Europa şi-a ales liderii: Ursula von der Leyen, propusă pentru preşedinţia Comisiei Europene/ Charles Michel, numit la Consiliul European

Ursula von der Leyen a fost propusă oficial pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene, iar Charles Michel pentru funcţia de preşedinte al Consiliului European, a anunţat marţi seară Donald Tusk.

7138 afișări
Imaginea articolului Europa şi-a ales liderii: Ursula von der Leyen, propusă pentru preşedinţia Comisiei Europene/ Charles Michel, numit la Consiliul European

Ursula von der Leyen, propusă pentru preşedinţia CE/ Charles Michel, numit la Consiliul European

Ursula von der Leyen a fost propusă oficial pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene, iar Charles Michel pentru funcţia de preşedinte al Consiliului European, a anunţat marţi seară Donald Tusk.

"Consiliul European a ajuns la un acord privind viitoarea conducere a instituţiilor Uniunii Europene", a anunţat marţi seară, prin Twitter, preşedintele instituţiei, Donald Tusk.

"Consiliul European o propune pe Ursula von der Leyen pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene", a adăugat Donald Tusk.

Charles Michel, premier al Belgiei, a fost nominalizat pentru postul de preşedinte al Consiliul European.

Christine Lagarde a fost nominalizată pentru funcţia de preşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE).

Pentru funcţia de Înalt reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate a fost propus oficial Josep Borrell Fontelles, ministrul de Externe al Spaniei şi fost preşedinte al Parlamentului UE.

Christine Lagarde se declară "onorată" pentru nominalizarea la BCE şi îşi suspendă sarcinile la FMI

Christine Lagarde s-a declarat "onorată" pentru nominalizarea în funcţia de preşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE) şi a anunţat suspendarea atribuţiilor de director al Fondului Monetar Internaţional (FMI).

"Sunt onorată că am fost nominalizată pentru funcţia de preşedinte al BCE. În acest context, în urma consultărilor cu membrii Comisiei de Etică a FMI, am decis să îmi deleg temporar atribuţiile de director al FMI, pe durata procedurilor", a declarat Christine Lagarde marţi seară.

Grupul Socialiştilor şi Democraţilor se declară "dezamăgit" privind propunerile pentru conducerea UE

Grupul Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European s-a declarat "profund dezamăgit" în legătură cu nominalizările pentru conducerea instituţiilor Uniunii Europene.

"Aceste propuneri ne fac profund dezamăgiţi. Grupul nostru rămâne ferm pentru apărarea democraţiei europene şi a sistemului primului candidat", a declarat preşedintele grupului Socialiştilor şi Democraţilor (centru-stânga), Iratxe Garcia, citat de cotidianul Le Figaro.

"Este inacceptabil ca guverne populiste reprezentate în Consiliul European să îl excludă pe cel mai bun candidat doar pentru că a apărat statul de drept şi valorile europene", a adăugat Garcia, referindu-se la opoziţia exercitată de Polonia, Ungaria şi Italia faţă de numirea lui Frans Timmermans în funcţia de preşedinte al Comisiei Europene.

Taguri:
ue,
politică,

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici