Industria se va stabiliza în februarie-aprilie, construcţiile, comerţul şi serviciile vor scădea

Managerii firmelor estimează pentru perioada februarie - aprilie 2010 o stabilitate relativă a activităţii în industria prelucrătoare, o reducere moderată în servicii şi o scădere în sectorul de construcţii şi comerţul cu amănuntul, în raport cu cele trei luni anterioare, potrivit unui sondaj INS.

25 afișări
Imaginea articolului Industria se va stabiliza în februarie-aprilie, construcţiile, comerţul şi serviciile vor scădea

Industria se va stabiliza în februarie-aprilie, construcţiile, comerţul şi serviciile vor scădea (Imagine: Mediafax Foto)

În cadrul anchetei de conjunctură din februarie 2010, managerii din industria prelucrătoare preconizează, pentru următoarele trei luni, o relativă stabilitate a volumului producţiei (sold conjunctural -3%), se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

În acelaşi timp, numărul de salariaţi se va reduce, soldul conjunctural fiind de -16% pe total industrie prelucrătoare (-19% la întreprinderile mici, cu până la 50 salariaţi), pentru unele activităţi, precum metalurgia, fabricarea altor mijloace de transport, substanţe şi produse chimice, scăderea fiind mult mai accentuată (solduri conjuncturale -44%, -43% şi respectiv -42%).

Pentru preţurile produselor industriale se prognozează o creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +6%).

În activitatea de construcţii se va înregistra, pentru următoarele trei luni, o tendinţă de scădere atât a volumului producţiei (sold conjunctural -22%), cât şi a stocului de contracte şi comenzi (sold conjunctural -22%).

Managerii estimează şi o reducere a numărului de salariaţi, atât pe total (sold conjunctural -29%), cât şi pe grupe de mărime a întreprinderilor. În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii, se preconizează o relativă stabilitate a acestora (sold conjunctural -1%).

Pentru comerţul cu amănuntul este prognozată o reducere a activităţii economice în februarie - aprilie 2010 (sold conjunctural -16%). Volumul total al vânzărilor de mărfuri va avea o tendinţă de scădere moderată (sold conjunctural -10%).

Totodată, volumul comenzilor adresate de către unităţile comerciale furnizorilor de mărfuri va scădea (sold conjunctural -19%), o tendinţă similară urmând să se înregistreze şi la numărul angajaţilor (sold conjunctural -10%).

Managerii societăţilor comerciale estimează că preţurile de vânzare cu amănuntul vor creşte (sold conjunctural +18%).

Conform estimărilor din luna februarie 2010, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte o scădere moderată (sold conjunctural -14%). În acest sector se estimează, pentru următoarele trei luni, scădere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural -13%), această tendinţă fiind dată în special de întreprinderile mari (250-499 salariaţi ). Preţurile de vânzare sau de facturare a prestaţiilor vor avea o tendinţă de relativă stabilitate (sold conjunctural -3%).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici