Liderul UMP din Franţa va demisiona de la conducerea formaţiunii

Liderul partidului de dreapta francez UMP, Jean-François Copé, şi-a anunţat marţi demisia de la conducerea formaţiunii începând cu 15 iunie, au anunţat participanţii la o reuniune a conducerii partidului.

75 afișări
Imaginea articolului Liderul UMP din Franţa va demisiona de la conducerea formaţiunii

Liderul UMP din Franţa va demisiona de la conducerea formaţiunii (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cu o poziţie slăbită după triumful extremei-drepte la scrutinul european, Jean-François Copé, în vârstă de 50 de ani, se afla sub presiunea membrilor partidului după dezvăluirile în scandalul facturilor false în timpul alegerilor prezidenţiale din 2012, care l-a afectat pe fostul preşedinte Nicolas Sarkozy.

Prevăzută iniţial pentru a analiza rezultatele alegerilor europene, reuniunea conducerii UMP s-a transformat marţi dimineaţă într-o discuţie tensionată, după dezvăluirile de luni privind depăşirea cheltuielilor în campania prezidenţială din 2012 cu aproximativ 10 milioane de euro, sumă care a fost camuflată prin facturi false în numele UMP.

Prevăzută iniţial pentru a trage învăţămintele din alegerile europene, reuniunea forurilor conducătoare ale UMP s-a transformat marţi dimineaţă într-o şedinţă sub tensiune, după dezvăluirile de luni privind depăşirea cheltuielilor în campania prezidenţială din 2012 cu circa zece milioane de euro, bani camuflaţi prin facturi false în numele UMP.

Trei foşti premieri, Alain Juppé, Jean-Pierre Raffarin şi François Fillon, vor asigura conducerea colegială a UMP până organizarea unui congres extraordinar în toamnă, a anunţat marţi fostul preşedinte al Senatului, Gérard Larcher.

"Copé nu s-a opus solicitării de a-şi da demisia, a lăsat dezbaterea să se desfăşoare", a declarat Jean-Pierre Raffarin.

Jean-François Copé a propus iniţial să rămână la preşedinţia UMP până în toamnă. Jean-Francois Copé a obţinut preşedinţia partidului de opoziţie din Franţa după o luptă interminabilă împotriva fostului premier François Fillon, în urma alegerilor contestate din noiembrie 2012.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici