Inspecţiile efectuate începând din 2006 la nava Costa Concordia nu au arătat anomalii

Nici o anomalie nu a fost detectată la nava Costa Concordia, al cărei naufragiu lângă insula italiană Giglio s-a soldat cu cel puţin 11 morţi, în cadrul inspecţiilor efectuate începând din 2006 de autorităţi, potrivit unui document al Agenţiei europene de securitate maritimă (EMSA).

201 afișări
Imaginea articolului Inspecţiile efectuate începând din 2006 la nava Costa Concordia nu au arătat anomalii

Inspecţiile efectuate începând din 2006 la nava Costa Concordia nu au arătat anomalii (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Ultimul control efectuat de statul portului de escală a avut loc la jumătatea lui aprilie 2011 în Malta, potrivit acestui document, furnizat de Ministerul francez al Transporturilor.

Aceste controale ale navelor străine efectuate de statul portului cu ocazia escalelor în porturi constau în verificarea conformităţii cu normele convenţiilor internaţionale.

Este efectuat un control al documentelor şi este verificată starea generală a navei, dar pot avea loc şi inspecţii sporite, în special pentru navele de pasageri.

Inspecţiile precedente ale navei Costa Concordia, dintre care prima datează din iulie 2006, au fost efectuate de două ori în Portugalia, de două ori în Grecia, o dată în Malta şi o dată în Cipru. Nici o anomalie nu a fost descoperită, conform documentului EMSA.

Pachebotul de croazieră Costa Concordia, care plecase vineri din Civitavecchia, în apropiere de Roma, a lovit o stâncă în apropierea insulei Giglio (Toscana), înainte de a eşua aproape de mal, unde se află în continuare înclinată într-o parte şi scufundată pe jumătate.

Unsprezece cadavre au fost recuperate până în prezent, iar autorităţile caută în continuare 20 de dispăruţi. Nava transporta 4.229 de ocupanţi, dintre care peste 3.200 de turişti şi o mie de membri ai echipajului.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici