Rusia, după violenţele din Germania, soldate cu sute de răniţi: Summitul G20 de la Hamburg nu a fost afectat de proteste. Incidentele, hulganism pur

Summitul G20 de la Hamburg a fost excelent organizat, iar protestele antiglobalizare nu au afectat acest eveniment, a declarat luni purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, relatează site-ul agenţiei Tass.

1154 afișări
Imaginea articolului Rusia, după violenţele din Germania, soldate cu sute de răniţi: Summitul G20 de la Hamburg nu a fost afectat de proteste. Incidentele, hulganism pur

Rusia consideră că summitul G20 de la Hamburg nu a fost afectat de proteste

"Vladimir Putin i-a mulţumit cancelarului german Angela Merkel pentru recepţia cordială şi pentru excelenta organizare a acestui summit. Germanii au creat condiţii cu adevărat excelente pentru summit, iar Putin a remarcat acest lucru", a precizat Peskov.

Întrebat despre impactul protestelor antiglobalizare de pe străzile din Hamburg, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a transmis că incidentele nu au afectat activităţile din cadrul summitului G20.

"Un astfel de comportament turbulent are loc uneori. Nu am văzut oameni acolo în Hamburg care să poată explica în mod clar ce nu le place şi ce îi îndeamnă pe şefii de stat şi de guvern să facă. Din moment ce nu am văzut acest lucru, am privit incidentele drept huliganism pur", a spus Peskov.

Cancelarul Germaniei şi-a atras critici dure pentru organizarea summitului G20 în oraşul Hamburg, în contextul în care protestele antiglobalizare la care au luat parte peste 100.000 de persoane au degenerat în violenţe soldate cu sute de răniţi în rândul agenţilor de poliţie, iar numeroase vehicule şi magazine au fost distruse de manifestanţi. Peste 200 de persoane au fost reţinute.

Angela Merkel a recunoscut că liderii de stat adunaţi la summitul G20 au simţit un anumit impact al protestelor. Ministerul german de Justiţie, Heiko Maas, a cerut măsuri dure împotriva participanţilor la incidentele violente de pe străzile din Hamburg, catalogând protestatarii drept extremişti.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici