Alegeri parlamentare în Austria: Conservatorul Sebastian Kurz (31 de ani), pe cale să devină cel mai tânăr şef de guvern din Europa/ Formaţiunea de extremă-dreapta s-a clasat pe poziţia a doua

Partidul Popular (ÖVP, centru-dreapta), condus de Sebastian Kurz, se clasează pe primul loc, cu un scor cuprins între 30 şi 33% din voturi, în scrutinul parlamentar din Austria, potrivit sondajelor efectuate la ieşirea de la urne. Sebastian Kurz, liderul Partidului Popular din Austria, are şanse mari să devină cancelar şi cel mai tânăr lider politic ales în Europa, în urma unui scrutin în care formaţiunea de extremă-dreapta Partidul Libertăţii s-a clasat pe poziţia a doua.

9903 afișări
Imaginea articolului Alegeri parlamentare în Austria: Conservatorul Sebastian Kurz (31 de ani), pe cale să devină cel mai tânăr şef de guvern din Europa/ Formaţiunea de extremă-dreapta s-a clasat pe poziţia a doua

BREAKING NEWS | EXIT-POLL Austria. Partidul Popular se clasează pe primul loc la alegerile parlamentare

Formaţiunea Partidul Popular (ÖVP), condusă de Sebastian Kurz, este creditată cu 31% din preferinţele de vot, potrivit unui sondaj realizat la ieşirea de la urne de Institutul ARGE, informează publicaţia Kurier.

Pe locul al doilea se clasează formaţiunea de extremă-dreapta Partidul Libertăţii (FPÖ), cu 27,6%, urmată de Partidul Social-Democrat (SPÖ, centru-stânga), al cancelarului Christian Kern, cu 25,6%.

Partidul liberal NEOS (Noua Austrie şi Forumul Liberal) este creditată cu 5,8%, Verzii (progresism social) cu 4,2%, iar mişcarea lui Peter Pilz (stânga) cu 3,2%.

Prezenţa la urne a fost de 79,2%.

Un alt sondaj, efectuat de Institutul SORA, creditează Partidul Popular (ÖVP) cu 30,3% şi Partidul Libertăţii cu (FPÖ) cu 26,9%. Partidul Social-Democrat (SPÖ) este creditat cu 26,2%, NEOS cu 5,3%, Verzii cu 4,8%, iar mişcarea lui Peter Pilz 4,2%.

Conform altui sondaj, difuzat de site-ul de ştiri VOL.at, Partidul Popular (ÖVP) a obţinut 33%, Partidul Libertăţii (FPÖ) 27,6%, iar Partidul Socialist (SPÖ) 25,5%. Partidul NEOS este creditat cu 5,8%, Verzii cu 4,2%, iar mişcarea PILZ cu 3,2%.

În vârstă de 31 de ani, Sebastian Kurz, fost ministru de Externe al Austriei, va fi cel mai tânăr lider ales în Europa, fiind urmat de premierul Irlandei, Leo Varadkar (în vârstă de 38 de ani), şi de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron (în vârstă de 39 de ani).

Alegerile parlamentare au fost convocate anticipat în Austria după ce formaţiunea de centru-dreapta condusă de Sebastian Kurz a pus capăt coaliţiei cu Partidul Social-Democrat (centru-stânga), al cancelarului în funcţie, Christian Kern. Partidul Popular va putea opta acum între o coaliţie cu formaţiunea de extremă-dreapta Partidul Libertăţii (FPO) şi refacerea alianţei cu social-democraţii.

Sebastian Kurz a avut o campanie electorală sub sloganul "Austria pe primul loc", după ideea preşedintelui SUA, Donald Trump, care militează pentru "America pe primul loc". În calitatea de ministru de Externe, Sebastian Kurz a pledat pentru limitarea afluxului de imigranţi extracomunitari. El propune reducerea indemnizaţiilor străinilor aflaţi în Austria, eliminarea birocraţiei şi limitarea rolului Uniunii Europene în politicile naţionale.

Sebastian Kurz, ministrul de externe al ţării, în vârstă de 31 de ani, a zdruncinat politica austriacă de când este la conducerea Partidului Poporului, formaţiune de centru-dreapta, promiţând să „revigoreze un sistem sclerotic”.

Acesta conducea în sondajele de opinie înainte de alegeri. Datorită popularităţii ridicate a lui Sebastian Kurz, Partidul Libertăţii din Austria (FPOe) a coborât de pe primul loc în sondajele de opinie. Oponenţii săi politici spun că a adoptat o parte din politicile negative şi un comportament anti-imigrare, ca parte a unei agende care a perturbat unii aliaţi ai UE.

Kurz este din decembrie 2013  ministru de externe al Austriei. La data preluării mandatului avea numai 27 de ani şi era cel mai tânăr ministru de externe din Europa. A intrat în politică încă din adolescenţă şi a fost nevoit să îşi întrerupă studiile la Drept pentru a urma această carieră. În 2013 a preluat funcţia de secretar de stat pentru integrarea imigranţilor.

Dacă va câştiga alegerile, Kurz, care vizează funcţia de cancelar, va deveni cel mai tânăr şef de guvern din lume.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici