Video 65 de morţi şi 300 de răniţi într-un atac sinucigaş revendicat de talibani în Pakistan - VIDEO

Atacul sinucigaş dintr-un parc oraşul pakistanez Lahore, din duminica Paştelui, a fost revendicat de o facţiune a talibanilor şi a vizat creştini, susţine un reprezentant al grupării, iar bilanţul a ajuns la 65 de morţi şi peste 300 de răniţi, cei mai mulţi fiind femei şi copii, transmite Reuters.

Oficialii pakistanezi susţin că 65 de persoane au murit şi peste 300 au fost rănite în urma exploziei din apropierea parcului Gulshan-e-Iqbal, chiar la ieşirea din parc şi la câţiva metri de locurile de joacă ale copiilor.

Parcul este un loc popular pentru comunitatea de creştini din oraşul Lahore, unde mulţi dintre aceştia au ieşit pentru a celebra Paştele împreună cu copiii lor.

Mustansar Feroz, un reprezentat al poliţiei locale, a precizat că majoritatea victimelor sunt femei şi copii.

"Când s-a produs explozia, flăcările au fost atât de mari încât au ajuns deasupra copacilor şi am văzut trupuri zburând în aer", a declarat Hasan Imran, un locuitor din zonă în vârstă de 30 de ani, care a ieşit în parcul Gulshan-e-Iqbal pentru o plimbare.

Gruparea Jamaat-ul-Ahrar, o facţiune a mişcării talibanilor, a revendicat atacul sinucigaş din parc.

"Creştinii au fost ţinta (atacului)", a declarat un purtător de cuvânt al facţiunii, Ehsanullah Ehsan.

"Vrem să transmitem premierului Nawaz Sharif mesajul că am pătruns în Lahore", a continuat reprezentantul facţiunii teroriste. Oraşul Lahore, situat în statul Punjab, din estul Pakistanului este locul de naştere al premierului pakistanez Nawaz Sharif.

"Poate să facă ce vrea, dar nu va putea să ne oprească. Atacatorii noştri sinucigaşi vor continua cu aceste atentate", a continuat Ehsan.

Un bilanţ anterior era de 52 de morţi şi 150 de răniţi.

Pakistan, un stat cu o populaţie de 190 de milioane de locuitori, se confruntă cu atacuri violente ale talibanilor, iar Punjab este statul pakistanez cel mai mare şi mai proster din ţară.
 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 20 comentarii
Taguri:
PAKISTAN ,
ATENTAT ,
TERORISM
COMENTARII
  • Marian 29 mar 2016

    ptr @Frectii - felicitari

    si, in completare, sa nu uitam de surparea bucatilor de autostrada si nici de triunghiul bermudelor!

  • Frectii 28 mar 2016

    Domnul Chilian, esti de-a dreptul penibil...Care vasazica orice porcarii fac jihadistii si fanaticii Shariei, tot * sunt vinovati...Bai tare si unbicuasa mai e oculta asta iudaica. Vinovati mai sunt * si de incalzirea globala, tsunami-ul din Indonezia, disparitia klingonienilor din galaxia M14, moartea…

  • BEN LADEN HAS RISEN! 28 mar 2016

    MEY, LIVIU, GOYISHE KUP!

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
MESAJUL DE NOTA 10 al unui român pentru englezi după ieşirea Marii Britanii din UE