CELE MAI NOI ARTICOLE

INTERVIU Ion Bogdan Lefter, amfitrionul Cafenelei critice: ”La cafenea, cu spirit critic cât cuprinde!”

Interviu cu amfitrionul întâlnirilor culturale Cafeneaua critică.”Din februarie 2009 ţin Cafeneaua critică la faimosul Club A (al Arhitecturii), însă începusem, în 1994, chiar într-o cafenea deschisă la subsolul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti.”
INTERVIU Ion Bogdan Lefter, amfitrionul Cafenelei critice: ”La cafenea, cu spirit critic cât cuprinde!”

Gest Emoţionant. Un elev si-a tuns la zero directorul ca sa transmită un mesaj

Directorul şcolii gimaziale Pekin din Statele Unite şi-a lăsat un elev de 11 să-l tundă la zero pentru a transmite un mesaj despre importanţa toleranţei, scriu cei de la BoredPanda.
Gest Emoţionant. Un elev si-a tuns la zero directorul ca sa transmită un mesaj

Gary Cohn, consilier al lui Donald Trump, va primi bonusuri de 100 de milioane $ de la Goldman Sachs

Gary Cohn, principalul consilier pe teme economice al preşedintelui SUA Donald Trump, va primi bonusuri restante de peste 100 de milioane de dolari de la fostul angajator, compania Goldman Sachs, informează publicaţia The Hill şi postul tv CNN.
Gary Cohn, consilier al lui Donald Trump, va primi bonusuri de 100 de milioane $ de la Goldman Sachs

Accident rutier la Săftica între un autocar şi o altă maşină. O persoană a fost rănită

Un accident rutier a avut loc, joi dimineaţa, în localitatea Săftica din judeţul Ilfovm un autocar lovind din spate un autoturism. În urma impactului, şoferul maşinii lovite a fost rănit. Niciun pasager din autocar nu a fost rănit, anunţă IPJ Ilfov.
Accident rutier la Săftica între un autocar şi o altă maşină. O persoană a fost rănită

Scandal la porţile bisericii. Un sindicat susţine că agenţi de poliţie au fost închişi, noaptea, în biserici / Reacţia Arhiepiscopiei Tomisului

Sindicatul Poliţiştilor Europeni Europol acuză conducerea Poliţiei Municipiului Constanţa că, în noaptea de 23 spre 24 ianuarie ar fi închis câteva zeci de agenţi, singuri, în biserici, pentru prevenirea furturilor, după ce mai multe lăcaşuri de cult au fost sparte de hoţi. UPDATE Arhiepiscopia Tomisului, reacţie după situaţia poliţiştilor închişi în biserici: Aceştia erau liberi să intre şi să iasă din lăcaşurile de cult
Scandal la porţile bisericii. Un sindicat susţine că agenţi de poliţie au fost închişi, noaptea, în biserici / Reacţia Arhiepiscopiei Tomisului

DIICOT: 25 de percheziţii într-un dosar de trafic de migranţi. Gruparea, finanţată în Turcia/ Migranţii plăteau mii de euro pentru a ajunge în Germania

Procurorii DIICOT Arad fac, joi dimineaţa, 25 de percheziţii în Bucureşti, Botoşani, Dolj, Giurgiu, Sălaj şi Timiş într-un dosar privind destructurarea unei grupări specializate în traficul de migranţi pe ruta Turcia – România – Ungaria. Reţeaua ar fi fost finanţată în Turcia.
DIICOT: 25 de percheziţii într-un dosar de trafic de migranţi. Gruparea, finanţată în Turcia/ Migranţii plăteau mii de euro pentru a ajunge în Germania

Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe: Rusia, forţele guvernamentale siriene şi opoziţia, pregătite să coopereze în lupta împotriva Stat Islamic

Forţele aeriene ruse, armata siriană şi opoziţia sunt pregătite să coopereze în lupta împotriva reţelei teroriste Stat Islamic (SI), a declarat miercuri ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de agenţia de ştiri Tass.
Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe: Rusia, forţele guvernamentale siriene şi opoziţia, pregătite să coopereze în lupta împotriva Stat Islamic

Raluca Turcan: Nu mă gândesc în acest moment la preşedinţia PNL. Congres ar putea fi în mai-iunie

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat miercuri la interviurile Gândul că nu se gândeşte în acest moment la preşedinţia partidului, precizând că în opinia sa alegerile ar trebui să aibă loc în mai-iunie.
Raluca Turcan: Nu mă gândesc în acest moment la preşedinţia PNL. Congres ar putea fi în mai-iunie

Amazon caută 10.000 mp de birouri în Bucureşti. Gigantul vrea să angajeze cel puţin 1.000 de persoane

Americanii de la Amazon, cel mai mare retailer online din lume, vor să închirieze 10.000 mp de birouri în Bu­cu­reşti, su­pra­faţă suficientă pentru a recruta cel puţin 1.000 de angajaţi, po­trivit unor surse apropiate com­pa­niei, citate de Ziarul Financiar.
Amazon caută 10.000 mp de birouri în Bucureşti. Gigantul vrea să angajeze cel puţin 1.000 de persoane

Puştoaica Lily-Rose, fiica lui Johnny Depp şi a Vanessei Paradis, divă la Săptămâna Modei de la Paris

Puştoaica Lily-Rose, fiica lui Johnny Depp şi a Vanessei Paradis, a defilat în rochie de mireasă la finalul prezentării de modă pentru colecţia haute couture primăvară-vară a casei de modă Chanel, în cadrul Săptămânii Modei de la Paris, informează contactmusic.com.
Puştoaica Lily-Rose, fiica lui Johnny Depp şi a Vanessei Paradis, divă la Săptămâna Modei de la Paris

Cum să călătoreşti în fiecare lună a anului cu mai puţin de 100 de euro?

Conform studiilor recente, călătoriile ne fac mai fericiţi decât orice altceva şi nu e de mirare că majoritatea tinerilor decid să îşi canalizeze veniturile pe experineţe şi mai puţin pe bunuri materiale. Dacă acum 20 de ani, călătoriile nu erau atât de accesibile, astăzi poţi să ajungi din Bucureşti până în Berlin, Roma, Milano sau Bruxelles cu mai puţin de 10 euro.
Cum să călătoreşti în fiecare lună a anului cu mai puţin de 100 de euro?

Armata rusă va construi peste 100 de unităţi militare în regiunea arctică

Ministerul Apărării din Rusia plănuieşte să construiască peste 100 de elemente de infrastructură în regiunea arctică, până la sfârşitul anului 2017, informează Russia Today.
Armata rusă va construi peste 100 de unităţi militare în regiunea arctică

Oficial britanic, înaintea întrevederii Theresei May cu Donald Trump: Marea Britanie nu tolerează tortura

Marea Britanie nu tolerează tortura sau tratamentul inuman, iar relaţiile sale apropiate cu SUA permite un dialog sincer în privinţa subiectelor în contradictoriu, a declarat purtătorul de cuvânt al premierului britanic, Theresa May, citat de Reuters.
Oficial britanic, înaintea întrevederii Theresei May cu Donald Trump: Marea Britanie nu tolerează tortura

Madonna neagă zvonurile despre adopţia unor copii din Malawi

Starul pop Madonna a depus o cerere pentru a adopta încă doi copii din Malawi. Vedeta a adoptat anterior doi copii din ţara africană: pe David Banda, în 2006, şi pe Mercy James, în 2009, informează BBC. UPDATE: Madona a infirmat zvonurile despre adopţia celor doi copii din Malawi
Madonna neagă zvonurile despre adopţia unor copii din Malawi

A murit Mary Tyler Moore, actriţă pionieră în televiziune, nominalizată la Oscar şi câştigătoarea mai multor premii Emmy

Actriţa Mary Tyler Moore, al cărui serial TV din anii 1970, a deschis noi orizonturi femeilor moderne din televiziune, a murit la vârsta de 80 de ani, potrivit reprezentantului său, Mara Buxbaum, citat de CNN.
A murit Mary Tyler Moore, actriţă pionieră în televiziune, nominalizată la Oscar şi câştigătoarea mai multor premii Emmy

Cisco cumpără AppDynamics cu 3,7 miliarde de dolari

Compania tehnologică Cisco Systems Inc a anunţat că este de acord să cumpere firma americană de software AppDynamics pentru aproape 3,7 miliarde de dolari, potrivit agenţiei de presă Reuters.
Cisco cumpără AppDynamics cu 3,7 miliarde de dolari

Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi obţine rangul de muzeu naţional

Bilanţul 2013-2017 al MNLR Iaşi: • patru puncte muzeale noi • 100 expoziţii temporare • FILIT • Editura Muzeelor Literare (70 de titluri) • trei librării • 84% mai mulţi vizitatori • 91 rezidenţi (cel mai mare sistem de rezidenţe din Europa de Est) • obţinerea rangului de muzeu naţional
Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi obţine rangul de muzeu naţional

Premiile César 2017: „Bacalaureat”, de Cristian Mungiu şi „Toni Erdmann”, pe lista filmelor nominalizate

Filmul "Bacalaureat", în regia lui Cristian Mungiu, şi lungmetrajul "Toni Erdmann", cu participare românească, în regia lui Maren Ade, au fost nominalizate în categoria "cel mai bun film străin" la Premiile César 2017, potrivit site-ului oficial al prestigioaselor distincţii.
Premiile César 2017:

Cota de piaţă a lui Florin Andone s-a dublat în ultimele şase luni

Evoluţiile şi golurile marcate de către Florin Andone în tricoul lui Deportivo La Coruna se reflectă şi în cota sa de piaţă, care s-a dublat în ultimele şase luni, potrivit site-ului transfermarkt.com.
Cota de piaţă a lui Florin Andone s-a dublat în ultimele şase luni

Adrian Ţuţuianu: SRI ne va pune la dispoziţie mijloace de verificare că nu există acoperiţi în justiţie / Potrivit SRI, Ghiţă avea informaţii de interes pentru securitatea naţională

Preşedintele Comisiei de control SRI, Adrian Ţuţuianu, a precizat, miercuri, că nu există ofiţeri acoperiţi sau colaboratori în justiţie sau partide, acesta fiind răspunsul dat de conducerea serviciului la întrebările adresate în acest sens.
Adrian Ţuţuianu: SRI ne va pune la dispoziţie mijloace de verificare că nu există acoperiţi în justiţie / Potrivit SRI, Ghiţă avea informaţii de interes pentru securitatea naţională

VIDEO Donald Trump a semnat ordonanţa privind ridicarea zidului la frontiera dintre SUA şi Mexic/ Preşedintele Mexicului respinge categoric plata construcţiei

Preşedintele SUA, Donald Trump, a semnat miercuri ordonanţa executivă care prevede construirea unui zid la frontiera cu Mexicul, relatează presa americană. Pe de altă parte, preşedintele Mexicului, Enrique Pena Nieto, a transmis că statul mexican nu va plăti pentru acest zid, însă a precizat că este dispus să ajungă la un acord cu oficialii americani, pe această temă.
VIDEO Donald Trump a semnat ordonanţa privind ridicarea zidului la frontiera dintre SUA şi Mexic/ Preşedintele Mexicului respinge categoric plata construcţiei

Grupul Al-Shabaab,afiliat Al-Qaida,revendică dublul atentat din Somalia, soldat cu 28 de morţi

Grupul islamist Al-Shabaab, afiliat reţelei teroriste Al-Qaida, a revendicat dublul atentat comis miercuri în faţa unui hotel din capitala Somaliei, soldat cu cel puţin 28 de morţi şi 50 de răniţi, relatează CNN şi site-ul agenţiei DPA.
Grupul Al-Shabaab,afiliat Al-Qaida,revendică dublul atentat din Somalia, soldat cu 28 de morţi

Raluca Turcan: Pentru mine e un mister de ce PNL nu a vorbit despre program.Unii lideri, rupţi de realitate

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat miercuri la interviurile Gândul că pentru ea ''rămâne un mister'' de ce PNL la nivel naţional nu a vorbit în campanie despre programul de guvernare, apreciind că ''unii lideri au fost rupţi de realitate''.
Raluca Turcan: Pentru mine e un mister de ce PNL nu a vorbit despre program.Unii lideri, rupţi de realitate

Raluca Turcan: Cum ar putea Guvernul lui Dragnea să renunţe la o lege care îl ajută? PNL va susţine moţiunea

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat miercuri la interviurile Gândul că PNL va susţine fără ezitare o moţiune de cenzură dacă Guvernul nu va retrage ordonanţele privind justiţia.
Raluca Turcan: Cum ar putea Guvernul lui Dragnea să renunţe la o lege care îl ajută? PNL va susţine moţiunea

Donald Trump se pregăteşte să limiteze intrările imigranţilor în SUA

Donald Trump, preşedintele SUA, se pregăteşte să emită un ordin executiv care ar restricţiona intrările refugiaţilor în SUA şi ar refuza obţinerea vizelor americane persoanelor ce provin din state considerate de risc ridicat de către Administraţia de la Casa Albă, informează Huffington Post.
Donald Trump se pregăteşte să limiteze intrările imigranţilor în SUA

Agent Secret Service, anchetat după ce a spus, în campanie, că nu ar încasa „un glonţ” pentru Trump

Serviciul american pentru protecţia preşedintelui (Secret Service) ar putea sancţiona un agent care a transmis că nu ar vrea să încaseze "un glonţ" pentru a-l apăra pe Donald Trump, relatează site-ul cotidianului The Washington Examiner.
Agent Secret Service, anchetat după ce a spus, în campanie, că nu ar încasa

De la şef de bancă la ajutor de şef de post în Iaşi

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Iaşi a angajat 56 de persoane din sursă externă, care şi-au început miercuri activitatea, printre ei numărându-se o fostă conducătoare de bancă, dar şi un tânăr care s-a întors din străinătate, relatează corespondentul MEDIAFAX.
De la şef de bancă la ajutor de şef de post în Iaşi

Eduard Hellvig, directorul SRI: Există interesul de a destabiliza, de a demoniza SRI / Am cerut public sprijinul Parlamentului pentru adoptarea de noi legi privind securitatea

Directorul SRI, Eduard Hellvig, a declarat miercuri că ultimele discuţii din spaţiul public arată că există interesul de a ''destabiliza'' şi ''demoniza'' SRI.
Eduard Hellvig, directorul SRI: Există interesul de a destabiliza, de a demoniza SRI / Am cerut public sprijinul Parlamentului pentru adoptarea de noi legi privind securitatea

Adrian Ţuţuianu, preşedintele Comisiei de control al SRI: Ancheta nu e închisă, dar confirmă că Florian Coldea şi-a petrecut vacanţele cu Ghiţă / Maior şi Dâncu au fost cu ei în Toscana. Concluziile despre Istode

Preşedintele comisiei SRI, Adrian Ţuţuianu, a declarat miercuri că diretcorul SRI, Eduard Hellvig, le-a prezentat parlamentarilor două rapoarte - unul despre Florian Coldea şi unul despre generalul de brigadă Elena Istode, precizând că ''ancheta internă nu este închisă''.
Adrian Ţuţuianu, preşedintele Comisiei de control al SRI: Ancheta nu e închisă, dar confirmă că Florian Coldea şi-a petrecut vacanţele cu Ghiţă / Maior şi Dâncu au fost cu ei în Toscana. Concluziile despre Istode

Incendiu la un autotren care transportă sodă caustică solidă, în Buzău, intervin pompierii prahoveni

Pompierii din Prahova au fost solicitaţi, miercuri seară, să intervină la un incendiu izbucnit la un autotren care transporta sodă caustică solidă, evenimentul petrecându-se pe DN 1 B, în dreptul localităţii Săhăteni din judeţul Buzău, circulaţia fiind restricţionată.
Incendiu la un autotren care transportă sodă caustică solidă, în Buzău, intervin pompierii prahoveni

Noul ministru al Apărării: Trebuie să continuăm demersurile de apărare şi securitate în cadrul NATO şi UE

România trebuie să continue demersurile privind apărarea şi securitatea, pentru a realiza capabilităţi de apărare credibile şi a creşte capacitatea operaţională a forţelor armate, prin alocarea resurselor bugetare necesare şi în conformitate cu NATO şi UE, potrivit ministrului Apărării, Gabriel Leş.
Noul ministru al Apărării: Trebuie să continuăm demersurile de apărare şi securitate în cadrul NATO şi UE

GALERIE FOTO Ameninţare sinistră într-o comunitate de romi din Iaşi, s-au trezit la poartă cu un sicriu

Romii din Hârlău au tras o sperietură zdravănă miercuri dimineaţă, când au văzut în faţa casei bulibaşei un coşciug, două coroane, zeci de lumânări şi o cruce de lemn. Au crezut că a murit bulibaşa, dar defapt totul, spun ei, a fost o ameninţare, aşa că au chemat poliţia.
GALERIE FOTO Ameninţare sinistră într-o comunitate de romi din Iaşi, s-au trezit la poartă cu un sicriu

Firmele din Prahova au exportat, în primele zece luni din 2016, produse şi bunuri de 1,71 mld. euro

Cele mai multe produse sau bunuri exportate, anul trecut, de firmele din judeţul Prahova, au fost maşini, aparate sau echipamente electrice, potrivit unui bilanţ al Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Prahova.
Firmele din Prahova au exportat, în primele zece luni din 2016, produse şi bunuri de 1,71 mld. euro

Studiu: 2017 va fi anul finanţărilor pentru IMM şi startup-uri. Ce programe sunt anunţate

Anul acesta va fi al IMM-urilor, potrivit unei analize prezentate miercuri de specialiştii Business Teorema, companie specializată în consultanţă pentru accesarea fondurilor europene.
Studiu: 2017 va fi anul finanţărilor pentru IMM şi startup-uri. Ce programe sunt anunţate

Donald Trump va revizui tehnicile de interogare a teroriştilor şi ar putea redeschide închisorile CIA

Preşedintele SUA, Donald Trump, a elaborat o ordonanţă executivă care prevede revizuirea metodelor de interogare a suspecţilor de terorism şi posibila redeschidere a centrelor secrete pentru detenţie administrate de CIA în afara Statelor Unite, relatează site-ul agenţiei Associated Press.
Donald Trump va revizui tehnicile de interogare a teroriştilor şi ar putea redeschide închisorile CIA

Monica Macovei: Dragnea acţionează împotriva justiţiei, dublul său discurs este sancţionat de MCV

Europarlamentarul Monica Macovei a afirmat miercuri, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că raportul MCV sancţionează dublul limbaj al liderului PSD, Liviu Dragnea, privind justiţia şi anticorupţia.
Monica Macovei: Dragnea acţionează împotriva justiţiei, dublul său discurs este sancţionat de MCV

Cătălin Predoiu: Raportul deschide perspectiva ridicării MCV, Refuzul de a coopera cu Bruxelles, grav

Deputatul PNL Cătălin Predoiu a declarat miercuri pentru MEDIAFAX că raportul MCV deschide perspectiva ridicării acestuiam, însă sarcina revine statului român, afirmând că solicitarea lui Tăriceanu de a nu mai coopera cu Bruxelles este ''de o gravitate ieşită din comun''.
Cătălin Predoiu: Raportul deschide perspectiva ridicării MCV, Refuzul de a coopera cu Bruxelles, grav

Michel Barnier: Partenerii UE din Spaţiul Economic European vor avea prioritate în faţa Marii Britanii

Partenerii Uniunii Europene din cadrul Spaţiului Economic European (SEE) vor avea prioritate în faţa Marii Britanii după ieşirea acestei ţări din UE, a dat asigurări Michel Barnier, negociatorul european pe tema Brexit, citat de site-ul agenţiei Reuters.
Michel Barnier: Partenerii UE din Spaţiul Economic European vor avea prioritate în faţa Marii Britanii

Therea May: Londra vrea un acord comercial cu SUA în care interesele Marii Britanii să fie puse pe primul loc

Premierul britanic Theresa May a promis miercuri că Londra va pune interesele şi valorile britanice pe primul loc în cadrul negocierilor privind încheierea unui acord comercial cu Statele Unite, potrivit agenţiei de ştiri Bloomberg.
Therea May: Londra vrea un acord comercial cu SUA în care interesele Marii Britanii să fie puse pe primul loc

Indicele Dow Jones depăşeşte pentru prima dată pragul de 20.000 de puncte

Indicele Dow Jones a trecut miercuri pragul de 20.000 de puncte pentru prima dată, în contextul în care mai mulţi indici importanţi ai burselor din Statele Unite au consemnat noi recorduri.
Indicele Dow Jones depăşeşte pentru prima dată pragul de 20.000 de puncte