CELE MAI NOI ARTICOLE

Niculae: Cred că remiza o să ne avantajeze

Atacantul Marius Niculae a declarat, vineri seară, că, în opinia sa, remiza obţinută de Dinamo în deplasarea cu Steaua, scor 1-1, în etapa a XXX-a a Ligii I, va avantaja formaţia din Şoseaua Ştefan cel Mare.
Niculae: Cred că remiza o să ne avantajeze

Neţoiu: Am sperat încă de la început la un egal

Fostul acţionar al clubului Dinamo, Gigi Neţoiu, a declarat, vineri, că a sperat la un rezultat de egalitate încă de la începutul derbiului cu Steaua, încheiat la egalitate, scor 1-1 (0-0), în etapa a XXX-a a Ligii I.
Neţoiu: Am sperat încă de la început la un egal

Bicfalvi: Se putea obţine mai mult de la acest meci

Jucătorul Eric Bicfalvi, autorul golului formaţiei Steaua în meciul cu Dinamo, a declarat, vineri, că echipa sa putea obţine mai mult de la derbiul etapei a XXX-a a Ligii I, încheiat la egalitate, scor 1-1.
Bicfalvi: Se putea obţine mai mult de la acest meci

Tratatul de extrădare între România şi SUA, în vigoare

Tratatul de extrădare între România şi SUA, care conţine dispoziţii menite să eficientizeze cooperarea bilaterală prin simplificarea procedurii de extrădare, a intrat în vigoare, odată cu efectuarea schimbului instrumentelor de ratificare, cu ocazia vizitei la Washington a ministrului de Externe.
Tratatul de extrădare între România şi SUA, în vigoare

Steaua a remizat în derbiul cu Dinamo, scor 1-1 – GALERIE FOTO

Echipa Steaua Bucureşti a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-0), în meciul susţinut, vineri, pe teren propriu, în compania formaţiei Dinamo Bucureşti, în derbiul etapei a XXX-a a Ligii I.
Steaua a remizat în derbiul cu Dinamo, scor 1-1 - GALERIE FOTO

Dragomir: Dinamo are faţă de campioană, dar nu de Liga Campionilor

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, vineri, la finalul derbiului etapei a XXX-a, Steaua - Dinamo, încheiat la egalitate, scor 1-1, că formaţia din Şoseaua Ştefan cel Mare are "faţă de campioană", dar nu şi de Liga Campionilor.
Dragomir: Dinamo are faţă de campioană, dar nu de Liga Campionilor

Incidente între un grup de suporteri ai echipei Steaua şi forţele de ordine

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Marius Militaru, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că un grup de aproximativ 150 de suporteri ai echipei Steaua Bucureşti a atacat forţele de ordine, la intersecţia străzilor Titel Petrescu şi 1 Mai.
Incidente între un grup de suporteri ai echipei Steaua şi forţele de ordine

Steaua a remizat în derbiul cu Dinamo, scor 1-1, în Liga I – 2-

Echipa Steaua Bucureşti a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-0), meciul susţinut, vineri, pe teren propriu, în compania formaţiei Dinamo Bucureşti, în derbiul etapei a XXX-a a Ligii I.
Steaua a remizat în derbiul cu Dinamo, scor 1-1, în Liga I  - 2-

Un actor susţine că poliţia moldoveană l-a forţat să semneze acte legate de protestele din aprilie

Un actor din Republica Moldova, reţinut pentru că a participat la protestele violente din 7 aprilie, susţine că a fost forţat de poliţia moldoveană să semneze acte şi să facă anumite declaraţii, în faţa unei camere video, în legătură cu manifestaţiile, relatează PRO TV Chişinău.
Un actor susţine că poliţia moldoveană l-a forţat să semneze acte legate de protestele din aprilie

Fostul atlet Fons Brijdenbach a încetat din viaţă, la 54 de ani

Fostul atlet belgian Fons Brijdenbach, dublu finalist olimpic în proba de 400 m, a decedat, vineri, la vârsta de 54 de ani, a anunţat presa din Belgia, citată de AFP.
Fostul atlet Fons Brijdenbach a încetat din viaţă, la 54 de ani

Hillary Clinton: România, unul dintre cei mai de încredere aliaţi

România este unul dintre cei mai de încredere aliaţi şi cei mai respectabili parteneri ai SUA, a declarat, vineri, secretarul de stat american, Hillary Clinton, după întâlnirea avută la Washington cu ministrul român de Externe, Cristian Diaconescu, se arată într-un comunicat transmis de MAE.
Hillary Clinton: România, unul dintre cei mai de încredere aliaţi

Contractul lui Ernesto Valverde cu Olympiakos nu va fi prelungit

Clubul Olympiakos Pireu a anunţat, vineri, că nu va prelungi contractul antrenorului spaniol Ernesto Valverde, în ciuda câştigării titlului şi a Cupei Greciei, informează AFP.
Contractul lui Ernesto Valverde cu Olympiakos nu va fi prelungit

Ciprian Tănasă a marcat pentru Metalurg Doneţk în campionatul Ucrainei

Fotbalistul român Ciprian Tănasă a marcat un gol, vineri, în meciul pe care echipa sa, Metalurg Doneţk l-a terminat la egalitate, scor 1-1, în compania formaţiei Metalist Harkov, în etapa a XXVII-a a campionatului Ucrainei.
Ciprian Tănasă a marcat pentru Metalurg Doneţk în campionatul Ucrainei

Arbitrii Corpodean şi Savaniu au părăsit arestul IPJ Argeş

Arbitrii Sorin Corpodean şi Marcel Savaniu, arestaţi în dosarul corupţiei din arbitraj, şi puşi în libertate sub control judiciar, în baza unei decizii de vineri după-amiază, a Curţii de Apel Piteşti, au părăsit arestul IPJ Argeş.
Arbitrii Corpodean şi Savaniu au părăsit arestul IPJ Argeş

Lucescu: A fost un meci de 6-0 lejer, dar s-a terminat 2-1

Tehnicianul Răzvan Lucescu a declarat, vineri, că FC Braşov s-ar fi putut impune lejer cu scorul de 6-0 în meciul cu Farul Constanţa, câştigat însă cu scorul de 2-1, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Lucescu: A fost un meci de 6-0 lejer, dar s-a terminat 2-1

Sburlea a marcat golul 600 al actualei ediţii ediţii de campionat

Fotbalistul echipei FC Braşov, Sabrin Sburlea, a marcat, vineri, la meciul de pe teren propriu cu Farul Constanţa, scor 2-1, din etapa a XXX-a a Ligii I, golul 600 al actualei ediţii de campionat.
Sburlea a marcat golul 600 al actualei ediţii ediţii de campionat

Iovănescu după eşecul cu FC Braşov: Din păcate asta ne este valoarea

Antrenorul secund al echipei Farul Constanţa, Sevastian Iovănescu, a declarat că formaţia constănţeană şi-a jucat, în meciul cu FC Braşov, una din ultimele şanse de salvare de la retrogradare, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Iovănescu după eşecul cu FC Braşov: Din păcate asta ne este valoarea

FC Braşov – Farul Constanţa, scor 2-1 în Liga I

Formaţia FC Braşov a câştigat, vineri, cu scorul de 2-1 (2-0), în faţa echipei Farul Constanţa, într-un meci disputat pe teren propriu, contând pentru etapa a XXX-a a Ligii I.
FC Braşov - Farul Constanţa, scor 2-1 în Liga I

International Report Notes Problems With Rule Of Law In Romania

The resolution adopted Thursday by the German Parliament (Bundestag), demanding that EU cut aid to Romania, is based on a document by the Human Rights Commission, which noted “concern for the problems remaining in the way of the rule of law.”
International Report Notes Problems With Rule Of Law In Romania

Romanian Referees Corpodean And Savaniu Released Under Judicial Control

Romanian referees Sorin Corpodean and Marcel Savaniu, arrested in the refereeing corruption case, have been released Friday afternoon and put under judicial control, on a decision of the Pitesti Court of Appeals.
Romanian Referees Corpodean And Savaniu Released Under Judicial Control

Wenger vrea ca Van Persie să îşi prelungească acordul cu Arsenal

Tehnicianul echipei Arsenal, Arsene Wenger, a declarat că speră să îl convingă pe fotbalistul olandez Robin Van Persie să îşi prelungească înţelegerea cu gruparea londoneză, cum a procedat şi mijlocaşul Theo Walcott, informează AFP.
Wenger vrea ca Van Persie să îşi prelungească acordul cu Arsenal

SUA anunţă 1.639 de cazuri confirmate de gripă porcină

Autorităţile sanitare americane au înregistrat vineri 1.639 de cazuri confirmate de gripă porcină, A/H1N1, cu 743 de cazuri mai multe decât se înregistrau cu o zi înainte în 43 dintre statele americane, potrivit Centrelor de Control şi Prevenire a Maladiilor (CDC).
SUA anunţă 1.639 de cazuri confirmate de gripă porcină

Romanian National Exam Subject Developers Resigned – Education Min

The two people in charge with developing the national exam subjects for Romanian language and literature, adviser Stan Mihail and director Dumitru Savulescu, resigned Friday after making a mistake in the subjects, according to the Ministry of Education.
Romanian National Exam Subject Developers Resigned – Education Min

Băsescu face apel, de Ziua Europei, pentru prezenţa la vot la euroalegeri

Preşedintele Traian Băsescu a ţinut un discurs, vineri, la recepţia oferită cu prilejul Zilei Europei, în care a făcut un apel pentru prezenţa la vot la alegerile europarlamentare din 7 iunie.
Băsescu face apel, de Ziua Europei, pentru prezenţa la vot la euroalegeri

Gigi Becali spune că nu le-a promis nicio o primă jucătorilor pentru meciul cu Dinamo

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, vineri, la sosirea la stadionul din Bulevardul Ghencea, că nu le-a promis nicio primă fotbaliştilor antrenaţi de Marius Lăcătuş pentru derbiul cu Dinamo, din etapa a XXX-a a Ligii I.
Gigi Becali spune că nu le-a promis nicio o primă jucătorilor pentru meciul cu Dinamo

Documentul aflat la baza rezoluţiei Bundestagului constată probleme privind statul de drept

Rezoluţia adoptată joi de Bundestag, care cere UE suspendarea fondurilor pentru România, are la bază un material realizat de Comisia pentru drepturile omului, care constată "cu îngrijorare problemele care încă rămân în ceea ce priveşte statul de drept".
Documentul aflat la baza rezoluţiei Bundestagului constată probleme privind statul de drept

Dan Mihalache şi-a dat demisia din PSD

Fostul deputat Dan Mihalache şi-a anunţat demisia din PSD, vineri, într-o postare pe blogul personal, menţionând că proiectele sale personale "nu mai sunt compatibile" cu calitatea de membru al Partidului Social Democrat.
Dan Mihalache şi-a dat demisia din PSD

Consorţiu european pentru achiziţia de gaze în zona Mării Caspice

Uniunea Europeană a încheiat, vineri, un acord cu Azerbaidjan, Turcia şi Georgia, care prevede inclusiv înfiinţarea unui consorţiu la nivel comunitar pentru achiziţia de gaze naturale, dar şi noi condiţii pentru transportul acestora din regiunea Mării Caspice către Europa.
Consorţiu european pentru achiziţia de gaze în zona Mării Caspice

Corina Dănilă s-a înscris în PSD

Prezentatoarea TV Corina Dănilă s-a înscris, vineri, în PSD, anunţul fiind făcut de liderul PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, la lansarea în Capitală a candidaţilor social-democraţi pentru Parlamentul European.
Corina Dănilă s-a înscris în PSD

Responsabilii pentru eroarea din teza cu subiect unic au demisionat

Cei doi responsabilii cu elaborarea subiectului unic din Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învătământul Preuniversitar (CNCEIP), consilierul Stan Mihail şi directorul Dumitru Săvulescu, au demisionat, vineri, a anunţat Ministerul Educaţiei.
Responsabilii pentru eroarea din teza cu subiect unic au demisionat

România este ţara-temă a Festivalului de Poezie de la Istanbul

România este ţara-temă a Festivalului de Poezie de la Istanbul, desfăşurat între 12 şi 16 mai, la care participă poeţii români Doina Ioanid şi Sorin Gherguţ, informează Institutul Cultural Român (ICR) din Turcia.
România este ţara-temă a Festivalului de Poezie de la Istanbul

Diabetul afectează adeseori viaţa sexuală a femeilor

Peste o treime din femeile care suferă de diabet de tipul 1 se confruntă adeseori cu diverse probleme în viaţa sexuală, potrivit unui studiu recent publicat în revista medicală Diabetes Care.
Diabetul afectează adeseori viaţa sexuală a femeilor

Grecia vrea să renunţe la pedeapsa cu închisoarea pentru huliganii din sport

Ministerul elen al Sporturilor a anunţat, vineri, că Grecia vrea să modifice legislaţia "antihuliganism" votată în urmă cu trei ani şi conform căreia suporterii cei mai virulenţi sunt condamnaţi la închisoare, deoarece s-a contestat că o astfel de măsură este lipsită de eficienţă, informează AFP.
Grecia vrea să renunţe la pedeapsa cu închisoarea pentru huliganii din sport

Kate Winslet a dat în judecată Daily Mail

Kate Winslet, care a câştigat Oscarul pentru rolul din "The Reader / Cititorul", a dat în judecată publicaţia britanică Daily Mail, cerând daune în valoare de 169.000 de euro, pentru un articol care sugerează că ar fi minţit cu privire la regimul său de slăbit, informează BBC News Online.
Kate Winslet a dat în judecată Daily Mail

David Copperfield, prea scump pentru Michael Jackson

David Copperfield i-a cerut lui Michael Jackson un milion de dolari pentru fiecare apariţie din cele 50 de concerte pe care starul american le va susţine la O2 Arena din Londra, determinându-l astfel pe "regele muzicii pop" să renunţe la colaborarea cu renumitul iluzionist, informează thesun.co.uk.
David Copperfield, prea scump pentru Michael Jackson

Un medicament experimental poate reduce efectele maladiei Alzheimer

Cercetătorii americani au descoperit că un medicament experimental poate să reducă efectele negative pe care le are maladia Alzheimer asupra organismului, potrivit unui studiu recent publicat în revista Nature, informează bbc.co.uk.
Un medicament experimental poate reduce efectele maladiei Alzheimer

Lista candidaţilor PSD pentru alegerile europarlamentare

Lansarea în Bucureşti a candidaţilor PSD la alegerile europarlamentare a avut loc pe fundalul vechiului slogan al social-democraţilor, cel nou, "Alegeţi bine", neputând fi tipărit la timp pe afişe.
Lista candidaţilor PSD pentru alegerile europarlamentare

Del Piero va juca meciul 600 pentru Juventus Torino în întâlnirea cu AC Milan

Emblematicul căpitan şi atacant al formaţiei Juventus Torino, Alessandro Del Piero, în vârstă de 34 de ani, va disputa meciul cu numărul 600 pentru gruparea torineză, duminică, în întâlnirea cu AC Milan, din etapa a XXXV-a a campionatului Italiei, informează AFP.
Del Piero va juca meciul 600 pentru Juventus Torino în întâlnirea cu AC Milan

Muzica ritmată combate stresul

Muzica ritmată combate stresul, iar cea veselă binedispune oamenii, făcându-i pe aceştia să creadă că toţi cei din jurul lor sunt la fel de fericiţi ca şi ei, au descoperit cercetătorii britanici, informează dailymail.co.uk.
Muzica ritmată combate stresul

Mircea Lucescu, dorit din nou de Fenerbahce (presă)

Antrenorul echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a fost contactat de conducerea clubului Fenerbahce pentru eventuale discuţii privind preluarea postului de antrenor principal al formaţiei din Istanbul, pe terenul căreia va disputa finala Cupei UEFA, la 20 mai, informează cotidianul Yenicag.
Mircea Lucescu, dorit din nou de Fenerbahce (presă)