CELE MAI NOI ARTICOLE

O nouă tulpină de gripă aviară, semnalată prima dată în Europa, la o fermă din Germania

O nouă tulpină de gripă aviară, H5N8, a fost semnalată la o fermă de curci din nordul Germaniei, pentru prima dată în Europa, au anunţat miercuri seara autorităţile locale.
O nouă tulpină de gripă aviară, semnalată prima dată în Europa, la o fermă din Germania

Niţu, despre redeschiderea dosarului „Flota”: Această împrejurare va fi avută în vedere

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a declarat, joi, înainte de şedinţa de plen a CSM, referitor la o posibilă redeschidere a dosarului "Flota", că "această împrejurare va fi avută în vedere", precizând că vor fi numeroase persoane care vor face "fel şi fel de solicitări".
Niţu, despre redeschiderea dosarului

Ce avere are primarul Piteştiului, Tudor Pendiuc

Social-democratul Tudor Pendiuc este unul dintre cei mai longevivi primari din România. El a fost ales primar al municipiului Piteşti pentru prima dată în anul 1992 şi de atunci ocupă fără întrerupere această funcţie, fiind reales de piteşteni la fiecare patru ani.
Ce avere are primarul Piteştiului, Tudor Pendiuc

REPORTAJ: Al Bano şi Romina Power, la Bucureşti – un concert în familie, pentru peste 4.000 de fani – FOTO

Concertul pe care Al Bano şi Romina Power l-au susţinut miercuri seară, la Sala Palatului din Bucureşti, pentru peste 4.000 de fani, a fost unul de familie, cei doi împărţind scena cu fiul lor Yari Carrisi şi cu mama în vârstă de 92 de ani a cântăreţului.
REPORTAJ: Al Bano şi Romina Power, la Bucureşti - un concert în familie, pentru peste 4.000 de fani - FOTO

Phil Rudd, toboşarul AC/DC, arestat pentru că ar fi vrut să plătească pentru uciderea unor persoane

Phil Rudd, toboşarul trupei rock AC/DC, a fost arestat joi, de poliţia neozeelandeză, sub acuzaţiile de angajare a unui asasin plătit, ameninţare cu moartea şi posesie de droguri.
Phil Rudd, toboşarul AC/DC, arestat pentru că ar fi vrut să plătească pentru uciderea unor persoane

Salariul mediu a crescut în septembrie cu 0,9%, la 1.698 lei. Care sunt domeniile cu cele mai mari venituri

Câştigul salarial mediu a crescut în septembrie, faţă de luna precedentă, cu 15 lei (0,9%), la 1.698 lei net, cea mai mare valoare, de 5.776 lei, fiind înregistrată în extracţia petrolului şi a gazelor naturale, iar cea mai mică, de 996 lei, în hoteluri şi restaurante.
Salariul mediu a crescut în septembrie cu 0,9%, la 1.698 lei. Care sunt domeniile cu cele mai mari venituri

Liga Campionilor: Luiz Adriano conduce detaşat în clasamentul golgheterilor

Atacantul brazilian al echipei Şahtior Doneţk Luiz Adriano conduce detaşat în clasamentul golgheterilor, cu nouă reuşite, după etapa a IV-a a fazei grupelor Ligii Campionilor.
Liga Campionilor: Luiz Adriano conduce detaşat în clasamentul golgheterilor

Concerte de la celebra Carnegie Hall din New York, difuzate gratuit pe internet

Celebra sală de concerte Carnegie Hall din New York a început, marţi, transmiterea în direct şi gratuit pe internet a spectacolelor sale de muzică clasică, într-o încercare de a atrage mai mulţi spectatori.
Concerte de la celebra Carnegie Hall din New York, difuzate gratuit pe internet

BRD şi-a redus profitul la 20 de milioane de lei, după primele 9 luni, pe fondul provizioanelor din T3

BRD a încheiat primele nouă luni ale anului cu un profit net de 20 milioane lei, în scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţiile unor provizioane suplimentare în trimestrul al treilea pentru clienţii în insolvenţă, rata neperformantelor coborând de la 24,8% la 21,1%.
BRD şi-a redus profitul la 20 de milioane de lei, după primele 9 luni, pe fondul provizioanelor din T3

OMV Petrom a raportat vânzări mai mici şi profit în scădere. Compania va modifica planurile de investiţii pentru 2015

Vânzările OMV Petrom au scăzut în perioada ianuarie-septembrie cu 11%, de la 18,1 miliarde de lei la 16,2 miliarde de lei, iar profitul net s-a redus cu 34% şi a ajuns la 2,4 miliarde lei. Compania a înregistrat în primele nouă luni ale anului trecut un profit net de 3,6 miliarde de lei.
OMV Petrom a raportat vânzări mai mici şi profit în scădere. Compania va modifica planurile de investiţii pentru 2015

Efigii ale lui Putin şi Barroso, arse în Marea Britanie de „Bonfire Night” – FOTO

Preşedintele rus Vladimir Putin şi fostul preşedinte al Comisiei Europene (CE) Jose Manuel Barroso se află printre liderii ale căror efigii au fost arse miercuri în timpul sărbătorii anuale "Bonfire Night" în Marea Britanie.
Efigii ale lui Putin şi Barroso, arse în Marea Britanie de

Timiş: Percheziţii la sediul unei primării, într-un dosar privind decontarea fictivă a unor lucrări

Două percheziţii au loc, joi dimineaţă la sediul Primăriei localităţii Tormac din judeţul Timiş, precum şi la locuinţa fostului primar PDL Aurel Băran, într-un dosar privin decontări fictive pentru mai multe lucrări făcute comună în timpul mandatului fostului edil.
Timiş: Percheziţii la sediul unei primării, într-un dosar privind decontarea fictivă a unor lucrări

Două arestări, după naufragiul ambarcaţiunii cu imigranţi clandestini către România

Două călăuze au fost arestate, iar una este dată în urmărire de poliţia turcă, după naufragiul luni în largul Istanbului a unei ambarcaţiuni care se îndrepta către România cu imigranţi clandestini la bord, un accident soldat cu 24 de morţi, potrivit agenţiei turce de presă Dogan.
Două arestări, după naufragiul ambarcaţiunii cu imigranţi clandestini către România

Obama: SUA au prezentat Iranului „cadrul” unui acord în dosarul nuclear

Statele Unite au prezentat Iranului "cadrul" unui eventual acord internaţional cu privire la programul său nuclear controversat, a anunţat miercuri preşedintele american Barack Obama, fără să garanteze ajungerea la o soluţionare istorică a dosarului la sfârşitul lui noiembrie.
Obama: SUA au prezentat Iranului

Timişoara: Percheziţii la 16 adrese, între care două hoteluri, la o reţea de prostituţie de lux. O grupare a racolat 40 de tinere

Un număr de 16 percheziţii au loc, joi dimineaţă, la Timişoara, pentru destructurarea unei reţele de prostituţie de lux, iar printre adresele la care poliţiştii de la Crimă Organizată au descins se numără şi două mari hoteluri din oraş.
Timişoara: Percheziţii la 16 adrese, între care două hoteluri, la o reţea de prostituţie de lux. O grupare a racolat 40 de tinere

Un aliat al lui Putin, suspectat de spălare de bani în SUA – WSJ

Autorităţile americane anchetează o posibilă spalare de bani operată de un membru din cercul apropiat al preşedintelui rus, Vladimir Putin, scrie cotidianul Wall Street Journal (WSJ) în ediţia de miercuri.
Un aliat al lui Putin, suspectat de spălare de bani în SUA - WSJ

Autorităţile de la Tiraspol afirmă că Transnistria „nu a fost niciodată pământ moldovenesc”

Autorităţile separatiste de la Tiraspol au declarat miercuri că Transnistria nu a aparţinut niciodată Republicii Moldova şi că, de fapt, "Basarabia a fost anexată" regiunii din stânga Nistrului, relatează agenţia rusă Regnum şi postul Dnestr TV, în pagina electronică.
Autorităţile de la Tiraspol afirmă că Transnistria

Kievul dezminte că ar fi iniţiat negocieri cu insurgenţii proruşi

Kievul a dezminţit informaţiile apărute în presă privind iniţierea unor negocieri cu separatiştii din estul Ucrainei, subliniind că poartă discuţii doar cu reprezentaţii Rusiei şi Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), relatează agenţia oficială Ukrinform.
Kievul dezminte că ar fi iniţiat negocieri cu insurgenţii proruşi

Palestinienii îndeamnă ONU să exercite presiuni asupra Israelului

Palestinienii au îndemnat miercuri Consiliului de Securitate al ONU să ceară Israelului să ia măsuri care să pună capăt violenţelor de la Moscheea Al-Aqsa din Ierusalimul de Est şi au avertizat împotriva ameninţării unor confruntări religioase.
Palestinienii îndeamnă ONU să exercite presiuni asupra Israelului

Ciocniri între manifestanţi anticapitalişti şi poliţie, la Londra – VIDEO

Ciocniri între poliţie şi mii de manifestanţi anticapitalişti care îndemnau la "revoluţie" au izbucnit miercuri în centrul Londrei şi în apropiere de Buckingham Palace, după un marş spre Parlament.
Ciocniri între manifestanţi anticapitalişti şi poliţie, la Londra - VIDEO

Jean-Claude Juncker: Cameron „are o problemă cu ceilalţi premieri” din UE

Noul preşedinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a negat miercuri că ar avea "probleme" cu şefii de Guvern italian şi britanic, dar a apreciat la rândul său că David Cameron are "o problemă cu ceilalţi premieri" din cadrul Uniunii Europene.
Jean-Claude Juncker: Cameron

Ucraina, pregătită să se apere în cazul unei „agresiuni la scară largă” din partea Rusiei

Armata ucraineană desfăşoară în decursul mai multor zile exerciţii militare, pentru a fi pregătită se se apere în cazul unui "atac la scară largă" din partea Rusiei sau a insurgenţilor proruşi, a declarat colonelul ucrainean Semion Kopelnik, citat de agenţia oficială Ukrinform.
Ucraina, pregătită să se apere în cazul unei

Constantin Gâlcă: Dacă vom câştiga, vom face un pas important spre primăvara europeană

Antrenorul echipei Steaua Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, miercuri, înaintea meciului cu Rio Ave din etapa a IV-a a grupei J a Ligii Europa, că jucătorii săi ar face un pas important spre primăvara europeană dacă vor câştiga acest meci, informează www.prosport.ro.
Constantin Gâlcă: Dacă vom câştiga, vom face un pas important spre primăvara europeană

Lionel Messi a egalat recordul de goluri în Liga Campionilor deţinut de Raul Gonzalez

Atacantul argentinian al echipei FC Barcelona, Lionel Messi, a egalat, miercuri, recordul de 71 de goluri marcate în Liga Campionilor şi care era deţinut de fostul vârf al formaţiei Real Madrid, Raul Gonzalez.
Lionel Messi a egalat recordul de goluri în Liga Campionilor deţinut de Raul Gonzalez

Bayern Munchen, PSG, FC Barcelona şi FC Porto s-au calificat în optimile de finală ale Ligii Campionilor

Echipa germană Bayern Munchen s-a calificat în optimile de finală ale Ligii Campionilor, după ce a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), formaţia italiană AS Roma, în etapa a IV-a a grupei E a competiţiei.
Bayern Munchen, PSG, FC Barcelona şi FC Porto s-au calificat în optimile de finală ale Ligii Campionilor

Piacenza – Tomis Constanţa, scor 2-3, în grupa A din Liga Campionilor la volei masculin

Echipa de volei masculin Tomis Constanţa a învins, miercuri, în deplasare, formaţia italiană Copra Ardelia Piacenza, cu scorul de 3-2, în primul meci din grupa A a Ligii Campionilor.
Piacenza - Tomis Constanţa, scor 2-3, în grupa A din Liga Campionilor la volei masculin

CC judecă, joi, alte nouă contestaţii privind alegerile, printre care una a Monicăi Macovei

Curtea Constituţională (CC) judecă joi alte nouă contestaţii în care se solicita anularea primului tur al alegerilor prezidenţiale, printre care una înaintată de Monica Macovei, după ce miercuri a respins toate cele 12 sesizări similare.
CC judecă, joi, alte nouă contestaţii privind alegerile, printre care una a Monicăi Macovei

Barack Obama, hotărât să coopereze în mod constructiv cu republicanii

Preşedintele american Barack Obama s-a declarat miercuri hotărât să coopereze în următorii doi ani cu adversarii săi republicani, care au preluat controlul în ambele Camere ale Congresului, în urma unor alegeri de la jumătate de mandat.
Barack Obama, hotărât să coopereze în mod constructiv cu republicanii

Doi poliţişti răniţi şi 21 de suporteri arestaţi la meciul Borussia Dortmund – Galatasaray

Doi poliţişti au fost răniţi şi 21 de suporteri au fost arestaţi după incidentele dinaintea meciului Borussia Dortmund - Galatasaray Istanbul, scor 4-1, din etapa a IV-a a grupelor Ligii Campionilor, a anunţat, miercuri, poliţia germană, citată de AFP.
Doi poliţişti răniţi şi 21 de suporteri arestaţi la meciul Borussia Dortmund - Galatasaray

Urgenţa Spitalului Huşi, închisă în urma scandalului declanşat după moartea suspectă a unei fetiţe

Compartimentul de Primiri Urgenţe a Spitalului Huşi a fost închis de conducerea unităţii după ce medicul care coordona activitatea acestei structuri şi-a dat demisia în urma amenzii de 1.500 de lei primită în cazul morţii suspecte, la 40 de minute de la internare, a unei fetiţe de patru ani.
Urgenţa Spitalului Huşi, închisă în urma scandalului declanşat după moartea suspectă a unei fetiţe

Negocieri la Doneţk, în efortul de salvare a armistiţiului din estul Ucrainei

Reprezentanţii Administraţiei prooccidentale de la Kiev, ai Rusiei şi ai insurgenţilor proruşi s-au întâlnit miercuri la Doneţk, în efortul de a salva armistiţiul fragil din estul Ucrainei, anunţă un oficial din cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), citat de AFP.
Negocieri la Doneţk, în efortul de salvare a armistiţiului din estul Ucrainei

Alin Şeroni (FC Viitorul), suspendat 16 etape pentru că l-a accidentat grav pe Nicuşor Bancu

Fundaşul echipei FC Viitorul, Alin Şeroni, a fost suspendat, miercuri, pentru 16 etape de Comisia de Disciplină a FRF, după ce l-a accidentat grav pe mijlocaşul formaţiei CSU Craiova, Nicuşor Bancu, în optimile Cupei României - Timişoreana, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul federaţiei.
Alin Şeroni (FC Viitorul), suspendat 16 etape pentru că l-a accidentat grav pe Nicuşor Bancu

Aviaţia militară americană continuă raidurile aeriene în Irak şi Siria

Aviaţia militară americană a efectuat 14 raiduri aeriene, în ultimele 48 de ore, asupra unor poziţii din Siria şi Irak ale grupului terorist Stat Islamic, anunţă Comandamentul Central american (CENTCOM).
Aviaţia militară americană continuă raidurile aeriene în Irak şi Siria

Cât costă un bilet la România – Irlanda de Nord

Cel mai ieftin bilet la partida România - Irlanda de Nord, contând pentru preliminariile Campionatului European din 2016, va costa 20 de lei, la inelul 3 al peluzelor, în timp ce pentru un tichet la VIP se va plăti 500 de lei, informează site-ul oficial al FRF.
Cât costă un bilet la România - Irlanda de Nord

APADOR-CH: Român bătut de poliţişti, despăgubit de CEDO cu 7.500 de euro

Un român care s-a plâns că a fost bătut de poliţişti, când era cercetat pentru furt, va fi despăgubit cu 7.500 de euro, pentru că autorităţile statului nu au desfăşurat o anchetă efectivă în acest caz, a hotărât Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).
APADOR-CH: Român bătut de poliţişti, despăgubit de CEDO cu 7.500 de euro

Primarii au primit de la Guvern încă 132 milioane lei, din Fondul de rezervă

Bugetul Ministerului Administraţiei Publice a fost suplimentat din nou de Guvern, tot din Fondul de rezervă, cu încă 132,2 milioane lei, bani care vor fi repartizaţi autorităţilor locale, prin ordin al ministrului de resort, Liviu Dragnea.
Primarii au primit de la Guvern încă 132 milioane lei, din Fondul de rezervă

Macovei: Am depus la Parchetul General plângere penală împotriva lui Ponta, Corlăţean, Stanoevici

Monica Macovei a declarat, miercuri, că a depus la Parchetul General o plângere penală şi un denunţ penal prin care solicită "anchetarea de urgenţă" a lui Victor Ponta, Titus Corlăţean şi Bogdan Stanoevici şi a preşedinţilor secţiilor de votare din străinătate.
Macovei: Am depus la Parchetul General plângere penală împotriva lui Ponta, Corlăţean, Stanoevici

Macovei îi trimite lui Iohannis o scrisoare cu 10 cerinţe şi aşteaptă răspuns semnat pentru a-l vota

Monica Macovei, fost candidat la prezidenţiale, a declarat, miercuri, că îi va transmite candidatului ACL Klaus Iohannis o scrisoare cu "10 cerinţe minimale" privind "chestiuni de principii", de la justiţie şi anticorupţie la economie, aşteptând din partea acestuia un răspuns semnat pentru a-l vota.
Macovei îi trimite lui Iohannis o scrisoare cu 10 cerinţe şi aşteaptă răspuns semnat pentru a-l vota

Nadia Comăneci a donat numărul de concurs de la Montreal, 73, Muzeului Olimpic de la Lausanne – FOTO

Fosta gimnastă Nadia Comăneci a donat Muzeului Olimpic de la Lausanne pânza pe care a fost imprimat numărul său de concurs la Jocurile Olimpice de la Montreal, 73, unde a obţinut prima notă de 10 din istoria acestui sport, informează dailyjournal.net.
Nadia Comăneci a donat numărul de concurs de la Montreal, 73, Muzeului Olimpic de la Lausanne - FOTO

Cod galben de ceaţă în şapte judeţe, vizibilitate redusă pe A3

Judeţele Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Vâlcea şi Olt sunt parţial sub atenţionare de cod galben de ceaţă, iar pe autostrada A3 Bucureşti - Ploieşti vizibilitatea este pe alocuri redusă la sub 50 de metri, informează Centrul Infotrafic, din cadrul Poliţiei Româe.
Cod galben de ceaţă în şapte judeţe, vizibilitate redusă pe A3