au alcătuit un set de patru reguli de bază pentru a le ajuta pe femeile din lumea întreagă să beneficieze de un machiaj perfect, fără a uza de tehnici prea complicate şi nici de produse cosmetice costisitoare, informează dailymail.co.uk.
Machiajul - patru sfaturi practice pentru a avea un chip perfect

Revenirea pe scenă a lui Michael Jackson, amânată cu cinci zile

Show-ul care va deschide seria de concerte pe care superstarul american Michael Jackson o va susţine la Londra, începând cu luna iulie, a fost amânat cu cinci zile, iar alte trei concerte au fost mutate în luna martie 2010, potrivit organizatorilor.
Revenirea pe scenă a lui Michael Jackson, amânată cu cinci zile

Depeche Mode a anulat şi concertele de la Varşovia, Riga şi Vilnius

Depeche Mode a anulat concertele pe care trebuia să le susţină la Varşovia, Riga şi Vilnius, în cadrul turneului "Tour of the Universe", după ce, săptămâna trecută, trupa a amânat şi show-urile de la Bucureşti şi din alte cinci oraşe, pentru că solistul formaţiei, Dave Gahan, este bolnav.
Depeche Mode a anulat şi concertele de la Varşovia, Riga şi Vilnius

Le Monde omagiază talentul cineaştilor români de la Cannes

Publicaţia Le Monde aduce un omagiu cinematografiei româneşti, reprezentată la Cannes (13 - 24 mai) de filmele "Amintiri din Epoca de Aur", "Poliţist, adjectiv" şi "Cea mai fericită fată din lume", în articolul "Avangarda românească rezumă 30 de ani de tragedie naţională în trei filme amuzante".
Le Monde omagiază talentul cineaştilor români de la Cannes

O nouă pastilă împotriva cancerului renal prelungeşte viaţa pacienţilor cu doi ani

O nouă pastilă împotriva cancerului renal poate să prelungească speranţa de viaţă a pacienţilor care suferă de această maladie, într-o formă avansată, cu peste doi ani, potrivit unui studiu publicat în Journal of Clinical Oncology, informează dailymail.co.uk.
O nouă pastilă împotriva cancerului renal prelungeşte viaţa pacienţilor cu doi ani

Presa germană: Fără Diego, Werder nu a putut câştiga Cupa UEFA

Presa germană pune înfrângerea echipei SV Werder Bremen în faţa formaţiei Şahtior Doneţk, scor 1-2, după prelungiri, în finala Cupei UEFA, pe seama absenţei mijlocaşului brazilian Diego, suspendat pentru cumul de cartonaşe.
Presa germană: Fără Diego, Werder nu a putut câştiga Cupa UEFA

Microsoft, obligat să plătească daune pentru că a folosit ilegal o invenţie

Microsoft, cel mai mare producător de software din lume, a fost obligat de o instanţă americană să plătească daune de 200 milioane dolari unei companii canadiene pentru că a folosit fără drept o invenţie a acesteia în cadrul produselor Microsoft Word, transmite Bloomberg.
Microsoft, obligat să plătească daune pentru că a folosit ilegal o invenţie

Marian Sârbu: Dacă şomajul va atinge două cifre, iar Băsescu nu mai candidează, demisionez

Ministrul Muncii, Marian Sârbu, a declarat, într-un interviu acordat ziarului Gândul, că dacă şomajul va atinge două cifre, iar preşedintele Băsescu, în aceste condiţii, îşi va menţine promisiunea de a nu mai candida, atunci îşi va da demisia din Guvern.
Marian Sârbu: Dacă şomajul va atinge două cifre, iar Băsescu nu mai candidează, demisionez

Lucescu: Am primit o ofertă de la Galatasaray, dar am refuzat-o

Tehnicianul echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a declarat, la Istanbul, că a primit o ofertă de la clubul Galatasaray, cu care a mai colaborat în perioada 2000-2002, dar a refuzat-o, informează cotidianul turc Star.
Lucescu: Am primit o ofertă de la Galatasaray, dar am refuzat-o

Bank of America vrea să ramburseze 45 de miliarde de dolari către guvernul SUA

Bank of America, cea mai mare bancă din SUA, vrea să ramburseze fonduri de 45 miliarde de dolari către Trezoreria americană, cu scopul de a elimina datoriile create de ajutoarele de stat încasate, iar decizia va fi susţinută inclusiv prin majorări de capital, potrivit Financial Times.
Bank of America vrea să ramburseze 45 de miliarde de dolari către guvernul SUA

Cum să scapi de celulită şi kilogramele în plus într-o lună

Cu siguranţă ai încercat toate metodele de slăbire, însă ai observat ca niciuna nu a avut rezultatul dorit sau efecte pe termen lung. Terapeuţii spun că acest insucces se datorează în mare parte faptului ca nu s-a stabilit un echilibru între organism, alimentaţie şi stilul de viaţă.
Cum să scapi de celulită şi kilogramele în plus într-o lună

Lucescu: Aş vrea FC Barcelona ca adversară în Supercupa Europei

Tehnicianul echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a declarat, miercuri seară, că ar vrea ca adversară în Supercupa Europei formaţia FC Barcelona, care urmează să întâlnească, la 27 mai, în finala Ligii Campionilor, gruparea Manchester United.
Lucescu: Aş vrea FC Barcelona ca adversară în Supercupa Europei

Patru bărbaţi acuzaţi că plănuiau atentate, arestaţi la New York – VIDEO

Patru bărbaţi au fost arestaţi şi acuzaţi că au planificat atacuri teroriste împotriva unor obiective militare şi a unei sinagogi din New York, a anunţat miercuri procurorul general într-un comunicat.
Patru bărbaţi acuzaţi că plănuiau atentate, arestaţi la New York - VIDEO

Sticle cu lapte contaminat, retrase din mai multe supermarketuri belgiene

Marile lanţuri de supermarketuri din Belgia au anunţat miercuri retragerea unor sticle cu lapte care conţin urme de benzofenonă, o substanţă cu toxicitate redusă, a anunţat Agenţia belgiană pentru alimentaţie.
Sticle cu lapte contaminat, retrase din mai multe supermarketuri belgiene

Site Şahtior: Mister (Lucescu) a creat o echipă capabilă să învingă orice rivală

Site-ul oficial al formaţiei Şahtior Doneţk, câştigătoarea ultimei ediţii a Cupei UEFA, notează, joi, că tehnicianul Mircea Lucescu a creat o echipă capabilă să învingă orice adversară, iar rezultatul muncii românului s-a văzut la Istanbul, în finala competiţiei europene intercluburi.
Site Şahtior: Mister (Lucescu) a creat o echipă capabilă să învingă orice rivală

Raţ: Am spus cândva că vom juca finala Cupei UEFA, dar nu ar fi crezut că o vom câştiga

Fotbalistul Răzvan Raţ a declarat, miercuri seară, după victoria, cu scorul de 2-1, înregistrată de Şahtior Doneţk la Istanbul, în faţa formaţiei Werder Bremen, că a spus cândva că echipa ucraineană va juca finala Cupei UEFA, dar nu ar fi crezut că o poate câştiga.
Raţ: Am spus cândva că vom juca finala Cupei UEFA, dar nu ar fi crezut că o vom câştiga

Mircea Lucescu şi Răzvan Raţ au purtat câte un drapel al României la Istanbul

Antrenorul Mircea Lucescu şi fundaşul Răzvan Raţ au purtat câte un drapel al României cu ocazia ceremoniei în care au primit trofeul Cupei UEFA, miercuri seară, la Istanbul, după finala câştigată cu Şahtior Doneţk în faţa germanilor de la Werder Bremen.
Mircea Lucescu şi Răzvan Raţ au purtat câte un drapel al României la Istanbul

Răzvan Raţ: Am spus cândva că vom juca finala Cupei UEFA, dar nu aş fi crezut că o vom câştiga

Fotbalistul Răzvan Raţ a declarat, miercuri seară, după victoria, cu scorul de 2-1, înregistrată de Şahtior Doneţk la Istanbul, în faţa formaţiei Werder Bremen, că a spus cândva că echipa ucraineană va juca finala Cupei UEFA, dar nu ar fi crezut că o poate câştiga.
Răzvan Raţ: Am spus cândva că vom juca finala Cupei UEFA, dar nu aş fi crezut că o vom câştiga

Şahtior Doneţk, echipă antrenată de Mircea Lucescu, a câştigat Cupa UEFA

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial joi, 21 mai, la ora 00.19)
Şahtior Doneţk, echipă antrenată de Mircea Lucescu, a câştigat Cupa UEFA