China îşi extinde controlul asupra viitorului economiei europene. Ce impact au acţiunile Beijingului asupra vieţilor europenilor

De la finanţarea războiului din Ucraina la o uriaşă fabrică de baterii în Ungaria, China îşi extinde controlul asupra vieţilor europenilor şi viitorului economiei europene.

9223 afișări
Imaginea articolului China îşi extinde controlul asupra viitorului economiei europene. Ce impact au acţiunile Beijingului asupra vieţilor europenilor

Sursa foto: Profimedia

Al treilea mandat al preşedintelui chinez Xi Jinping i-a adus acestuia un control fără pre­cedent în Partidul Comunist, iar prin politica COVID Zero, liderul Chinei a arătat că este capabil de control în vieţile a milioane şi milioane de oameni, transmite ZF.

Dar în acelaşi timp China lui Xi şi-a extins influenţa în ţări şi sectoare economice care pot influenţa vieţile a milioane şi milioane de oameni din alte părţi ale lumii, inclusiv din Europa. Pentru ca a doua economie a lumii să devină o superputere care să poată rivaliza cu SUA, Xi are nevoie de cât mai mult control.

Cheltuielile Chinei pe energia rusească au crescut de la începutul războiului pornit de Rusia contra Ucrainei, adică de la finalul lunii februarie, la aproape 60 de miliarde de dolari, potrivit Bloomberg. Anul trecut, aceste importuri s-au situat la 35 de miliarde de dolari. Spre comparaţie, importurile Uniunii Europene de energie rusească au fost în 2021 de 99 miliarde euro.

Statele europene, cu câteva excepţii, şi-au diminuat importurile de gaze, petrol şi cărbune din Rusia, cu ţinta de a le reduce la zero, pentru a nu mai finanţa efortul de război al Moscovei. Invazia a oferit Europei prilejul de a se gândi serios la dependenţa ei de Rusia şi de a-şi rezolva această problemă.

Dar rapid China ia locul statelor europene în poziţia de cel mai mare importator de energie rusească. Acest lucru nu înseamnă că China devine ea însăşi depen­dentă de petrolul şi gazele ruseşti. Din contră, pentru că după invazie şi-a pierdut o bună parte din clienţi, Rusia devine dependentă de banii Chinei. Iar Beijingul se transformă astfel în finanţatorul Moscovei, ale cărei decizii au adus asupra Europei o criză a energiei şi a costului vieţii.

Nu doar importurile de energie rusească au crescut. Cele de cupru s-au majorat cu 75%, cele de nichel cu 40%, cele de aluminiu au urcat de şapte ori, cele de aur s-au dublat, iar cele de grâu au crescut de 1,6 ori. Una din temerile din Rusia faţă de China este că aceasta va invada sudul ţării pentru a pune stăpânire pe vastele resurse naturale ruseşti. Beijingul profită în schimb de situaţie şi primeşte ceea ce Rusia îi dă de bunăvoie.

Foamea de energie a Chinei nu se rezumă doar la Rusia. După începerea războiului din Ucraina, concurenţa pentru gaze naturale lichefiate (GNL) s-a înteţit, Europa şi Germania în special având nevoie de cantităţi imense de gaze pentru a le înlocui pe cele ruseşti. Uriaşa companie de petrol şi gaze a Chinei Sinopec tocmai a semnat un contract pe 27 de ani pentru cumpărarea de GNL de la QatarEnergy. Ca durată în timp, acordul este cel mai mare de până acum. Contractele pe termen lung pentru gaze lichefiate au ajuns la mare căutare din partea cumpărătorilor după ce volatilitatea s-a accentuat, notează Reuters.

Qatar este cel mai mare exportator de GNL din lume şi cel mai probabil va primi investiţii masive chineze pentru dezvoltarea industriei de profil, unde vor intra şi companii de stat chineze. Japonia a avertizat că piaţa pentru contractele de GNL pe termen lung este blocată până cel puţin în 2026.

Luna trecută, China şi Arabia Saudită, cel mai mare exportator de petrol din lume, s-au angajat să-şi întărească cooperarea în domeniul energiei. Parteneriatul strategic, centrat pe Sinopec şi pe colosul saudit Aramco, vine natural după ce Arabia Saudită a devenit anul acesta cea mai mare destinaţie pentru investiţiile pe care China le face în cadrul Iniţiativei Belt and Road, proiectul de suflet al lui Xi prin care liderul chinez extinde influenţa ţării sale în lume prin construirea de relaţii comerciale şi infrastructură.

Tot pentru extinderea noului Drum al Mătăsii (Belt and Road), una dintre cele mai mari companii de transport maritime din lume, Cosco (din China), şi-a cumpărat dreptul de a controla cel mai mare port de mărfuri al Greciei, Pireu. De asemenea, Cosco a cumpărat recent o participaţie semnificativă la un terminal al portului german Hamburg.

Dar cele mai mari investiţii, sau achiziţii, ale Chinei în Europa nu vizează transportul de marfă, ci industria auto – 31% din total în perioada 2018-2021. Sectorul ocupă primul loc încă din 2008.

Noutatea ultimilor patru ani este că companiile chineze şi-au reorientat interesul spre industria alimentară europeană, care între 2018 şi 2021 a primit 14% din investiţiile totale în regiune şi a urcat pe locul doi.

China are puterea de a influenţa pieţele doar prin forţa cererii, ceea ce se întâmplă deja, de exemplu, pe piaţa internaţională a alimentelor.

În Europa, influenţa creşte şi prin producţie în sectoare strategice, unul fiind cel al fabricării şi asamblării de baterii. Acestea sunt vitale pentru dezvoltarea electromobilităţii şi înverzirii economiilor. Luna aceasta, o companie chineză, Aviation Lithium Battery Technology, a anunţat că va construi o uzină de baterii în Portugalia până în 2025. Portugalia are singura mină de litiu funcţională din Europa. China domină în exportul de litiu şi alte metale rare vitale pentru producţia de baterii.

În septembrie, un alt producător de baterii din China, SVOLT, a anunţat că va construi o a doua fabrică în Germania. Şi CATL, tot din China şi cel mai mare producător de baterii cu litiu din lume, are o uzină în Germania, centrul industriei auto europene. În august, aceeaşi companie a anunţat extinderea în Europa printr-o altă fabrică, în Ungaria (o investiţie de 7,3 miliarde euro), devenit un satelit al industriei auto germane.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici