Coreea de Nord ar pregăti un nou test nuclear la începutul lui 2014

Coreea de Nord ar pregăti un al patrulea test nuclear şi lansarea unei alte rachete cu rază lungă de acţiune, a declarat marţi un oficial sud-coreean din cadrul comisiei parlamentare pentru serviciile de informaţii, citat de agenţia de presă Yonhap, în pagina electronică.

302 afișări
Imaginea articolului Coreea de Nord ar pregăti un nou test nuclear la începutul lui 2014

Coreea de Nord ar pregăti un nou test nuclear la începutul lui 2014 (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Cho Won-jin, membru al partidului de guvernământ Saenuri Party, a făcut această remarcă în cadrul unei întâlniri de partid, afirmând că Phenianul încearcă să abată atenţia de la execuţia unchiului liderului Kim Jong-un, Jang Song-thaek, către probleme externe.

El nu a furnizat însă detalii.

Ministerul sud-coreean al Apărării a declarat că nu există indicii privind iminenţa unui nou test nuclear sau a unei lansări de rachetă, în timp ce armata nord-coreeană desfăşoară exerciţii obişnuite încă de la începutul acestei luni.

În noiembrie, ministrul adjunct al Apărării de la Seul, Baek Seung-joo, a declarat în cadrul unei întâlniri parlamentare că Phenianul ar fi pregătit să desfăşoare un test nuclear la Punggye-ri, în nord-estul ţării, în orice moment, deşi nu există semne privind iminenţa unui astfel de test.

"Există o probabilitate mare ca Phenianul să lanseze provocări între sfârşitul lui ianuarie şi începutul lui martie", a declarat ministrul sud-coreean al Apărării, Kim Kwan-jin, în cadrul unei videoconferinţe la care a participat alături de comandanţii militari.

Coreea de Nord a efectuat trei teste nucleare până în prezent, dintre care primul în 2006, al doilea în 2009, iar al treilea în februarie. De asemenea, Phenianul a lansat mai multe rachete cu rază lungă de acţiune, dintre care ultima în decembrie 2012, existând suspiciuni că încearcă să dezvolte rachete nucleare.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici