CELE MAI NOI ARTICOLE

Peste 6.000 de angajaţi Romgaz, în grevă japoneză, nemulţumiţi de încălcarea drepturilor salariale

Peste 6.000 de angajaţi ai SNGN Romgaz sunt, miercuri, în greva japoneză şi poartă banderole albe la mâini, nemulţumiţi că angajatorul a încălcat înţelegerile privind drepturile salariale, a declarat, pentru MEDIAFAX, vicepreşedintele Federaţiei Gaz România, Ioan Stoicovici.
Peste 6.000 de angajaţi Romgaz, în grevă japoneză, nemulţumiţi de încălcarea drepturilor salariale

Ministrul afacerilor externe a semnat acordul privind funcţionarea structurilor de comandă NATO din România

Ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, a semnat, la Cartierul General al NATO, împreună cu generalul Philip Breedlove, Comandantul Suprem al Forţelor Aliate din Europa, un acord suplimentar privind operarea celor două structuri de comandă şi control NATO, înfiinţate în România în acest an.
Ministrul afacerilor externe a semnat acordul privind funcţionarea structurilor de comandă NATO din România

Vasile Gheorghe a marcat golul 300 al actualului sezon al Ligii I

Jucătorul echipei CSMS Iaşi Vasile Gheorghe a marcat golul cu numărul 300 în actualul sezon al Ligii I, în victoria cu FC Botoşani, scor 1-0, în etapa a XX-a, informează site-ul oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal.
Vasile Gheorghe a marcat golul 300 al actualului sezon al Ligii I

Obama, ajutat de Bear Grylls să supravieţuiască în natură. Show-ul are premiera în decembrie – VIDEO

Un show special în care preşedintele american Barack Obama explorează teritoriile sălbatice din Alaska, alături de expertul în supravieţuire Bear Grylls, va avea premiera pe 17 decembrie în SUA, urmând să fie difuzat ulterior la nivel internaţional, potrivit realscreen.com.
Obama, ajutat de Bear Grylls să supravieţuiască în natură. Show-ul are premiera în decembrie - VIDEO

Care sunt cele mai INEDITE cadouri primite de preşedintele Barack Obama – FOTO

În cursul anului 2014, preşedintele american Barack Obama a primit sute de cadouri de la liderii lumii, în valoare totală de 1,5 milioane de dolari. Lista cadourilor primite de Obama a fost făcută publică săptămâna trecută de Departamentul de Stat al Statelor Unite, informează CNN.
Care sunt cele mai INEDITE cadouri primite de preşedintele Barack Obama - FOTO

Naţionala de fotbal feminin încheie anul pe locul doi în preliminariile Euro-2017

Reprezentativa de fotbal feminin va încheia anul 2015 pe locul doi în preliminariile Campionatului European din 2017, după ce Franţa a învins Grecia, scor 30, marţi seară, informează frf.ro.
Naţionala de fotbal feminin încheie anul pe locul doi în preliminariile Euro-2017

ATENTAT dejucat la Târgu Secuiesc: Beke Istvan plănuia să pună un dispozitiv exploziv într-un coş de gunoi din centrul oraşului şi să-l detoneze cu ajutorului unui telefon mobil

Beke Istvan trebuia să realizeze un dispozitiv exploziv care să poată fi accesat de la distanţă şi pe care să îl amplaseze într-un coş de gunoi din centrul municipiului Târgu Secuiesc, aproape de traseul de deplasare al paradei militare, apoi să se spună că localitatea "a fost atacată de terorişti", potrivit referatului prin care s-a propus arestarea preventivă a lui Beke Istvan.
ATENTAT dejucat la Târgu Secuiesc: Beke Istvan plănuia să pună un dispozitiv exploziv într-un coş de gunoi din centrul oraşului şi să-l detoneze cu ajutorului unui telefon mobil

Circulaţia între Călimăneşti şi Brezoi, pe DN 7, blocată din nou din cauza căderilor de pietre de pe versanţi

Drumul naţional 7, între localităţile vâlcene Călimăneşti şi Brezoi, este din nou blocat complet, miercuri, din cauza bolovanilor căzuţi pe carosabil de pe versanţi, după ce marţi seară traficul fusese reluat pe un sens, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Circulaţia între Călimăneşti şi Brezoi, pe DN 7, blocată din nou din cauza căderilor de pietre de pe versanţi

CRIZA IMIGRANŢILOR – Viktor Orban: O jumătate de milion de refugiaţi ar putea fi mutaţi din Turcia în UE

Liderii europeni şi turci ar putea anunţa săptămâna aceasta un acord prezentat în culise cu privire la mutarea a 400 până la 500 de mii de refugiaţi sirieni din Turcia direct în Uniunea Europeană (UE), a dezvăluit miercuri premierul ungar Viktor Orban, relatează Reuters în pagina electronoică.
CRIZA IMIGRANŢILOR - Viktor Orban: O jumătate de milion de refugiaţi ar putea fi mutaţi din Turcia în UE

Mii de oameni au protestat în Londra faţă de posibila campanie militară a Marii Britanii în Siria

Circa 4.000 de oameni au protestat în Londra faţă de propunerea premierului britanic, David Cameron, ca Marea Britanie să intervină militar în Siria pentru a combate organizaţia teroristă Stat Islamic (SI), informează site-ul agenţiei de presă AFP.
Mii de oameni au protestat în Londra faţă de posibila campanie militară a Marii Britanii în Siria

Conducerea Yahoo vrea să vândă divizia de Internet

Board-ul Yahoo va discuta posibilitatea vânzării diviziei de Internet, în cadrul unor discuţii ample despre viitorul companiei şi al directorului general Marissa Mayer, care vor avea loc în această săptămână, a declarat o sursă apropiată situaţiei, citată de Reuters.
Conducerea Yahoo vrea să vândă divizia de Internet

PREMIERĂ istorică: Volumul „Mein Kampf”, de Adolf Hitler, republicat pentru prima dată după al Doilea Război Mondial

O ediţie nouă a volumului "Mein Kampf", însoţită de numeroase comentarii, va fi publicată în Germania, în ianuarie, pentru prima dată după destrămarea celui de-al Treilea Reich, informează site-ul i24news.tv.
PREMIERĂ istorică: Volumul

Ministrul Afacerilor Externe: Din perspectiva României, aderarea Muntenegrului la NATO va aduce o valoare adăugată

Ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, spune că, din perspectiva României, aderarea Muntenegrului la Alianţa Nord-Atlantică ”va aduce o valoare adăugată” atât pentru securitatea euro-atlantică, cât şi pentru stabilizarea regiunii Balcanilor de Vest.
Ministrul Afacerilor Externe: Din perspectiva României, aderarea Muntenegrului la NATO va aduce o valoare adăugată

Vaslui: Pieton găsit mort pe marginea drumului european 581

Un bărbat a cărui identitate nu a fost încă stabilită de către poliţişti a fost găsit mort pe marginea drumului european E 581, în zona localităţii vasluiene 7 Case, poliţiştii stabilind, în urma primelor cercetări, că este victima unui accident al cărui autor a fugit de la locul faptei.
Vaslui: Pieton găsit mort pe marginea drumului european 581

TOPUL filantropilor lumii: Mark Zuckerberg şi soţia sa Priscilla: „O scrisoare către fiica noastră”. Cuplul plasează 99% din acţiunile deţinute la Facebook într-o nouă fundaţie – FOTO

Mark Zuckerberg şi soţia sa Priscilla Chan vor plasa 99% din acţiunile deţinute la Facebook, în valoare de 45 de miliarde de dolari, într-o fundaţie care se va concentra pe susţinerea potenţialului uman şi al egalităţii, potrivit unei scrisori adresate fiicei lor nou-născute, relatează Reuters.
TOPUL filantropilor lumii: Mark Zuckerberg şi soţia sa Priscilla:

Hidroelectrica a câştigat un proces cu ANRE privind exportul de energie

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis contestaţia Hidroelectrica la decizia prin care Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a sancţionat compania pentru export de electricitate, a anunţat miercuri compania.
Hidroelectrica a câştigat un proces cu ANRE privind exportul de energie

NATO anunţă sporirea măsurilor de securitate: „Aliaţii stau alături de Turcia cu solidaritate”

NATO va consolida apărarea aeriană şi alte măsuri de securitate pentru Turcia, miniştrii de Externe ai Alianţei promiţând marţi să fie alături de acest aliat care se confruntă cu ameninţări teroriste şi cu tensiuni cu Rusia, relatează DPA în pagina online.
NATO anunţă sporirea măsurilor de securitate:

Drumarii şi pompierii au reluat acţiunea de îndepărtare a copacilor căzuţi pe carosabil în Harghita. Traficul între Gheorghieni şi Praid, blocat

Zeci de drumari, pompieri şi silvicultori au reluat, miercuri, acţiunea de îndepărtare a celor peste 300 de copaci care blochează DN 13B Gheorgheni - Praid pe o lungime de 25 de kilometri, unde un pompier a fost rănit de un arbore care s-a prăbuşit peste el.
Drumarii şi pompierii au reluat acţiunea de îndepărtare a copacilor căzuţi pe carosabil în Harghita. Traficul între Gheorghieni şi Praid, blocat

Auchan România are un nou director general, angajat în companiei în 2006 ca manager de raion

Retailerul francez Auchan a numit un nou director general pentru operaţiunile din România, Ionuţ Ardeleanu, de 34 ani, care şi-a început cariera în cadrul Auchan România în 2006, în postul de manager de raion.
Auchan România are un nou director general, angajat în companiei în 2006 ca manager de raion

ACCIDENT GRAV, la Drobeta Turnu Severin: Doi morţi şi şapte răniţi, printre care şi un copil

Doi bărbaţi au murit şi alte şapte persoane, între care şi un copil, au ajuns la spital, după ce un microbuz s-a ciocnit violent cu un autoturism al cărui şofer, care era băut, nu a acordat prioritate la intersecţia dintre DJ 607B şi centura ocolitoare a municipiului Drobeta Turnu Severin.
ACCIDENT GRAV, la Drobeta Turnu Severin: Doi morţi şi şapte răniţi, printre care şi un copil

Muntenegrul, invitat să adere la NATO. REACŢIA Kremlinului

Miniştrii de Externe ai statelor membre NATO au decis să invite Muntenegrul să devină cel de-al 29-lea membru al Alianţei Nord-Atlantice, a anunţat miercuri secretarul general al organizaţiei, Jens Stoltenberg, citat de agenţia DPA în pagina online. Rusia a avertizat că decizia ar dăuna securităţii europene şi ar tensiona şi mai mult relaţiile dintre NATO şi Moscova.
Muntenegrul, invitat să adere la NATO. REACŢIA Kremlinului

Susţinătorii liderului transnistrean anunţă proteste după eşecul suferit în scrutinul legislativ

Susţinătorii liderului separatist de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, ai cărui candidaţi au pierdut alegerile de duminică pentru Sovietul Suprem al regiunii transnistrene, au anunţat că vor protesta miercuri faţă de rezultatele scrutinului, relatează Europa Liberă în pagina online.
Susţinătorii liderului transnistrean anunţă proteste după eşecul suferit în scrutinul legislativ

Institutul Naţional de Statistică: Preţurile au scăzut cu 0,2% în luna octombrie, influenţate în principal de piaţa externă

Preţurile producţiei industriale au scăzut în octombrie pe ansambu cu 0,2% faţă de septembrie, influenţate în principal de piaţa externă, unde preţurile s-au ajustat cu 0,5%, reducerea anuală fiind de 2,6%, protrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
Institutul Naţional de Statistică: Preţurile au scăzut cu 0,2% în luna octombrie, influenţate în principal de piaţa externă

A murit Eldar Riazanov, cineastul care a satirizat magistral viaţa în URSS – VIDEO

Eldar Riazanov, un cineast marcant al cinematografiei ruse, cunoscut pentru comediile sale în care a satirizat viaţa în URSS, a murit, în noaptea de duminică spre luni, la vârsta de 88 de ani, într-un spital din Moscova, informează rt.com.
A murit Eldar Riazanov, cineastul care a satirizat magistral viaţa în URSS - VIDEO

Bashar al-Assad afirmă că în Siria va fi pace când Occidentul va înceta să mai susţină teroriştii

Preşedintele sirian, Bashar al-Assad, a afirmat că pacea va reveni în ţara sa când Occidentul şi Arabia Saudită vor înceta să mai "susţină teroriştii" şi a salutat intervenţia armată a Rusiei, în cadrul unui interviu difuzat marţi de televiziunea publică cehă, relatează AFP în pagina online.
Bashar al-Assad afirmă că în Siria va fi pace când Occidentul va înceta să mai susţină teroriştii

Pink a fost numită ambasador al bunăvoinţei pentru UNICEF – VIDEO

Cântăreaţa americană Pink a fost numită ambasador al bunăvoinţei pentru UNICEF, artista spunând, într-un interviu pentru revista People, că a acceptat această colaborare fiind inspirată de fiica sa în vârstă de patru ani, Willow, informează contactmusic.com.
Pink a fost numită ambasador al bunăvoinţei pentru UNICEF - VIDEO

Premierul irakian declară că nu este nevoie ca Statele Unite să trimită forţe speciale împotriva ISIS

Premierul irakian, Haider al-Abadi, a declarat că nu este nevoie ca Statele Unite să trimită mai multe forţe speciale pentru a lupta împotriva grupării Stat Islamic, adăugând că Washingtonul ar trebui să ceară permisiunea Irakului pentru a face acest lucru, relatează Radio Free Europe/Radio Liberty.
Premierul irakian declară că nu este nevoie ca Statele Unite să trimită forţe speciale împotriva ISIS

De Crăciun, în acest an, se poartă reclamele de suflet: După „Omul de pe lună”, clipul unui supermarket topeşte inimile – VIDEO

O reclamă de Crăciun lansată de un lanţ de supermarket german topeşte inimile, în întreaga lume.
De Crăciun, în acest an, se poartă reclamele de suflet: După

Mişcarea de Tineret 64 de Comitate din Ungaria neagă că ar fi plănuit să detoneze o bombă în România

Mişcarea de Tineret 64 de Comitate (HVIM) din Ungaria a respins marţi acuzaţiile anchetatorilor români conform cărora un lider local al său ar fi încercat să detoneze o bombă la Târgu Secuiesc, pe parcursul manifestărilor de Ziua Naţională a României, relatează MTI.
Mişcarea de Tineret 64 de Comitate din Ungaria neagă că ar fi plănuit să detoneze o bombă în România

Statele Unite trimit un contingent pentru operaţiuni speciale în Irak şi Siria, contra reţelei Stat Islamic

Statele Unite vor trimite un contingent pentru operaţiuni speciale care va efectua misiuni în Irak şi Siria împotriva reţelei teroriste sunnite Stat Islamic (SI), anunţă secretarul american al Apărării, Ashton Carter, potrivit BBC News online.
Statele Unite trimit un contingent pentru operaţiuni speciale în Irak şi Siria, contra reţelei Stat Islamic

Mark Zuckerberg a devenit tată. Soţia lui, Priscilla, a născut o fetiţă – FOTO

Mark Zuckerberg, cofondatorul Facebook, a devenit tată, după ce soţia lui, doctorul Priscilla Chan, a născut o fetiţă, care a primit numele Max.
Mark Zuckerberg a devenit tată. Soţia lui, Priscilla, a născut o fetiţă - FOTO

Beke Istvan, acuzat că intenţiona să confecţioneze și să detoneze un dispozitiv exploziv, arestat -2

Curtea de Apel Bucureşti a decis arestarea preventivă a lui Beke Istvan Attila, în dosarul în care este acuzat că ar fi intenţionat să confecţioneze un dispozitiv exploziv improvizat, pe care să- l detoneze în public, marţi, la manifestările de Ziua Naţională organizate la Târgu Secuiesc.
Beke Istvan, acuzat că intenţiona să confecţioneze și să detoneze un dispozitiv exploziv, arestat -2

Dragnea: Gabriela Firea poate fi o variantă foarte bună din partea PSD pentru Primăria Capitalei

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, marţi, că senatorul şi vicepreşedintele partidului Gabriela Firea poate fi "o variantă foarte bună" pentru Primăria Generală a Capitalei, însă social-democraţii nu au luat, până în acest moment, o decizie.
Dragnea: Gabriela Firea poate fi o variantă foarte bună din partea PSD pentru Primăria Capitalei

Beke Istvan, acuzat că intenţiona să confecţioneze şi să detoneze un dispozitiv exploziv de 1 Decembrie, ARESTAT

Curtea de Apel Bucureşti a decis arestarea preventivă a lui Beke Istvan Attila, în dosarul în care este acuzat că ar fi intenţionat să confecţioneze un dispozitiv exploziv improvizat, pe care să-l detoneze în public, marţi, la manifestările de Ziua Naţională organizate la Târgu Secuiesc.
Beke Istvan, acuzat că intenţiona să confecţioneze şi să detoneze un dispozitiv exploziv de 1 Decembrie, ARESTAT

Ploieşti: Mobilizare pe Facebook pentru a decora oraşul de Crăciun, după ce primăria a alocat prea puţini bani pentru iluminatul festiv

Ploieştenii se mobilizează pe Facebook pentru a ieşi în stradă şi a decora, fiecare cu ce poate, centrul oraşului, în condiţiile în care autorităţile locale nu au montat decoraţiunile pentru iluminatul festiv, suma alocată de la buget în acest sens - 200.000 de lei - fiind prea mică.
Ploieşti: Mobilizare pe Facebook pentru a decora oraşul de Crăciun, după ce primăria a alocat prea puţini bani pentru iluminatul festiv

România, medalie de bronz la Campionatele Mondiale de tenis de masă ale junioarelor

Echipa naţională de tenis de masă a României a câştigat medalia de bronz la Campionatele Mondiale ale junioarelor de la Vendee (Franţa), după ce a fost învinsă, marţi, în semifinale, cu scorul de 3-0, de reprezentativa Coreei de Sud, informează site-ul oficial al Federaţiei Internaţionale.
România, medalie de bronz la Campionatele Mondiale de tenis de masă ale junioarelor

Mitinguri pro şi contra unirii Republicii Moldova cu România, organizate la Chişinău

Sute de persoane au participat marţi, 1 decembrie, la Chişinău, la un miting în favoarea unirii Republicii Moldova cu România, în timp ce un alt grup, care se opune ideii unificării celor două ţări, a organizat proteste.
Mitinguri pro şi contra unirii Republicii Moldova cu România, organizate la Chişinău

Aproximativ 200 de persoane, în marş spre clubul Colectiv. Incidente la protestul din Piaţa Universităţii: Manifestanţii s-au îmbrâncit cu jandarmii – FOTO

Aproximativ 200 de persoane, majoritatea tineri, s-au strâns, marţi seară, în Piaţa Universităţii din Capitală, de unde au pornit în marş, după aproximativ o oră, către clubul Colectiv, oprindu-se pe strada pe care se afla localul, apoi întorcându-se spre Piaţa Universităţii, unde au avut loc incidente cu jandarmii.
Aproximativ 200 de persoane, în marş spre clubul Colectiv. Incidente la protestul din Piaţa Universităţii: Manifestanţii s-au îmbrâncit cu jandarmii - FOTO

Tricolor de 20 de metri, ţesut la un război vechi de 125 de ani şi arborat într-un mall din Ploieşti – FOTO

Un tricolor cu o lungime de 20 de metri va fi ţesut la un război vechi de 125 de ani şi va fi arborat într-un centru comercial din Ploieşti, oamenii fiind invitaţi, marţi, de Ziua Naţională, să asiste la realizarea steagului din fir de bumbac de către doi meşteri populari, în incinta mall-ului.
Tricolor de 20 de metri, ţesut la un război vechi de 125 de ani şi arborat într-un mall din Ploieşti - FOTO

Susţinători ai unirii cu Republica Moldova au defilat cu o sută de maşini de la Bucureşti la Ploieşti – FOTO

Membrii Platformei Unioniste Acţiunea 2012 au defilat, marţi, de Ziua Naţională, cu aproximativ o sută de maşini, de la Bucureşti la Ploieşti, ei purtând steaguri tricolore şi transmiţând un mesaj de unire a Basarabiei cu România - ”2018 - anul reîntregirii”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Susţinători ai unirii cu Republica Moldova au defilat cu o sută de maşini de la Bucureşti la Ploieşti - FOTO