Oficial japonez: Autorităţile nu au găsit legături între atacul din Sagamihara şi extremismul islamic

Poliţia japoneză continuă să cerceteze motivele acestui atac, însă nu s-a descoperit nicio legătură între autorul acestui atac şi extremismul islamic, a declarat Yoshihide Suga, şeful cabinetului premierului japonez, citat de Reuters online.

1040 afișări
Imaginea articolului Oficial japonez: Autorităţile nu au găsit legături între atacul din Sagamihara şi extremismul islamic

Oficial japonez: Autorităţile nu au găsit legături între atacul din Sagamihara şi extremismul islamic (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Suspectul în acest caz, un tânăr în vârstă de 26 de ani, a fost internat într-un spital după ce a trimis o scrisoare către autorităţi, în care îşi exprima disponibilitatea de ucide persoane cu dizabilităţi, în cazul în care guvernul ar aproba o astfel de acţiune, a declarat un oficial japonez sub protecţia anonimatului.

Tânărul a fost externat din spital pe data de 2 martie, după ce un doctor a decis că starea acestuia s-a îmbunătăţit, a adăugat oficialul.

Cel puţin 19 persoane au fost înjunghiate mortal, iar alte 50 au fost rănite într atacul comis marţi dimineaţă la un centru pentru persoane cu dizabilităţi din oraşul japonez Sagamihara, situat în apropiere de Tokyo.

Cel mai recent atac grav din Japonia a avut loc în 2008, la Tokyo, când un bărbat a intrat cu un camion în mulţime şi a înjunghiat mai multe persoane, atacul s-a soldat cu şapte decese.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici