Consilierul lui Viktor Ianukovici: Fostul preşedinte se află încă pe teritoriul Ucrainei

Fostul preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici se află în continuare pe teritoriul Ucrainei, a anunţat luni seara consilierul său Anna Gherman, care a refuzat să precizeze localitatea în care se află preşedintele destituit, relatează agenţia Ukrinform.

1351 afișări
Imaginea articolului Consilierul lui Viktor Ianukovici: Fostul preşedinte se află încă pe teritoriul Ucrainei

Viktor Ianukovici (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"El se află în Ucraina. Ştiu asta. Întotdeauna am avut metodele mele de a afla unde el se află, deşi mulţi au încercat să minimizeze influenţa mea asupra lui", a declarat Gherman.

"Eu nu îl caut, voi sunteţi cei care-l căutaţi", a afirmat ea într-un interviu, adăugând însă că nu a discutat cu Ianukovici în ultimele zile.

"În urmă cu câteva zile, când Viktor Ianukovici se afla la Harkiv, i-am trimis nişte declaraţii pe care trebuia să le pronunţe în faţa presei, dar Ianukovici a ales o altă cale (...). Îmi pare rău că nu am fost alături de el în acel moment. Nu i-aş fi permis să spună anumite cuvinte", a declarat Gherman.

După ce a fost destituit sâmbătă de către Parlament, Ianukovici nu a mai dat vreun semn de viaţă.

Luni, ministrul interimar de Interne Arsen Avakov a anunţat, într-un mesaj postat pe contul său de Facebook, că un mandat de arestare a fost emis pe numele lui Viktor Ianukovici, destituit din funcţia de preşedinte al Ucrainei.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici