Board-ul FMI a aprobat extinderea până în luna iunie a acordului cu România

Board-ul Fondului Monetar Internaţional (FMI) a aprobat extinderea cu trei luni, până în luna iunie, a acordului cu România, astfel încât autorităţile de la Bucureşti să aibă timp să îndeplinească obiectivele asumate în relaţia cu instituţia financiară.

410 afișări
Imaginea articolului Board-ul FMI a aprobat extinderea până în luna iunie a acordului cu România

Board-ul FMI a aprobat extinderea până în luna iunie a acordului cu România

Acordul, care trebuia să expire la 30 martie, se va încheia acum la 30 iunie.

"Extinderea, cerută de autorităţile române, le va oferi timpul de implementare a măsurilor necesare pentru finalizarea evaluărilor a şaptea şi a opta în cadrul acordului. Prelungirea va asigura mai ales o oportunitate pentru reducerea arieratelor autorităţilor centrale şi locale, precum şi pentru luarea de măsuri pentru îmbunătăţirea guvernanţei companiilor de stat", se arată într-un comunicat al FMI.

România are în derulare un acord preventiv cu FMI şi UE de 5 miliarde euro, fonduri care sunt accesate doar în caz de necesitate. În luna ianuarie o misiune comună a experţiilor internaţionali a negociat cu Guvernul mai multe măsuri de reforme structurale şi privatizări care ar urma să fie implementate până în luna mai pentru ca înţelegerea să poată fi încheiată, cu o întârziere de trei luni faţă de programul iniţial.

Guvernul a anunţat că intenţionează să încheie un nou acord cu FMI în vara acestui an.

FMI a întrerupt misiunile de evaluare după luna septembrie a anului trecut, motivând că doreşte să discute bugetul pentru 2013 doar cu executivul rezultat după alegerile parlamentare din luna decembrie.

Actualul acord a fost parafat în primăvara anului 2011, odată cu închiderea înţelegerii începute în 2009.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici