Cel puţin 59 de morţi şi 100 de răniţi, în urma unui atac la o academie de poliţie din Pakistan/Stat Islamic a revendicat atacul

Cel puţin 59 de persoane au fost ucise şi alte 100 rănite după ce bărbaţi înarmaţi care purtau veste cu explozibili au luat cu asalt o academie de poliţie din Pakistan şi au luat ostatici, au declarat oficiali din cadrul Guvernului, citaţi de Reuters online. UPDATE Stat Islamic a revendicat atacul terorist.

16424 afișări
Imaginea articolului Cel puţin 59 de morţi şi 100 de răniţi, în urma unui atac la o academie de poliţie din Pakistan/Stat Islamic a revendicat atacul

Cel puţin 59 de morţi şi 100 de răniţi, în urma unui atac la o academie de poliţie din Pakistan

Incidentul a avut loc în oraşul Quetta.

Peste 200 de cadeţi se aflau în imobil luni seară, când a avut loc atacul, au spus oficiali. Unii dintre ei ei fost luaţi ostatici în timpul atacului, care a durat cinci ore. Majoritatea celor morţi erau cadeţi de poliţie.

"Militanţii au venit direct în baraca noastră. Ei au dat buzna şi au început să tragă focuri de armă în gol. Am început să ţipăm şi să fugim", a spus un supravieţuitor al asaltului.

Mir Sarfaraz Bugti, ministrul de Interne al provinciei Baluchistan cu capitala la Quetta, a spus că indivizii au atacat un cămin din cadrul instituţiei în timp ce cadeţii dormeau.

"Doi atacatori s-au aruncat în aer, iar al treilea a fost împuşcat mortal de echipajul special", a adăugat Bugti. Anterior, oficiali spuneau că erau între cinci şi şase atacatori.

Un fotograf Reuters aflat la faţa locului a spus că autorităţile transportau trupul unui adolescent care ar fi fost atactorul împuşcat mortal de forţele de ordine.

Atacul terorist care a vizat o academie de poliţie din Pakistan, soldat cu decesul a cel puţin 59 de persoane şi rănirea a altor 100, a fost revendicat de Stat Islamic, scrie Reuters, care citează informaţiile transmise de agenţia de ştiri Amaq, afiliată reţelei teroriste.

Cel puţin 59 de persoane au fost ucise şi alte 100 rănite după ce bărbaţi înarmaţi care purtau veste cu explozibili au luat cu asalt o academie de poliţie din oraşul Quetta şi au luat ostatici, au declarat oficiali din cadrul Guvernului, citaţi de Reuters online.

Peste 200 de cadeţi se aflau în imobil luni seară, când a avut loc atacul, au spus oficiali. Unii dintre ei ei fost luaţi ostatici în timpul atacului, care a durat cinci ore. Majoritatea celor morţi erau cadeţi de poliţie.

Potrivit informaţiilor transmise de Amaq, atacul a fost efectuat de "militanţii Stat Islamic".

Iniţial, un comandant militar din Baluchistan, generalul Sher Afgun, a declarat că unele apeluri telefonice interceptate sugerează că atacul ar fi comis de gruparea militantă sunnită Lashkar-e-Jhangvi (LeJ).

În luna august, reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat un atac ce a avut loc la Quetta, soldat cu decesul a 70 de persoane. Însă atentatul a fost de asemenea revendicat de Jamaat-ur-Ahrar, o facţiune talibană din Pakistan.

Citeşte şi: Hillary Clinton

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici