McDonald’s îşi vinde restaurantele din Rusia unui afacerist siberian

  • McDonald’s îşi vinde afacerea din Rusia licenţiatului său siberian, Alexander Govor.
  • Govor va opera restaurantele sub un nou brand.
  • Condiţiile financiare ale tranzacţiei nu au fost dezvăluite.
959 afișări
Imaginea articolului McDonald’s îşi vinde restaurantele din Rusia unui afacerist siberian

Sursa Foto - Hepta

McDonald’s a anunţat joi că a încheiat un acord pentru a-şi vinde afacerea din Rusia actualului său licenţiat de pe piaţă, Alexander Govor.

Govor va achiziţiona toate restaurantele McDonald’s din Rusia şi le va opera sub un nou brand. De asemenea, el a fost de acord să păstreze angajaţii timp de cel puţin doi ani şi să finanţeze salariile angajaţilor corporativi care lucrează în 45 de regiuni ale ţării până la încheierea tranzacţiei şi a obligaţiilor existente faţă de furnizori, proprietari şi utilităţi.

Condiţiile financiare ale tranzacţiei nu au fost dezvăluite, transmite CNBC.

McDonald’s a declarat luni că se aşteaptă să înregistreze o taxă necash de la 1,2 la 1,4 miliarde de dolari, legată de investiţia sa netă în Rusia şi pierderile din valută străină.

Vânzarea este de aşteptat să se încheie în următoarele săptămâni, dacă va obţine aprobarea de reglementare. Înseamnă sfârşitul unei ere pentru gigantul fast-food, care a intrat pentru prima dată în ţară cu doar câteva luni înainte ca Uniunea Sovietică să se dizolve.

„McDonald’s din Rusia a întruchipat însăşi noţiunea de glasnost şi a căpătat o semnificaţie uriaşă”, a scris CEO-ul Chris Kempczinski într-o scrisoare către sistemul McDonald’s, luni, după ce compania şi-a anunţat intenţia de a vinde.

În cele trei decenii de la deschiderea primei locaţii la Moscova, McDonald’s şi-a crescut afacerea din Rusia la aproximativ 850 de restaurante. Compania deţinea aproximativ 84% din acele restaurante, în timp ce restul erau operate de francizaţi. Deţinerea mai multor restaurante generează venituri mai mari pentru companie, dar o deschide la riscuri mai mari în perioade de tulburări sau de criză economică.

La începutul lunii martie, după ce Kremlinul a invadat Ucraina, McDonald’s a declarat că îşi va închide temporar restaurantele din Rusia. Compania a declarat la sfârşitul lunii aprilie că suspendarea operaţiunilor sale în Ucraina şi Rusia din cauza războiului a costat-o ​​127 de milioane de dolari în primul trimestru.  

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici