- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (21.10.2019, 14:21)
- Roxana Din
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video Mezei, după audieri de 4 ore la DNA: Cuc a trecut o linie când a considerat că îşi poate bate joc / Cuc: Analizez posibilitatea de a formula o plângere penală împotriva fostei şefe Tarom
Mădălina Mezei, fost director TAROM, a declarat, luni, după patru ore de audieri la DNA, în cazul în care l-a acuzat pe Răzvan Cuc că i-a cerut să ţină avioanele la sol în ziua moţiunii de cenzură, că ministrul „a trecut o linie, considerând că îşi poate bate joc” de cariera sa. Totodată, ministrul interimar al Transporturilor anunţă, într-un mesaj publicat pe Facebook, că analizează posibilitatea legală de a formula o plângere penală împotriva fostului director general al TAROM pentru infracţiunea de „inducere în eroare a organelor judiciare".
2116 afișări
Mădălina Mezei, fost director TAROM, a declarat, la finalul a patru ore de audieri, că a dat procurorilor toate detaliile în ceea ce priveşte acuzaţiile pe care i le aduce ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, care i-ar fi cerut să ţină avioanele la sol în ziua moţiunii de cenzură.
„Am dat toate detaliile (...) Aş vrea să discut despre valorile mele personale. Eu cred în familie, în carieră şi în TAROM. TAROM-ul este a doua mea familie. Domnul Cuc a trecut o linie când a considerat că îşi poate bate joc de cariera şi profesia unui om. Planul meu profesional este de a livra o strategie TAROM pe termen lung. Eu l-am crezut pe domnul Cuc, considerând că împreună putem construi”, a spus Mezei la ieşirea de la DNA.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Shakira numește monogamia o „utopie”. Ce spune cântăreața la doi ani de la despărțirea de Piqué
-
A ordonat Putin uciderea lui Navalnîi? Iată ce arată evaluarea agenţiilor de informaţii americane
-
Mare economist maghiar: „Uitaţi de Austria. Trebuie să ajungem din urmă România!"
-
Veşti bune pentru milioane de români. Poşta Română a început sâmbătă distribuirea în avans a pensiilor aferente lunii mai
Audierea Mădălinei Mezei în calitate de martor vine după ce fostul director TAROM a anunţat că ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, i-ar fi cerut să reţină aeronavele TAROM la sol în ziua moţiunii, acesta fiind motivul real al demiterii sale din fruntea companiei şi a adăugat că îi va face plângere penală. Mai exact, Mezei a susţinut că, în ziua moţiunii de cenzură, când o parte dintre parlamentari trebuiau să vină din ţară pentru a participa la vot, ministrul demis al Transporturilor i-ar fi cerut să reţină aeronavele la sol pentru a împiedica votul.
Ulterior, Răzvan Cuc a negat acuzaţiile. Ministrul Transporturilor a admis însă că a cerut lista palamentarilor care zburau cu avioanele TAROM, dar a susţinut că a făcut acest lucru pentru a se convinge că aceştia sunt în regulă. Răzvan Cuc i-a reproşat Mădălinei Mezei incompetenţa, incapacitatea şi legăturile cu unele grupuri de interese, precum şi faptul că şi-ar fi avantajat membrii familiei care lucrează în companie.
Mădălina Mezei a fost numită la şefia Tarom în luna iunie, iar demiterea sa a avut loc la doar câteva zile după ce acelaşi Consiliu de Administraţie îi prelungise contractul de management cu două luni. Mădălina Mezei a fost al patrulea director al companiei numit în acest an.
Răzvan Cuc: Analizez posibilitatea de a formula o plângere penală împotriva Mădălinei Mezei
Ministrul interimar al Transporturilor, Răzvan Cuc, anunţă, într-un mesaj publicat pe Facebook, că analizează posibilitatea legală de a formula o plângere penală împotriva fostului director general al TAROM, Mădălina Mezei, pentru infracţiunea de "inducere în eroare a organelor judiciare".
„După consultarea cu avocaţii mei, în lumina dezvăluirilor nereale din spaţiul public ale numitei Mezei Mădălina, dar şi pe baza celor afirmate de către aceasta în faţa organelor judiciare, analizez posibilitatea legală de a formula o plângere penală pentru infracţiunea de 'inducere în eroare a organelor judiciare', prevăzută de art. 268 Cod penal", a scris Cuc.
Şeful interimar de la Transporturi îi cere Mădălinei Mezei să înceteze „a mai târî structuri ale statului român în aceste declaraţii".
„Îi solicit public doamnei Mezei să renunţe la a mai invoca fie Ministerul Transporturilor fie societatea TAROM în retorica domniei sale aservită unor interese de campanie. Îi pot înţelege doamnei Mezei devotamentul pentru linii politice diferite de cele ale mele, dar o somez să înceteze a mai târî structuri ale statului român în aceste declaraţii. Cât despre presupusa mea 'bătaie de joc' în legătură cu 'cariera şi profesia Domniei sale', îi reamintesc doamnei Mezei că i-am dat numeroase şanse să se afirme în calitate de director general al TAROM, însă rezultatele dezastruoase vorbesc de la sine. Nepotismul, interesele personale şi lipsa totală de implicare managerială sunt chestiuni deja de notorietate publică în ceea ce o priveşte. De astăzi înainte, cetăţeanul Răzvan Cuc va aborda această chestiune, prin raportare la instituţiile abilitate ale statului", afirmă Răzvan Cuc.
Totodată, el dă asigurări că niciodată nu a dispus şi nici nu a cerut vreo măsură care să afecteze siguranţa ori interesele cetăţenilor români.
„Pentru corecta informare a opiniei publice arăt că, în toată cariera mea profesională, niciodată nu am dispus ori cerut vreo măsură de natură a afecta siguranţa ori interesele cetăţenilor români", spune acesta.
Citește pe alephnews.ro: Cum să-ți stimulezi metabolismul? 5 moduri simple de a accelera pierderea de grăsime
Citește pe www.zf.ro: Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Citește pe www.zf.ro: Gigantul Delhaize, proprietarul Mega Image, deschide la Bucureşti un centru de servicii unde angajează sute de IT-işti. Recrutările deja au început
Citește și: Pilotul Valentin Gvinda refuză să preia conducerea TAROM, după ce a făcut o analiză a situaţiei companiei
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Pensionarii vor primi banii înaintea Paștelui. Poșta Română a început distribuirea în avans a pensiilor
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe