Lufthansa rezervă 300 de milioane de dolari pentru compensaţii în urma tragediei din Alpi

Compania aeriană Lufthansa a anunţat marţi că societăţile sale de asigurare au rezervat 300 de milioane de dolari pentru a acoperi eventualele compensaţii acordate familiilor victimelor tragediei aviatice din Alpii francezi, de săptămâna trecută.

364 afișări
Imaginea articolului Lufthansa rezervă 300 de milioane de dolari pentru compensaţii în urma tragediei din Alpi

Lufthansa rezervă 300 de milioane de dolari pentru compensaţii în urma tragediei din Alpi (Imagine: Hepta)

Purtătoarea de cuvânt a companiei Lufthansa a confirmat un articol pe această temă publicat de cotidianul Handelsblatt în ediţia de marţi. Ea a precizat că suma rezervată pentru a acoperi "toate costurile legate de acest caz" se ridică la 300 de milioane de dolari, relatează Associated Press în pagina online.

Săptămâna trecută, compania a oferit rudelor fiecărei victime un ajutor imediat de până la 50.000 de euro (54.250 de dolari). Aceste sume sunt separate de eventualele compensaţii care ar putea fi acordate familiilor victimelor.

Un avion Airbus A320 al companiei Germanwings (filiala low-cost a Lufthansa), având la bord 144 de pasageri şi şase membri ai echipajului, s-a prăbuşit pe 24 martie într-o zonă muntoasă din sud-estul Franţei, fără a exista supravieţuitori.

Procurorii francezi suspectează că Andreas Lubitz, copilotul avionului, a prăbuşit intenţionat aeronava, el profitând de ieşirea pentru scurt timp a căpitanului din carlingă pentru a înclina aeronava pe o traiectorie de prăbuşire.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici