Guvernatorul unei provincii pakistaneze, ucis pentru că se opunea legii ce pedepseşte blasfemia

Guvernatorul provinciei pakistaneze Pendjab, Salman Taseer, a fost ucis marţi de una din gărzile sale de corp, deoarece se opunea legii care pedepseşte blasfemia, lege susţinută de numeroase partide şi organizaţii conservatoare, a anunţat Ministerul de Interne.

21 afișări
Imaginea articolului Guvernatorul unei provincii pakistaneze, ucis pentru că se opunea legii ce pedepseşte blasfemia

Guvernatorul unei provincii pakistaneze, ucis pentru că se opunea legii ce pedepseşte blasfemia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Asasinul este un membru al gărzii sale de corp, a declarat ministrul de Interne Rehman Malik.

"El a afirmat că l-a ucis el însuşi pe guvernator deoarece criticase legea privind blasfemia. Şi-a mărturisit crima şi a predat arma la poliţie după atac", a adăugat el.

Salman Taseer, considerat drept o voce moderată în Partidul Poporului Pakistanez (PPP), al preşedintelui Asif Ali Zardari şi premierului Yusuf Raza Gilani, a fost ucis marţi în urma unui atac în apropierea domiciliului său din Islamabad, a anunţat poliţia.

Gilani a condamnat imediat atacul, într-un comunicat.

Atacul a avut loc într-un cartier central din capitală, în apropiere de piaţa Kohsar, foarte frecventată de pakistanezii bogaţi şi de străini, şi de domiciliul guvernatorului din Islamabad.

"Da, a murit", a anunţat un oficial din cadrul poliţiei, Liaquat Ali Niazi referindu-se la Salman Taseer. Potrivit şefului administraţiei capitalei, Amir Ahmad Ali, Taseer a murit la spital, după ce a fost rănit în atac.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici