Ghidul jurnalistului decapitat Steven Sotloff povesteşte despre momentul răpirii acestuia în Siria

Ghidul jurnalistului american Steven Sotloff, decapitat de membrii grupării Stat Islamic într-o înregistrare video difuzată pe Internet, povesteşte pentru CNN momentul în care el şi jurnalistul au fost răpiţi la scurt timp după ce au intrat în Siria, în august 2013.

1510 afișări
Imaginea articolului Ghidul jurnalistului decapitat Steven Sotloff povesteşte despre momentul răpirii acestuia în Siria

Ghidul jurnalistului decapitat Steven Sotloff povesteşte despre momentul răpirii acestuia în Siria

Jurnalistul american Steven Sotloff şi-a început ultima sa călătorie în Siria cu un cadou surpriză pentru ghidul lui, Yosef Abobaker, respectiv un aparat de fotografiat de mici dimensiuni. Sotloff îl cunoscuse pe Abobaker în urmă cu un an, când l-a intervievat pe tatăl acestuia în legătură cu războiul civil sirian.

Într-un interviu acordat CNN în această săptămână, Abobaker a povestit în detaliu cum el, Sotloff şi alţi trei bărbaţi înarmaţi au fost răpiţi în Siria de combatanţii Statului Islamic în august 2013. De atunci, nimeni nu a încercat să îl intervieveze pe Abobaker în legătură cu experienţa sa cu această mişcare şi captivitatea alături de Sotloff. "Nu, nimeni nu a încercat să mă contacteze şi am încercat să ajut. Nimeni nu a venit la mine să îmi pună întrebări, din partea administraţiei (americane) ... Nimeni nu m-a contactat şi nu m-a întrebat despre condiţiile lor", a declarat Abobaker.

De la decapitarea lui Sotloff, Abobaker s-a zbătut între soarta jurnalistului decapitat şi norocul lui de a fi elibrat. "Am fost foarte supărat, iar după aceea m-am calmat şi mi-a părut foarte, foarte rău", a declarat Abobaker într-un interviu realizat în Turcia. "Am postat un mesaj pe Facebook pentru a-i spune mamei lui că îmi pare rău ... am făcut tot de am putut ca să îl salvez ... Îmi pare foarte rău, de parcă mi-aş fi pierdut un frate".

Abobaker acuză un gardian de la graniţa turco-siriană pentru posibila transmitere a coordonatelor lui Sotloff către un contact ISIS. CNN a contactat alţi jurnalişti care au lucrat cu Abobaker, iar ei au spus că este un ghid cu o reputaţie bună.

Răpirea a avut loc la doar 20 de minute după ce Sotloff, Abobaker şi alţi trei bărbaţi înarmaţi care îi păzeau, rudele acestuia din urmă, au intrat în Siria la 4 august 2013. După ce echipa a intrat pe teritoriul sirian, Abobaker l-a sunat pe Barak Barfi, prieten al jurnalistului, pentru a confirma locul unde se află. Barfi locuia la un hotel din Turcia.

Aceasta nu era prima dată când Abobaker lucra pentru un jurnalist, ca translator şi mediator pentru interviuri. El avea o experienţă de 18 luni şi lucrase anterior cu cel puţin 100 de jurnalişti. Sotloff îl plătea cu 80 de dolari pe zi, afirmă el. Abobaker a fost combatant rebel timp de patru sau cinci luni în Siria.

În momentul în care membrii ISIS l-a confruntat pe Abobaker şi pe însoţitorii lui, acesta şi-a scos arma dar a văzut că erau depăşiţi numeric. "Noi eram patru oameni, iar ei 15. Nu aveam nicio şansă să ne apărăm", a declarat el.

Ei au fost duşi la o fabrică de textile din Alep şi acolo l-a văzut Abobaker ultima dată pe Sotloff. Ostaticilor li s-a spus să închidă ochii, apoi unul dintre răpitori l-a lovit pe Sotloff cu arma. Ostaticii au fost ţinuţi în camere separate.

La început, Abobaker nu ştia cine sunt răpitorii pentru că aveau accente din Maroc, Libia şi Algeria.

După 15 zile de captivitate, Abobaker, fratele şi verii lui au fost eliberaţi. "M-au întrebat, ştii cine suntem, iar eu am spus da, cred că sunteţi ISIS", a declarat Abobaker. "Şi ei au spus da, ar trebui să te ucidem. Eşti un spion şi lucrezi cu America, CIA şi FBI, dar te lăsăm acum pentru că lucrezi cu (Tawheed), pentru că am hârtii. Dar dacă mai auzim că lucrezi cu jurnalişti, te vom ucide cu siguranţă".

După ce a fost eliberat, Abobaker s-a întâlnit cu Barfi de câteva ori pentru a-i da detalii despre răpire, susţine el. Ulterior, el a călătorit des între Turcia şi Siria, iar uneori a întrebat foştii ostatici dacă au informaţii despre vreun jurnalist, adaugă el.

"M-am întors (în Siria) şi am încercat să obţin informaţii", a explicat el. Astfel că Abobaker a auzit cum că Sotloff ar fi fost mutat din fabrica de textile la un centru industrial, tot în afara Alep. Apoi a auzit că jurnalistul a fost mutat din nou, de această dată la Raqqa, o ascunzătoare a ISIS.

După un an, Abobaker a văzut filmul cu decapitarea lui Sotloff pe Internet.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici