Cine îi va lua locul lui Putin? Politico: "Sunt 12 candidaţi"

Aventura militară dezastruoasă a lui Vladimir Putin în Ucraina a ridicat perspectiva ca după 22 de ani, domnia acestuia se apropie de sfârşit. Dar va pleca el sau va trebui să fie împins să demisioneze?

5093 afișări
Imaginea articolului Cine îi va lua locul lui Putin? Politico: "Sunt 12 candidaţi"

Sursa Foto - Kremlin.ru/ Wikipedia Commons

După şapte luni de la începerea războiului de agresiune al preşedintelui rus, trupele sale au suferit pierderi masive de oameni şi echipamente şi se retrag înspăimântaţi în estul Ucrainei. Ordinul dat de Putin săptămâna trecută de a mobiliza sute de mii de oameni a degenerat în haos, atrăgând reproşuri chiar şi din partea propriilor săi propagandişti şi aliaţi politici.

Autocratul în vârstă de 69 de ani a urcat la putere în 2000, succedându-l pe Boris Elţîn, bolnav, după ce a susţinut al doilea război al Rusiei în Cecenia. Şansele ca el să plece în curând sunt încă foarte mici, dar este clar că escaladarea consecinţelor pariului său militar îi slăbeşte deja controlul vizibil asupra puterii, scrie Politico

Iată potenţialii urmaşi ai tronului dacă succesiunea se va realiza pe cale paşnică, în caz că Putin va renunţa la putere de bunăvoie:

  • 1. Superspionul - Nikolai Patrushev- secretar al Consiliului de Securitate al Rusiei
  • 2. Lăcătuşul - Dmitri Medvedev- Vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse
  • 3. Bodyguardul - Alexei Dyumin-Guvernator al regiunii Tula
  • 4. Principele - Dmitri Patruşev- Ministru al Agriculturii din Federaţia Rusă

Dar dacă va fi un complot politic şi Putin va fi demis de Duma de Stat?

Conform articolului 92.3, succcesorii legali vor fi:

  • 5. TROIKA (alcătuită din Patrushev Sr.,  şeful FSB- Alexander Bortnikov, ministrul de Interne- Vladimir Kolokoltsev, şi ministrul Apărării - Serghei Şoigu)
  • 6. Premierul - Mihail Mişuţîn
  • 7. Moscovitul - Serghei Sobyanin, primarul Moscovei 

Dacă va fi o revoluţie democratică şi colorată, ca cea portocalie din Ucraina în 2004, cel mai probabil succesor va fi cel mai popular opozant al lui Putin:

  • 8. Prizonierul - Alexei Navalny
  • 9. Exilatul — Mikhail Khodorkovsky

Ce s-ar întâmpla în caz de lovitură militară de stat?

Succesorii din domeniul militar ar putea fi:

  • 10. Măcelarul - Mikhail Mizintsev- Ministru adjunct al Apărării din Rusia
  • 11.Stăpânul războiului - Ramzan Kadyrov - Şef al Republicii Cecene
  • 12. Mercenarul - Yevgeny Prigozhin- Bucătarul lui Putin 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici