Oficiali afgani acuză: Zece copii afgani au fost ucişi într-un bombardament NATO

Zece copii afgani ar fi fost ucişi sâmbătă într-un bombardament NATO, în estul Afganistanului, au declarat duminică mai mulţi oficiali locali.

243 afișări
Imaginea articolului Oficiali afgani acuză: Zece copii afgani au fost ucişi într-un bombardament NATO

Oficiali afgani acuză: Zece copii afgani au fost ucişi într-un bombardament NATO

Contactat de AFP, un purtător de cuvânt NATO a oferit o versiune foarte diferită. El a declarat că "până la zece femei şi copii au fost răniţi, dar nu ucişi" în cursul unei operaţiuni ce a avut loc în provincia foarte instabilă Kunar.

Bombardamentul a fost efectuat în contextul în care trupe afgane şi americane participau la o luptă intensă împotriva unor insurgenţi talibani, au declarat două surse pentru AFP.

"Înainte de bombardament, un american a fost ucis, iar alţi patru membri ai forţelor afgane de securitate au fost răniţi, într-un atac comis de insurgenţi", a comentat Wasifullah Wasifi, un purtător de cuvânt al Guvernului provincial Kunar.

Moartea unui civil american în estul afganului a fost anunţată sâmbătă de către forţele armate americane, într-un comunicat, fără alte precizări. Un purtător de cuvânt ISAF a confirmat pentru AFP că este vorba despre acelaşi incident.

"S-a tras asupra noastră din mai multe case, în zonă. Un american a fost ucis, iar mai mulţi dintre ai noştri au fost răniţi. Forţa coaliţiei a răspuns cu un bombardament", a declarat o sursă din domeniul securităţii afgane care a fost prezentă în timpul operaţiunii.

"Nu ştiam că existau femei şi copii în casă. Talibanii i-au folosit ca scut", a adăugat acest bărbat, sub protecţia anonimatului.

Potrivit lui Abdul Zahir, guvernatorul districtului Shigal, unde au avut loc confruntările, zece cadavre de copii au fost raportate de către locuitori din Asad Abad, capitala Kunar, iar şase femei au fost admise la un spital provincial.

Potrivit lui Sayed Rahman, însărcinat cu securitatea Shigal, o femeie ar fi fost, de asemenea, ucisă în bombardament.

Abdulqahar Balkhi, un purtător de cuvânt al talibanilor, şi-a exprimat regretul, într-un mesaj postat pe Twitter, cu privire la moartea a "22 de civili nevinovaţi, deveniţi martiri din cauza unui bombardament din partea teroriştilor americani şi NATO", între care "15 membri ai unei familii".

Talibanii au continuat să exagereze pierderile civile produse de către coaliţie, ca în acest caz, într-un adevărat război al comunicării cu aceasta.

În pofida celor 11 ani de prezenţă a coaliţiei NATO, care i-a îndepărtat de la putere, talibanii nu au fost scoşi din luptă. Ei continuă un război de gherilă împotriva forţelor internaţionale şi forţelor guvernamentale afgane, în principal în sudul şi estul ţării.

Aprilie marchează începutul "anotimpului confruntărilor" armate în Afganistan, după o iarnă aspră, în general mai liniştită în privinţa luptelor.

Alţi cinci membri ai coaliţiei, şi anume trei militari şi doi civili, au fost ucişi sâmbătă într-un atac cu maşină-capcană în sudul ţării, transformând această zi de sâmbătă în cea mai sângeroasă zi pentru coaliţia internaţională din ultimele opt luni.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici