„În primul rând, oficialii americani trebuie să ştie că au ratat ţinta: iar, dacă vor mai viza Iranul, vor eşua. În al doilea rând, au provocat daune Iranului în ultimele zile şi trebuie să ştie că aceste acţiuni nu vor fi lăsate fără un răspuns”, a afirmat Ali Khamenei prin Twitter.
„În al treilea rând, acest om care este lider la Casa Albă – deşi pare a fi un om foarte instabil – trebuie să fie conştient că aceste episoade extreme, psihotice nu vor fi lăsate fără o ripostă”, i-a transmis Ali Khamenei preşedintelui SUA, Donald Trump.
Anterior, Ali Khamenei a afirmat că Teheranul a dejucat un complot al Statelor Unite şi Marii Britanii de a destabiliza Iranul prin intermediul protestelor. Zeci de persoane au murit, în ultimele săptămâni, în urma protestelor violente organizate în Iran faţă de corupţie şi situaţia economică. Liderii Iranului au atribuit revoltele „duşmanilor” ţării, o referire la Statele Unite, Israel, Arabia Saudită şi Marea Britanie.
Citeşte şi: BREAKING: Premierul nu a luat o decizie în privinţa DEMITERII şefului Poliţiei Române. Mihai Tudose va avea înainte o întâlnire cu Bogdan Despescu
Citeşte şi: Surse: Mariana Gheorghe ar putea fi schimbată din funcţia de director general al OMV Petrom / Cine i-ar putea lua locul la şefia companiei
Citeşte şi: Sindicate, despre demiterile cerute de Carmen Dan: Oamenii ar fi trebuit felicitaţi că nu am avut atentate; E cheie politică
Citeşte şi: ALDE răspunde premierului în cazul unei RESTRUCTURĂRI a Guvernului. Ce solicitări are partenerul de coaliţie al PSD pentru cele patru ministere pe care le deţine
Citeşte şi: Carmen Dan îi cere premierului DEMITEREA şefului Poliţiei Române, iar şefilor de la Serviciile Omoruri şi Control Intern Brigada Rutieră le solicită să facă un pas în spate