Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu: 20 de spectacole-eveniment, printre care "Faust" de Purcărete şi o piesă într-un tramvai în mişcare

Douăzeci dintre spectacolele care vor fi prezentate în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) au fost catalogate de către organizatori ca "spectacole-eveniment", producţii care nu trebuie ratate, acestea fiind puse în scenă de teatre din întreaga lume.

455 afișări
Imaginea articolului Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu: 20 de spectacole-eveniment, printre care "Faust" de Purcărete şi o piesă într-un tramvai în mişcare

Silviu Purcărete (Imagine: Ana Poenariu/ Mediafax Foto)

Purtătorul de cuvânt al FITS, Adrian Tibu, a declarat miercuri că manifestarea cuprinde zeci de spectacole de teatru, douăzeci dintre acestea fiind catalogate ca "spectacole-eveniment".

"Spectacolele incluse în această categorie a spectacolelor-eveniment sunt producţii deosebite, evenimente care nu trebuie ratate. Am vrut ca publicul să ştie acest lucru şi le-am evidenţiat astfel în program", a explicat Adrian Tibu.

Potrivit acestuia, spectacolele-eveniment sunt "Albina", "Cântecele lui Lear", "Cum vă place", "Divina Comedie", "Dojoji", "Farsa jupânului Pathelin", "Faust", "Iluzii", "Incendii", "Minunata pantofăreasă", "Nunta", "Povestea lui Haruk", "Reunificarea celor două Corei", "Revista în sărbătoare", "Solidaritate", "Trei surori", "Trilogia tragedianului", "Ubu rege", "Un tramvai numit Popescu" şi "Woyzeck".

Spectacolele-eveniment sunt produse de teatre din România, Rusia, Franţa, Japonia, Marea Britanie, Luxembourg, Coreea de Sud, Mexic, Lituania, Georgia şi Polonia.

Potrivit lui Tibu, pentru trei dintre aceste spectacole - "Faust", "Un tramvai numit Popescu" şi "Woyzeck" - biletele s-au epuizat deja.

"Faust" este o producţie a Teatrului Naţional "Radu Stanca" (TNRS) din Sibiu, în regia lui Silviu Purcărete, piesa fiind jucată într-o hală industrială din oraş.

"Un tramvai numit Popescu" este tot o producţie a TNRS, spectacolul jucându-se într-un tramvai în mişcare, pe ruta Sibiu - Răşinari.

"Woyzeck" este producţia unui teatru din Luxembourg, fiind "una din piesele cele mai jucate şi influente din repertoriul teatrului german". Spectacolul se joacă într-o hală industrială din municipiul Sibiu.

Spectacolul "Revista în sărbătoare" îi va aduce la Sibiu pe cei mai cunoscuţi actori ai Teatrului de Revistă "Constantin Tănase" din Bucureşti: Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Nae Lăzărescu, Vasile Muraru, Cristina Stamate, Adriana Trandafir, Alexandru Lulescu, Valentina Fătu, Ana Maria Donosa, Cristian Simion şi Nae Alexandru.

FITS va avea loc în perioada 7 - 16 iunie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici