Ultima poliţistă dintr-un orăşel mexican a fost răpită de un comando înarmat

Ultimul reprezentant al forţelor de ordine dintr-un orăşel din nordul Mexicului, o femeie în vârstă de 28 de ani, a fost răpit săptămâna trecută de un grup armat, după ce restul membrilor poliţiei din localitate fuseseră ucişi sau demisionaseră.

91 afișări
Imaginea articolului Ultima poliţistă dintr-un orăşel mexican a fost răpită de un comando înarmat

Ultima poliţistă dintr-un orăşel mexican a fost răpită de un comando înarmat (Imagine: Mediafax Foto)

Un comando format din circa 10 persoane a luat cu asalt, joi, locuinţa Irmei Erika Gandara, dând foc clădirii şi celor două maşini parcate în faţa acesteia, a anunţat, luni, Ministerul Public mexican.

Celibatară şi fără copii, femeia patrula înarmată pe străzile din Guadelupe, orăşel cu 9.000 de locuitori, situat la numai cinci kilometri de graniţa cu statul american Texas şi la 60 de kilometri de Ciudad Juarez, într-o zonă devenită teatru de luptă între reţelele de trafic de droguri.

Începând din 2006, mai mult de 30.000 de persoane au murit în Mexic în confruntări între influentele carteluri ale drogurilor sau în incidente cu forţele de ordine.

În aceeaşi perioadă, Consiliul cetăţenesc pentru securitate publică, organizaţie civilă mexicană, a înregistrat 5.300 de răpiri.

"Numărul răpirilor a crescut cu 317 la sută în ultimii cinci ani", a declarat, recent, preşedintele Comisiei pentru Securitate Publică din Camera Deputaţilor, Jose Luis Obando.

Erika Gandara intrase în poliţie la jumătatea anului 2009, lucrând iniţial ca operator radio. În iunie, ea a rămas singura reprezentantă a forţelor de ordine din oraş, după ce şapte dintre colegii săi au demisionat în urma asasinării unuia dintre comandanţii poliţiei.

"Aici, nimeni nu vrea să intre în poliţie şi, de altfel, nici nu există un buget" pentru forţele de ordine, declarase ea în octombrie. "Eu sunt poliţistă. Nu sunt aici pentru activităţi sociale sau umanitare. Sunt singurul poliţist din sat, autoritatea", a adăugat ea, referindu-se la situaţia înregistrată într-un sat vecin, unde comandantul poliţiei, o studentă în vârstă de 20 de ani, a renunţat să mai lupte împotriva cartelurilor, concentrându-se asupra unor activităţi sociale.

Valea Juarez este teatrul unui război violent între cartelurile Sinaloa şi Juarez, pentru controlul pieţei locale a drogurilor şi pentru rutele de trafic cu marijuana şi cocaină către Statele Unite. În zonă sunt înregistrate zilnic confruntări armate, incendieri ale caselor şi maşinilor sau răpiri.

Guvernul mexican a recunoscut că, în mii de sate din Mexic, poliţiştii din forţele municipale - cu efective şi armament insuficiente şi prost plătiţi - sfârşesc prin a decide să treacă de partea traficanţilor.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici