CELE MAI NOI ARTICOLE

Trump: Voi obţine milioane de voturi chiar de la democraţi

Donald Trump, candidatul republican care se află cel mai aproape de nominalizarea pentru candidatura la preşedinţia Statelor Unite, a declarat, în urma criticilor venite din partea unor importanţi lideri ai propriului partid, că nu este obligat să unească formaţiunea în jurul său şi că, de fapt, nici nu-şi doreşte acest lucru. Şi asta pentru că e convins că va obţine „milioane de voturi din partea unor persoane venite din tabăra democrată”, pentru că aceştia apreciază modul lui de a face comerţ, a spus Trump, citat de Gândul.
Trump: Voi obţine milioane de voturi chiar de la democraţi

Arafat, despre cazul Ekeng: „S-au găsit nişte nereguli serioase”

Raed Arafat a afirmat că s-au găsit nereguli ”serioase” în urma controlului efectuat sâmbătă de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), după decesul fotbalistului de la Dinamo Patrick Ekeng, informează Gândul.
Arafat, despre cazul Ekeng: „S-au găsit nişte nereguli serioase”

Jennifer Lopez a probat cizmele cântăreţei Rihanna, în noul său videoclip, „Ain’t Your Mama”

Cântăreţei Jennifer Lopez i-au plăcut atât de mult cizmele din denim care fac parte din colecţia de încălţăminte creată de Rihanna în colaborare cu designerul Manolo Blahnik şi pe care le-a primit cadou chiar de la Rihanna, încât le-a purtat în videoclipul "Ain't Your Mama", lansat vineri, 6 mai.
Jennifer Lopez a probat cizmele cântăreţei Rihanna, în noul său videoclip,

Ministrul energiei din Arabia Saudită care era în funcţie de 21 de ani, a demisionat

Ministrul energiei din Arabia Saudită, Ali al Naimi, cel care a schimbat în 2014 politica OPEC şi a pus bazele unei schimbări radicale în piaţa energiei la nivel mondial, a demisionat, anunţă Bloomberg.
Ministrul energiei din Arabia Saudită care era în funcţie de 21 de ani, a demisionat

Simona Halep: Nu mă aşteptam să ajung aici. Dominika Cibulkova: I-am oferit puncte uşoare lui Halep

Simona Halep a câştigat primul turneu WTA din acest an la Madrid şi a recunoscut la finalul meciului disputat împotriva sportivei din Slovacia, Dominika Cibulkova că nu se aştepta să jungă în finală după parcursul avut în 2016.
Simona Halep: Nu mă aşteptam să ajung aici. Dominika Cibulkova: I-am oferit puncte uşoare lui Halep

Profi vrea să deschidă 100 de magazine într-un an

Lanţul de supermarketuri Profi, controlat de fondul de investiţii polonez Enterprise Investors, prezent pe piaţa locală cu aproape 400 de magazine, intenţionează să ajungă până la sfârşitul anului la 500 de magazine.
Profi vrea să deschidă 100 de magazine într-un an

Peste 240.000 de persoane au protestat în Polonia împotriva Guvernului, susţinând locul ţării în UE

Peste 240.000 de persoane au manifestat sâmbătă în Varşovia pentru ca Polonia să îşi păstreze locul în Uniunea Europeană, ameninţat, potrivit acestora, de politica conservatorilor aflaţi la putere, a anunţat primarul capitalei poloneze, citat de site-ul publicaţiei Le Monde.
Peste 240.000 de persoane au protestat în Polonia împotriva Guvernului, susţinând locul ţării în UE

Top 5 Politică. Tablouri. Muzici. Filme. Cărţi – FOTO

Start luptei politice. Încep alegerile locale. Uite, Mediafax Cultură se implică. Îţi dă idei despre cum să te arunci bărbăteşte în mijlocul evenimentelor.
Top 5 Politică. Tablouri. Muzici. Filme. Cărţi - FOTO

Craiova: Tramvai modernizat, blocat pe şine la prima cursă

Un tramvai a rămas blocat pe linie, la Craiova, din cauza unei defecţiuni, la doar trei zile de la reluarea circulaţiei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Craiova: Tramvai modernizat, blocat pe şine la prima cursă

Berlusconi vinde echipa AC Milan pe Facebook

Silvio Berlusconi vrea cu orice preţ să vândă echipa de fotbal AC Milan şi a anunţat că este oricând gata să renunţe la club în favorea unui investitor, pentru o sumă minima de 700 de milioane de euro, însă ar prefera ca viitorul patron să fie unul italian, anunţă Reuters.
Berlusconi vinde echipa AC Milan pe Facebook

Un tribunal din Egipt a recomandat pedeapsa cu moartea pentru doi jurnalişti Al-Jazeera

Un tribunal din Egipt a recomandat pedeapsa cu moartea pentru şase persoane, inclusiv pentru doi angajaţi Al-Jazeera, pentru că ar fi transmis Qatarului documente privind securitatea naţională în timpul preşedinţiei lui Mohammed Morsi, un verdict final urmând să fie anunţat pe data de 18 iunie.
Un tribunal din Egipt a recomandat pedeapsa cu moartea pentru doi jurnalişti Al-Jazeera

Taylor Swift e cel mai bine plătit muzician, cu 73,5 milioane de dolari câştigaţi în 2015

Cântăreaţa Taylor Swift e cel mai bine plătit muzician internaţional, câştigând anul trecut 73,5 milioane de dolari, în ciuda faptului că a vândut mai puţine albume decât Adele, potrivit topului realizat de revista Billboard, informează contactmusic.com.
Taylor Swift e cel mai bine plătit muzician, cu 73,5 milioane de dolari câştigaţi în 2015

Românii omorâţi în Afganistan, împuşcaţi de indivizi în uniforme, în ceea ce pare a fi un atac taliban

Cei doi militari români morţi în provincia afgană Kandahar au fost împuşcaţi de indivizi îmbrăcaţi în uniforme ale serviciilor de securitate afgane, anunţă Misiunea NATO din Afganistan, atacul fiind cel mai probabil opera Mişcării talibane afgane.
Românii omorâţi în Afganistan, împuşcaţi de indivizi în uniforme, în ceea ce pare a fi un atac taliban

Vincent Kompany a anunțat că nu va putea participa la Campionatul European din Franța

Vincent Kompany (30 de ani), fundașul belgian al formației Manchester City, a anunțat, sâmbătă, prin intermediul unui mesaj postat pe pagina personală de Facebook, că nu va fi disponibil să participe la Campionatul European din Franța ca urmare a unei accidentări la gambă.
Vincent Kompany a anunțat că nu va putea participa la Campionatul European din Franța

Refacerea USL, temă de campanie pentru Tăriceanu şi Ponta

Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu şi fostul premier Victor Ponta au insistat sâmbătă, ca temă de campanie pentru alegerile locale, pe ideea refacerii USL şi a unui vot asemnănător celui din 2012.
Refacerea USL, temă de campanie pentru Tăriceanu şi Ponta

Comănescu a discutat cu adjunctul secretarului de stat al SUA despre summitul NATO de la Varşovia

Ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, a discutat sâmbătă cu adjunctul secretarului de stat al SUA, Antony Blinken, privind priorităţile în perspectiva summit-ului NATO de la Varşovia, diplomatul român pledând pentru o prezenţă rotaţională robustă a forţelor SUA şi NATO pe flancul estic.
Comănescu a discutat cu adjunctul secretarului de stat al SUA despre summitul NATO de la Varşovia

COMENTARIU: Când fotbalul te trimite la existenţialism

"Şi chiar acum, când eu, acesta, scriu/Când vă vorbesc plângând la fiecare/Pentru un om, sub cer, e prea târziu/Un om măcar, ireversibil, moare". Notez, din memorie, aceste versuri ale unui- nu mi-e teamă să o spun- mare poet. Nu s-ar fi gândit niciodată atunci când le-a scris că ele se vor potrivi atât de bine destinului unui fotbalist talentat care ne părăseşte pe gazon, între câţiva paşi de alergare.
COMENTARIU: Când fotbalul te trimite la existenţialism

Simona Halep a câştigat turneul WTA de la Madrid

Simona Halep, ocupanta locului şapte în clasamentul WTA, a câştigat, sâmbătă, scor 6-2, 6-4, meciul jucat în finala turneului WTA de la Madrid cu Dominika Cibulkova (Slovacia, 38 WTA) şi a câştigat primul trofeu din acest an şi al 12-lea al carierei.
Simona Halep a câştigat turneul WTA de la Madrid

Adrian Vizireanu, fostul membru al CCA, a decedat în timpul unei misiuni în Afganistan

Comisia Central a Arbitrilor a anunţat, sâmbătă, prin intermediul unui mesaj postat pe site-ul oficial, dispariţia fostului arbitru, Adrian Vizireanu, care s-a stins din viaţă la vârsta de 36 de ani, în Afganistan, în timpul unei misiuni de instruire a poliştilor afgani.
Adrian Vizireanu, fostul membru al CCA, a decedat în timpul unei misiuni în Afganistan

Treisprezece consilieri militari iranieni, ucişi în confruntări din nordul Siriei

Treisprezece consilieri militari iranieni au fost ucişi şi douăzeci şi unu au fost răniţi în timpul confruntărilor care au avut loc în nordul Siriei, în apropiere de oraşul Alep, a anunţat sâmbătă presa iraniană, citată de Le Figaro online.
Treisprezece consilieri militari iranieni, ucişi în confruntări din nordul Siriei

Oficialii clubului Dinamo au anunţat că numărul 14, cel purtat de Ekeng, va fi retras

Ionel Culina, ofiţerul de presă al lui Dinamo, a anunţat, sâmbătă, prin intermediul unui mesaj postat pe pagina personală de Facebook, că echipa din Ştefan cel Mare a decis să retragă numărul 14, cel purtat din momentul sosrii la Dinamo Patrick Ekeng.
Oficialii clubului Dinamo au anunţat că numărul 14, cel purtat de Ekeng, va fi retras

Cioloş: Am cerut Ministerului Sănătăţii o anchetă administrativă privind biocidele. Toate produsele folosite la dezinfecţie în fiecare spital din ţară vor fi testate

Premierul Dacian Cioloş a cerut sâmbătă Ministerului Sănătăţii să demareze o anchetă administrativă în ceea ce priveşte biocidele, toate produsele folosite în prezent la dezinfecţie în fiecare spital din ţară urmând să fie verificate din punct de vedere al concentraţiei şi eficienţei.
Cioloş: Am cerut Ministerului Sănătăţii o anchetă administrativă privind biocidele. Toate produsele folosite la dezinfecţie în fiecare spital din ţară vor fi testate

Lanţ uman pentru construcţia autostrăzii Craiova-Piteşti

Câteva sute de oameni au format, sâmbătă, un lanţ uman pe traseul autostrăzii Craiova-Piteşti, pentru a atrage atenţia autorităţilor de la Bucureşti cu privire la importanţa construirii acestui drum, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Lanţ uman pentru construcţia autostrăzii Craiova-Piteşti

Peste 40 de gospodării au fost afectate de inundaţii în judeţul Prahova

Peste 40 de gospodării au fost afectate de inundaţii în judeţul Prahova, în urma unei ploi torenţiale, conform unui comunicat de presă emis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Peste 40 de gospodării au fost afectate de inundaţii în judeţul Prahova

Cioloş despre cei doi militari morţi în Afganistan: Vom onora memoria acestor tineri cum se cuvine

Premierul Dacian Cioloş a transmis sâmbătă un mesaj de condoleanţe familiilor celor doi militari români morţi în urma unui incident care a avut loc în apropiere de localitatea Kandahar.
Cioloş despre cei doi militari morţi în Afganistan: Vom onora memoria acestor tineri cum se cuvine

Băsescu: Trebuie controlate cu prioritate spitalele mici, care n-au epidemiolog şi laboratoare

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a declarat, sâmbătă, la Suceava, că trebuie verificate spitalele mici, fără epidemiolog şi laborator, cu prioritate cele închise de Guvernul Boc şi redeschise de PSD, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Băsescu: Trebuie controlate cu prioritate spitalele mici, care n-au epidemiolog şi laboratoare

Spitalul de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc, fără dezinfectanţi. Tot stocul, ridicat de poliţie

Spitalul de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc a rămas fără dezinfectanţi după ce tot stocul a fost ridicat de poliţiştii care au descins pentru a lua probe din fiecare produs livrat de Hexi Pharma, unitatea sanitară urmând să cumpere, luni, dezinfectanţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Spitalul de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc, fără dezinfectanţi. Tot stocul, ridicat de poliţie

Cod galben de vânt şi grindină pentru Bucureşti şi cinci judeţe, sâmbătă după-amiază

Administraţia Naţionala de Meteorologie a transmis un cod galben pentru Bucureşti, valabil sâmbătă între orele 17.20 şi 18.30. Se vor semnala: intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, grindină de mici dimensiuni, descărcări electrice, averse de ploaie ce vor depăşi 10...15 l/mp.
Cod galben de vânt şi grindină pentru Bucureşti şi cinci judeţe, sâmbătă după-amiază

Ministerul Sănătăţii şi Ministerul de Interne controlează ambulanţele Puls şi dotarea lor

Ministerul Sănătăţii şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au anunţat, sâmbătă, că au întreprins un control la serviciul privat de ambulanţă PULS care a intervenit în cazul tragicului eveniment în urma căruia un fotbalist al echipei Dinamo a decedat.
Ministerul Sănătăţii şi Ministerul de Interne controlează ambulanţele Puls şi dotarea lor

Militarii care au murit în Afganistan vor fi avansaţi în grad post-mortem, cercetările continuă

Ministrul apărării naţionale, Mihnea Motoc, îi va avansa la gradul de sublocotenent post-mortem pe plutonierul Iulian Dumitrescu şi pe sergentul Adrian Vizireanu, care şi-au pierdut viaţa în timpul executării unei misiuni în teatrul de operaţii din Afganistan.
Militarii care au murit în Afganistan vor fi avansaţi în grad post-mortem, cercetările continuă

Principele Radu, Casa Regală: Majestatea Sa e ceva mai bine

Principele Radu a declarat sâmbătă că Regele Mihai e ceva mai bine,"dar când este vorba de un astfel de diagnostic e bine să fii precaut, nu trebuie exagerat cu optimismul".
Principele Radu, Casa Regală: Majestatea Sa e ceva mai bine

Mai multe gospodării au fost inundate în judeţul Prahova în urma unei ploi torenţiale – FOTO/VIDEO

Pompierii militari din Prahova au fost chemaţi să intervină în mai multe zone din judeţ în urma unei ploi torenţiale, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Mai multe gospodării au fost inundate în judeţul Prahova în urma unei ploi torenţiale - FOTO/VIDEO

România a pierdut în total 25 de militari în operaţiunile din Afganistan

Armata română a pierdut în total 25 de militari în cursul operaţiunilor din Afganistan, la care participă din anul 2001 de partea coaliţiilor internaţionale conduse de NATO şi de Statele Unite, conform bilanţului Ministerului Apărării Naţionale.
România a pierdut în total 25 de militari în operaţiunile din Afganistan

Coliziune între o navă de pescuit şi o navă de marfă în M. Chinei de Est, soldată cu 17 dispăruţi

O coliziune între o navă de pescuit chineză şi o navă de marfă s-a soldat cu dispariţia a şaptesprezece persoane în Marea Chinei de Est, informează agenţia de presă China News Service, citând gărzile de coastă.
Coliziune între o navă de pescuit şi o navă de marfă în M. Chinei de Est, soldată cu 17 dispăruţi

Dragnea: Îi solicit preşedintelui Iohannis convocarea de urgenţă a CSAT pe tema sănătăţii

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, îi solicită public preşedintelui Klaus Iohannis convocarea de urgenţă a CSAT ''în contextul adâncirii crizei sistemului public de sănătate'', care în opinia sa riscă să degenereze într-un risc de siguranţă naţională.
Dragnea: Îi solicit preşedintelui Iohannis convocarea de urgenţă a CSAT pe tema sănătăţii

Doi militari români au murit în Afganistan, un al treilea a fost rănit. Iohannis: Vor rămâne veşnic în amintire

Doi militari români şi-au pierdut viaţa şi un al treilea a fost rănit în urma unui incident care a avut loc sâmbătă, 7 mai, ora 10.45, în apropiere de localitatea Kandahar, pe timpul executării unei misiuni de instruire a poliţiştilor afgani, transmite Ministerul Apărării Naţionale.
Doi militari români au murit în Afganistan, un al treilea a fost rănit. Iohannis: Vor rămâne veşnic în amintire

Războaie daco-romane şi lupte de gladiatori, la Festivalul Roman Apulum de la Alba Iulia – GALERIE FOTO, VIDEO

Festivalul Roman Apulum, care a deschis sezonul turistic din Alba Iulia, a debutat, oficial, sâmbătă, cu prezentarea trupelor daco-romane şi cu o spectaculoasă paradă, în programul manifestărilor fiind incluse şi lupte de gladiatori la lumina torţelor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Războaie daco-romane şi lupte de gladiatori, la Festivalul Roman Apulum de la Alba Iulia - GALERIE FOTO, VIDEO

Agentul lui Patrick Ekeng vrea ca toate cluburile să aibă mini-clinici la stadion

Hasan Anil Eken, agentul fotbalistului Patrick Ekeng, a cerut pe contul personal de Twitter ca fiecare club de fotbal să fie obligat să aibă la stadion o mini-clinică în interiorul căreia jucătorii să primească primul ajutor, pentru a nu se mai pierde timp cu transportul către spital.
Agentul lui Patrick Ekeng vrea ca toate cluburile să aibă mini-clinici la stadion

Giani Infantino, preşedinte FIFA: “Sunt incredibil de trist să aflu despre moartea lui Patrick Ekeng. În astfel de momente cuvintele par prea puţine”

Preşedintele FIFA, Giani Infantino a transmis, prin intermediul site-ului oficial al forului international, un mesaj de condoleanţe familiei fotbalistului camerunez Patrick Ekeng.
Giani Infantino, preşedinte FIFA: “Sunt incredibil de trist să aflu despre moartea lui Patrick Ekeng. În astfel de momente cuvintele par prea puţine

ALEGERI LOCALE 2016: ”Fata de la Bucur Obor” Firea: Candidatul PSD la sectorul 2, acelaşi tip de om ca Onţanu

Viceprimarul PSD al sectorului 2, Mihai Mugur Toader, şi-a lansat sâmbătă candidatura la primărie, declarându-se un om de încredere al edilului suspendat, Neculai Onţanu, candidata social-democraţilor pentru Capitală, Gabriela Firea, prezentându-se la eveniment drept ''fata de la Bucur Obor''.
ALEGERI LOCALE 2016: ''Fata de la Bucur Obor'' Firea: Candidatul PSD la sectorul 2, acelaşi tip de om ca Onţanu
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da