Casa Albă a modificat procedura vizitelor lui Obama după divulgarea numelui şefului CIA la Kabul

Casa Albă a anunţat că a modificat procedurile cu privire la vizitele în străinătate ale lui Barack Obama, cu scopul de a evita orice divulgare "prin inadvertenţă", către presă, ca cea care a condus la deconspirarea luna trecută a numelui şefului CIA la Kabul.

170 afișări
Imaginea articolului Casa Albă a modificat procedura vizitelor lui Obama după divulgarea numelui şefului CIA la Kabul

Casa Albă a modificat procedura vizitelor lui Obama după divulgarea numelui şefului CIA la Kabul (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Identitatea oficialului de la Agenţia Centrală americană de Informaţii (CIA), secretă, figura pe o listă transmisă de către Executiv jurnaliştilor care-l însoţeau pe preşedintele Barack Obama într-o vizită-fulger la baza Bagram, în apropiere de Kabul, la 25 mai.

Înainte ca preşedintele american să ajungă într-o ţară, un membru al echipei sale apropiate va contacta în avans persoanele cu care Obama urmează să se întâlnească, iar acestea vor putea să spună dacă doresc ca numele lor să fie făcut public, a declarat un purtător de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest.

De asemenea, echipa pentru presă a lui Obama va supune aceste nume atenţiei echipei pentru Securitate Naţională a preşedintelui, a adăugat el.

Persoanele însărcinate cu comunicarea şi vizitele efectuate de la Casa Albă vor fi formate, în mod suplimentar, cu privire la modul în care să trateze informaţii în domeniul Securităţii Naţionale.

Aceste recomandări au fost formulate de către şeful Serviciului Juridic al Casei Albe, Neil Eggleston, care a fost însărcinat cu efectuarea unei anchete interne, în urma divulgării numelui oficialului CIA de la Kabul.

Niciun membru al personalului sau vreun consilier de la Casa Albă nu a fost concediat în urma incidentului.

Identitatea agenţilor CIA este ţinută secretă, pentru a le proteja rudele, iar dezvăluirea ei cu bună ştiinţă este considerată faptă penală.

În 2013, apropiaţi ai vicepreşedintelui Dick Cheney au deconspirat-o pe Valerie Plame, o agentă CIA, deoarece soţul ei, un ambasador, a denunţat în mod public afirmaţii ale Administraţiei George W. Bush despre prezenţa armelor de distrugere în masă în Irak.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici