Medicul Octavian Jurma anticipează că noul val de Omicron va genera 40.000 de cazuri pe zi în Marea Britanie

Medicul Octavian Jurma consideră că varianta Omicron a virusului SARS CoV-2 poate produce în Marea Britanie un val cu numeroase infectări. Informaţia potrivit căreia varianta provoacă forme mai uşoare ale bolii nu este o veste bună pentru români, mai spune specialistul.

969 afișări
Imaginea articolului Medicul Octavian Jurma anticipează că noul val de Omicron va genera 40.000 de cazuri pe zi în Marea Britanie

Octavian Jurma a analizat modul în care varianta Omicron a înlăturat varianta Delta în Africa de Sud şi în Marea Britanie. Concluzia este că Omicron poate deveni varianta dominantă în Marea Britanie în luna decembrie.

„Omicron demonstrează că poate disloca Delta aproape la fel de repede în Marea Britanie ca în Africa de Sud, deşi UK are o populaţie cu o rată mare de imunizare după boală, dar şi după vaccinare. La o rată de dublare de 3 zile, Omicron poate deveni varianta dominantă în UK în 2-3 săptămâni şi produce un val care să debuteze la 40,000 de cazuri pe zi în una din cele mai vaccinate/infectate ţări din lume”, anunţă Jurma, pe Fcebook.

Octavian Jurma mai spune că posibilitatea ca Omicron să provoace cazuri mai uşoare ale bolii reprezintă o veste nu prea bună pentru români.

„Paradoxal, pentru România vestea că Omicron este chiar marginal mai puţin sever decât Delta nu este neapărat o veste bună pentru că asta poate îndemna politicienii să fie şi mai puţin responsabili. Aceeaşi iluzie că valul 4 va fi mai blând în România decât valul 3 a stat la baza "strategiei" de infectare în masă din valul 4 şi dezastrul care a urmat şi din care încă nu am ieşit cu totul”, a explicat medicul.

Analiza va continua pentru a se stabili dacă Omicron produce curbe diferite de infectare într-o populaţie vaccinată în comparaţie cu una puţin vaccinată, dacă vaccinul mai oferă o protecţie la fel de ridicată şi dacă varianta afectează grupe diferite de vârstă faţă de Delta.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici