CELE MAI NOI ARTICOLE

Mihail Vlasov, achitat în primă instanţă pentru dare de mită

Fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Mihail Vlasov, a fost achitat de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul în care este acuzat că ar fi dat mită unui parlamentar pentru ca acesta să promoveze un anumit proiect de act normativ, decizia nefiind definitivă.
Mihail Vlasov, achitat în primă instanţă pentru dare de mită

Plenul reunit pentru desemnarea preşedintelui TVR va fi convocat luni, 11 aprilie

Propunerea privind postul de preşedinte-director gener al TVR va fi discutată şi votată în plenul reunit luni, 11 aprilie, având în vedere că miercuri se vor reuni comisiile de specialitate pentru a analiza propunerea CA al SRTV, a anunţat luni vicepreşedintele Senatului Ioan Chelaru.
Plenul reunit pentru desemnarea preşedintelui TVR va fi convocat luni, 11 aprilie

SCANDALUL PANAMA: Kremlin – o dezinformare care îl vizează pe Putin; preşedintele rus nu este implicat

Preşedintele rus, Vladimir Putin, este una din principalele ţinte ale scandalului "Dosarele Panama", deşi nu este implicat deloc în acest caz, a reacţionat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, avertizând că este vorba de o campanie contra Rusiei şi de un nou nivel al "putinofobiei".
SCANDALUL PANAMA: Kremlin - o dezinformare care îl vizează pe Putin; preşedintele rus nu este implicat

Tarom reia zborurile spre Bruxelles, cu anumite restricţii

Zborurile Tarom cu destinaţia Bruxelles vor fi reluate, parţial, începând cu data de 5 aprilie, în urma redeschiderii aeroportului Zaventem, a anunţat luni compania.
Tarom reia zborurile spre Bruxelles, cu anumite restricţii

Oficial: Antonio Conte este noul antrenor al echipei Chelsea Londra

Clubul Chelsea Londra a anunţat pe site-ul oficial numirea lui Antonio Conte în funcţia de manager pentru următoarele trei sezoane. Actualul selecţioner al naţionalei Italiei îşi va începe munca pe Stamford Bridge după Campionatul European din Franţa.
Oficial: Antonio Conte este noul antrenor al echipei Chelsea Londra

BP: Senatorii pot merge în deplasări externe şi cu maşina personală. Călătoria cu avionul, risc major

Senatorii se vor putea deplasa în afara ţării şi cu maşina personală, potrivit unei solicitări a senatorului Viorel Badea aprobată luni de conducerea Senatului, având în vedere că în unele localităţi nu există aeroporturi, iar deplasarea cu avionul reprezintă ''un risc major'' în actualul context.
BP: Senatorii pot merge în deplasări externe şi cu maşina personală. Călătoria cu avionul, risc major

Milionarul care trăieşte în dubă şi se bărbiereşte cu toporul

Daniel Morris este unul dintre cei mai promiţători jucători de baseball din Statele Unite, el semnând în 2011 un contract cu o echipă din Toronto pentru care a primit un bonus de 2 milioane de dolari, însă trăieşte într-o dubă Volkswagen în parcarea unui magazin Wal-Mart, scrie Business Magazin.
Milionarul care trăieşte în dubă şi se bărbiereşte cu toporul

Orban: Cine vrea să voteze secret o poate face. Au fost supăraţi că au fost prinşi cu mâţa-n sac – VIDEO

Deputatul PNL Ludovic Orban a susţinut luni că fiecare parlamentar care vrea să voteze secret poate face acest lucru, nefiind împiedicat de prezenţa camerelor de filmat la balcoanele sălii de plen.
Orban: Cine vrea să voteze secret o poate face. Au fost supăraţi că au fost prinşi cu mâţa-n sac - VIDEO

Simona Halep ocupă începând de luni locul şase în clasamentul WTA

Simona Halep, cea mai bună jucătoare de tenis a României, a coborât o poziţie în clasamentul WTA,oferit publicităţii luni, de pe locul 5 WTA pe 6, fiind devansată în ierarhia mondială de Victoria Azarenka. Este cea mai slabă clasare a româncei din anul 2014.
Simona Halep ocupă începând de luni locul şase în clasamentul WTA

Apple a brevetat un sistem de cenzură în timp real

Cel mai recent brevet al companiei Apple ar putea fi aplicat în Apple Music şi melodiilor de pe iTunes Store, întrucât descrie o metodă ingenioasă prin care poate să cenzureze cuvintele licenţioase în timpul redării, informează Go4it.
Apple a brevetat un sistem de cenzură în timp real

Marius Şumudică vrea să îl dea în judecată pe finanţatorul echipei Steaua, George Becali. „Şi eu aş putea spune unele lucruri, dar nu fac aşa ceva, nu sunt ‘sifon'”

Antrenorul echipei Astra Giurgiu a precizat că nu a existat nicio discuţie între el şi patronul Stelei despre suma de transfer a lui Alibec şi a mai declarat că Becali va trebui să probeze în instanţă informaţiile conform cărora Şumudică ar fi pariat pe numărul de schimbări pe care le va face.
Marius Şumudică vrea să îl dea în judecată pe finanţatorul echipei Steaua, George Becali.

Brăila: Cinci persoane care aşteptau într-o staţie de autobuz au murit după ce au fost lovite de o maşină. Şoferul consumase droguri

Cinci persoane care aşteptau într-o staţie de autobuz din municipiul Brăila au murit, luni dimineaţă, lovite de o maşină al cărei şofer a pierdut controlul asupra volanului, alte două persoane fiind rănite, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Brăila: Cinci persoane care aşteptau într-o staţie de autobuz au murit după ce au fost lovite de o maşină. Şoferul consumase droguri

Cioloş: Avem două variante ale legii salarizării – una până în 2020, alta doar pentru la anul

Premierul Dacian Cioloş a anunţat că Guvernul a elaborat două variante ale proiectului de lege a salarizării unitare, una dintre ele fiind multianuală, până în 2020, şi plecând de la nivelul salariului minim, iar cealaltă variantă aplicându-se doar anul viitor, în funcţie de buget.
Cioloş: Avem două variante ale legii salarizării - una până în 2020, alta doar pentru la anul

Lavrov: Acordul de asociere UE – Republica Moldova a afectat grav relaţiile cu Rusia; situaţia trebuie remediată

Acordul de asociere UE-Republica Moldova a afectat în întregime relaţiile comerciale între Moscova şi Chişinău, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, după întrevederea cu omologul său moldovean, Andrei Galbur, şeful diplonaţiei ruse pledând pentru remedierea situaţiei.
Lavrov: Acordul de asociere UE - Republica Moldova a afectat grav relaţiile cu Rusia; situaţia trebuie remediată

Andrei Teaşcă, fondatorul Teatrului de Magie, a deschis porţile Casei Magicianului

Andrei Teaşcă a inaugurat vineri seară, 1 aprilie, Casa Magicianului, un concept nou ce îmbină show-urile şi cursurile de magie pentru copii, cafeneaua şi petrecerile private. Casa Magicianului este chiar locuinţa sa.
Andrei Teaşcă, fondatorul Teatrului de Magie, a deschis porţile Casei Magicianului

Primăria Sectorului 4 sesizează Poliţia privind fraude legate de Memorialul Colectiv. Preşedinte Asociaţia Colectiv: În mintea mea, acel monument trebuie făcut de noi, de cei care am pierdut ceva

Primăria Sectorului 4 a anunţat, luni, că va sesiza Poliţia Capitalei pentru inspectarea fraudelor privind Memorialul Colectiv, contractul pentru construcţia lui fiind reziliat.
Primăria Sectorului 4 sesizează Poliţia privind fraude legate de Memorialul Colectiv. Preşedinte Asociaţia Colectiv: În mintea mea, acel monument trebuie făcut de noi, de cei care am pierdut ceva

Premierul Islandei, enervat de întrebările unui jurnalist privind compania sa offshore – VIDEO

Premierul Islandei, Sigmundur David Gunnlaugsson, care a ascuns, probabil, milioane de dolari în trei mari bănci în timpul crizei financiare din ţara sa, a plecat în timp ce era intervievat privind compania offshore pe care a înfiinţat-o în 2007, spunând că "nu este familiarizat" cu acele lucruri.
Premierul Islandei, enervat de întrebările unui jurnalist privind compania sa offshore - VIDEO

Locuri de muncă inedite din întreaga lume, surprinse de aparatul foto – GALERIE FOTO

O competiţie de fotografie arată cele mai interesante, ieşite din comun şi frumoase locuri de muncă, informează twistedsifter.com.
Locuri de muncă inedite din întreaga lume, surprinse de aparatul foto - GALERIE FOTO

Rata şomajului, în zona euro, a atins minimul ultimilor şase ani

Rata şomajului în Uniunea Europeană a scăzut, în februarie, la cel mai jos nivel din 2011 încoace, pe fondul unei încetiniri a creşterii economice, scrie Bloomberg.
Rata şomajului, în zona euro, a atins minimul ultimilor şase ani

ANM: Temperaturi cu 10 grade Celsius mai mari decât cele normale pentru această perioadă

Temperaturile vor ajunge la 28 de grade Celsius în anumite regiuni, în zilele de marţi şi miercuri, cu 10 grade Celsius mai mult decât ar fi normal pentru această perioadă, a declarat pentru MEDIAFAX, meteorologul Adrian Boariu.
ANM: Temperaturi cu 10 grade Celsius mai mari decât cele normale pentru această perioadă

Principesa Margareta: Majestatea Sa e mai bine, mă simt mai relaxată acum

Starea de sănătate a Regelui Mihai este mai bună, dar Majestatea Sa nu va reveni în ţară în perioada următoare, a declarat luni Principesa Margareta.
Principesa Margareta: Majestatea Sa e mai bine, mă simt mai relaxată acum

Cioloş: Irimescu să-şi asume declaraţiile pe care le-a făcut, n-au fost în numele Guvernului

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, ar trebui să-şi asume declaraţiile pe care le-a făcut, a declarat luni premierul Dacian Cioloş, el adăugând totodată că ministrul a vorbit în nume personal, nefiind mandatat de Guvern.
Cioloş: Irimescu să-şi asume declaraţiile pe care le-a făcut, n-au fost în numele Guvernului

GfK: Scăderea preţurilor la alimente a stimulat apetitul pentru produse mai scumpe

Majorarea pensiilor, a salariilor bugetarilor din educaţie şi sănătate, precum şi a venitului mediu pe economie, dar şi reducerea TVA la alimente au dus la o creştere a puterii de cumpărare şi a încrederii populaşiei, remarcă un studiu GfK.
GfK: Scăderea preţurilor la alimente a stimulat apetitul pentru produse mai scumpe

Academia Română – 150 de ani. Principesa Margareta: „Este o sursă de inspiraţie pentru generaţia tânără” – FOTO

Academia Română a sărbătorit, luni, 150 de ani de la înfiinţarea sa printr-o sesiune solemnă la care au participat academicieni şi personalităţi ale culturii,precum şi Principesa Margareta alături de Principele Radu, preşedintele Klaus Iohannis,fostul preşedinte Emil Constantinescu şi alţi oficiali.
Academia Română - 150 de ani. Principesa Margareta:

Nicole Kidman a dezvăluit că are patima jocurilor de noroc la o ceremonie din Las Vegas

Nicole Kidman a destăinuit că e pasionată de jocurile de noroc duminică, pe covorul roşu de la Country Music Awards în Las Vegas, unde a poposit alături de soţul ei, muzicianul Ketih Urban, actriţa destăinuind, însă, că e o "cartoforă raţională, nu impulsivă", informează contactmusic.com.
Nicole Kidman a dezvăluit că are patima jocurilor de noroc la o ceremonie din Las Vegas

Alţi 5 copii cu probleme digestive, internaţi la Spitalul de Pediatrie Piteşti

Alţi cinci copii cu probleme digestive au fost internaţi, de duminică până luni, la Spitalul de Pediatrie Piteşti, astfel că numărul total al micuţilor internaţi în unităţile medicale din judeţul Argeş este de 27, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Alţi 5 copii cu probleme digestive, internaţi la Spitalul de Pediatrie Piteşti

ANALIZĂ: Reţea globală de corupţie, descoperită printr-o scurgere de documente ale Mossack Fonseca

Peste 11 milioane de documente, care dovedesc acţiuni întreprinse de oameni bogaţi şi celebri, precum ascunderea averilor, spălarea de bani, evitarea sancţiunilor ori a taxelor, au fost făcute publice în urma unei scurgeri de documente interne ale firmei panameze de avocatură Mossack Fonseca.
ANALIZĂ: Reţea globală de corupţie, descoperită printr-o scurgere de documente ale Mossack Fonseca

EXCLUSIV: Deputat PSD: În ziua votului, Ghiţă a contactat deputaţii de la toate formaţiunile politice

Un deputat PSD, cu identitate protejată, le-a declarat procurorilor că Sebastian Ghiţă şi-ar fi şantajat colegii pentru ca aceştia să respingă cererile DNA de încuviinţare a reţinerii şi a arestării, precizându-le că în ziua votului Ghiţă "a contactat, personal, deputaţii de la toate formaţiunile".
EXCLUSIV: Deputat PSD: În ziua votului, Ghiţă a contactat deputaţii de la toate formaţiunile politice

Peste 20 de terorişti morţi, inclusiv un lider al grupării Al-Nusra, într-un raid aerian în Siria

Cel puţin 20 de militanţi islamişti au murit duminică într-un raid aerian, în nordul Siriei, printre aceştia aflându-se şi purtătorul de cuvânt al grupării Al-Nusra, afiliată reţelei teroriste Al-Qaida, susţine organizaţia Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO),potrivit BBC News online.
Peste 20 de terorişti morţi, inclusiv un lider al grupării Al-Nusra, într-un raid aerian în Siria

Fostul premier Victor Ponta, audiat la DNA Prahova în dosarul lui Sebastian Ghiţă – VIDEO

Fostul premier Victor Ponta este audiat, luni, la DNA Ploieşti, în dosarul în care Sebastian Ghiţă este acuzat de dare de mită, şantaj, două infracţiuni de folosire, în mod direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, cumpărare de influenţă şi conducerea fără permis.
Fostul premier Victor Ponta, audiat la DNA Prahova în dosarul lui Sebastian Ghiţă - VIDEO

Nepotul fostului dictator Nicolae Ceauşescu, Emil Bărbulescu, a murit la Scorniceşti – GALERIE FOTO

Nepotul fostului dictator Nicolae Ceauşescu, Emil Bărbulescu, a murit la vârsta de 58 de ani, la Scorniceşti, după ce a suferit mai mulţi ani de o boală care deteriorează organismul, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Nepotul fostului dictator Nicolae Ceauşescu, Emil Bărbulescu, a murit la Scorniceşti - GALERIE FOTO

Sfârşitul unui miliardar – a murit după 30 de ani în care a stat paralizat, orb, fără o ureche şi renegat de familie

John Paul Getty al III-lea, unul dintre moştenitorii magnatului John Paul Getty, considerat în urmă cu 30 de ani cel mai bogat om din lume, este cel mai puternic exemplu al zicalei "banii nu aduc fericirea". Destinul familiei Getty a fost presărat cu numeroase drame şi conflicte care au distrus-o iremediabil.
Sfârşitul unui miliardar – a murit după 30 de ani în care a stat paralizat, orb, fără o ureche şi renegat de familie

Anvelopa sport de la Continental, pe primul loc în primul test de anvelope de vară din acest an – GALERIE FOTO (P)

Autozeitung a testat 14 anvelope diferite; ContiSportContact 5 este ”de departe cea mai bună”.
Anvelopa sport de la Continental, pe primul loc în primul test de anvelope de vară din acest an - GALERIE FOTO (P)

Aeroportul Zaventem din Bruxelles, redeschis pentru pasageri de duminică, la 12 zile după atentate

Aeroportul Zaventem s-a redeschis parţial, duminică, la 12 zile de la atentatele din capitala Belgiei, în care au murit 32 de persoane, urmând să revină la capacitatea maximă de operare la începutul lunii iulie, potrivit conducerii aeroportului, relatează Reuters.
Aeroportul Zaventem din Bruxelles, redeschis pentru pasageri de duminică, la 12 zile după atentate

Primii imigranţi, transferaţi din Grecia în Turcia, de la intrarea în vigoare a acordului UE-Turcia

Trei nave cu imigranţi au plecat, luni dimineaţă, din insulele greceşti Lesbos şi Chios, cu destinaţia Turcia, fiind primii imigranţi clandestini care sunt trimişi înapoi în Turcia în baza acordului stabilit cu UE luna trecută, informează Le Figaro.
Primii imigranţi, transferaţi din Grecia în Turcia, de la intrarea în vigoare a acordului UE-Turcia

Evoluţia preţului apartamentelor cu trei camere din Bucureşti, în luna martie

Preţul mediu solicitat pentru apartamentele vechi cu trei camere din Bucureşti a crescut în luna martie, pentru a doua oară consecutiv de la începutul anului, atingând o medie de circa 78.900 de euro, potrivit Indexului imobiliar al ZF, realizat în colaborare Coldwell Bankers.
Evoluţia preţului apartamentelor cu trei camere din Bucureşti, în luna martie

A treia căsnicie eşuată: Drew Barrymore s-a despărţit de soţul său, actorul Will Kopelman

Actriţa Drew Barrymore s-a despăriţit de cel de-al treila soţ, actorul Will Kopelman, după aproape patru ani de căsnicie, fostul cuplu având împreună două fiice, fiind vorba despre cea de-a treia căsnicie eşuată a actriţei americane, informează contactmusic.com.
A treia căsnicie eşuată: Drew Barrymore s-a despărţit de soţul său, actorul Will Kopelman

Duel românesc în primul tur al turneului WTA de la Charleston

Jucătoarele române de tenis Irina Begu şi Alexandra Dulgheru vor fi adversare în primul tur al turneului WTA ce se va desfăşura la Charleston în Carolina de Sud, şi care va începe luni, dotat cu premii totale de 687.900 dolari.
Duel românesc în primul tur al turneului WTA de la Charleston

Dichiseanu şi Montiel. O poveste de iubire imposibilă în comunism

"Nu am putut uita nicio clipă această dragoste nebunească" mărturiseşte Ion Dichiseanu în cartea „Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel”, apărută săptămâna trecută la Editura Polirom.
Dichiseanu şi Montiel. O poveste de iubire imposibilă în comunism

Ancheta „Panama Papers” – Cei mai bogaţi oameni ai planetei, printre care şi românii Corneliu Iacobov şi Vasile Frank Timiş, într-o reţea globală de corupţie – VIDEO

Aproximativ 11 milioane de documente au fost făcute publice, dezvăluind cum unii dintre cei mai bogaţi oameni de pe plantetă, printre care şi români, se folosesc de diverse scheme pentru a-şi ascunde averile, informează BBC.
Ancheta