Video ŞTIRILE OREI 17.00 | 1 aprilie

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 17.00

45 afișări

Preşedintele Iohannis a anunţat astăzi că va consulta Parlamentul înainte de referendumul pe justiţie din 26 mai. Preşedintele a mai transmis şi un avertisment Guvernului, pe care l-a somat să nu emită ordonanţe de urgenţă în domeniile justiţiei şi politicii penale până când românii nu îşi vor face cunoscută părerea pe aceste subiecte

Unul din deputaţii USR i-a cerut demisia ministrului Finanţelor. Claudiu Năsui spune că Teodorovici ar fi falsificat datele privind deficitul bugetar, pentru a se încadra în ţinta de 3%

Laura Codruţa Kovesi s-a prezentat din nou astăzi la secţia 18 de Poliţie, unde a semnat pentru controlul judiciar sub care a fost plasată. Fosta şefă a DNA spune că urmează să vedem cât de tare au fost influenţate negocierile pentru şefia Parchetului European de către cele două anchete deschise pe numele ei

Mihai Tudose a fost externat astăzi de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Bucureşti. Fostul premier a ajuns la spital săptămâna trecută, în urma unei crize cardiace, iar medicii i-au montat două stenturi

Preşedintele Senatului crede că românii au din ce în ce mai mult sentimentul că nu sunt recunoscuţi ca cetăţeni europeni cu drepturi depline. Călin Popescu Tăriceanu spune că faptul că acest lucru nu a generat un val populist în politică este remarcabil

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici