Deficitul comercial a crescut în primul trimestru la 1,3 miliarde euro

Deficitul balanţei comerciale a crescut în primul trimestru cu 253,4 milioane euro faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 1,372 miliarde euro, după ce exporturile au urcat cu 4,9%, iar exporturile cu 6,3%, a anunţat luni Institutul Naţional de Statistică (INS).

139 afișări
Imaginea articolului Deficitul comercial a crescut în primul trimestru la 1,3 miliarde euro

Deficitul comercial a crescut în primul trimestru la 1,3 miliarde euro (Imagine: Publimedia/Shutterstock)

Exporturile FOB au însumat 13,38 miliarde euro, iar importurile CIF 14,75 miliarde euro.

"Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri (Intra-UE28) în trimestrul I 2015 a fost de 9937,6 milioane euro la expedieri şi de 11343,5 milioane euro la introduceri, reprezentând 74,3% din total exporturi şi 76,9% din total importuri. Valoarea schimburilor extracomunitare de bunuri (Extra-UE28) în trimestrul I 2015 a fost de 3443,2 milioane euro la exporturi şi de 3409,6 milioane euro la importuri, reprezentând 25,7% din total exporturi şi 23,1% din total importuri", arată INS, într-un comunicat.

În perioada analizată, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse maşini şi echipamente de transport (44% la export şi 36,7% la import) şi alte produse manufacturate (33,4% la export şi 31,3% la import).

În luna martie exporturile FOB au fost de 4,8 miliarde euro, importurile CIF au fost de 5,61 miliarde euro, rezultând un deficit mai mare cu 261,9 milioane euro decât cel înregistrat în luna martie 2014. Faţă de februarie 2015, exporturile şi importurile au crescut cu 9,3%, respectiv cu 17,6%.

Deficitul comercial s-a adâncit anul trecut cu 6,4%, la 26,84 miliarde lei (6,05 miliarde euro), în condiţiile în care exporturile şi importurile au avansat în acelaşi ritm, de 6,4%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici