Terorismul, şomajul, sărăcia şi migraţia ilegală, printre ameninţările identificate de cetăţenii UE

Cetăţenii europeni se aşteaptă ca Uniunea Europeană să-i protejeze împotriva unor ameninţări precum terorismul, şomajul, sărăcia şi migraţia ilegală, potrivit celui mai recent sondaj realizat de către Parlamentul European.

427 afișări
Imaginea articolului Terorismul, şomajul, sărăcia şi migraţia ilegală, printre ameninţările identificate de cetăţenii UE

Ponderea cetăţenilor UE care consideră că ţara lor a beneficiat de apartenenţa la Uniunea Europeană este de 64%, înregistrându-se o creştere cu patru puncte procentuale faţă de rezultatele din octombrie 2016.

Potrivit aceluiaşi sondaj, 61% dintre români (-3% faţă de octombrie 2016) consideră că România a beneficiat de statutul de membră UE, în timp ce 48% dintre români (-6% faţă de martie 2017) consideră că apartenenţa la UE este un lucru bun şi 32% (+2% faţă de martie 2017) consideră ca acest lucru nu este nici bun, nici rău.

46% dintre români consideră că principalul beneficiu adus de UE este accesul la noi oportunităţi profesionale.

Cetăţenii europeni se aşteaptă, de asemenea, ca UE să îi ajute să se protejeze împotriva anumitor ameninţări. Printre ameninţările identificate se menţionează terorismul (58% în UE, 41% în România), şomajul (43% în UE, 40% în România), sărăcia şi excluziunea (42% în UE, 48% în România) şi migraţia necontrolată (35% în UE, 33% în România).

"În general, oamenii văd din ce în ce mai mult în UE un actor principal atunci când vine vorba de abordarea marilor provocări şi de protejarea cetăţenilor de ameninţările comune, cum ar fi terorismul, şomajul sau sărăcia şi excluziunea. Pentru noi, ca Parlament al Cetăţenilor, aceasta înseamnă că trebuie să producem rezultate şi că vom lucra şi mai mult pentru a împlini speranţele şi aşteptările oamenilor. De asemenea, consider rezultatele sondajului ca pe un mandat pentru ca Parlamentul European să joace un rol-cheie din ce în ce mai important în conturarea viitorului UE", a declarat Antonio Tajani, preşedintele Parlamentului European.

În cadrul studiului Parlamentului European au fost chestionaţi 27.881 de cetăţeni din cele 28 de state membre (1.031 în România), în perioada 23 septembrie-2 noiembrie.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici