Avionul dezvoltat de NASA, care se mişcă precum o pasăre, ar putea schimba RADICAL proiectarea aeronavelor | FOTO

Aripile unui avion sunt în mod tradiţional puternice, groase şi robuste, dar o echipă de cercetători NASA a creat o aripă flexibilă care se mişcă în timp ce zboară, transmite CNN.

11636 afișări
Imaginea articolului Avionul dezvoltat de NASA, care se mişcă precum o pasăre, ar putea schimba RADICAL proiectarea aeronavelor | FOTO

Un nou avion dezvoltat de NASA se mişcă ca o pasăre şi ar putea schimba radical proiectarea aeronavelor

Cu o lungime de peste 4 metri, noua aripă este construită din mii de unităţi care se potrivesc împreună şi funcţionează în mod similar cu aripile unei pasări, spune unul dintre autorii raportului, inginerul de cercetare NASA, Nick Cramer.

Precum un condor,  aeronava îşi va bloca articulaţiile în timp ce se deplasează, iar apoi îşi va ajusta aripa la o formă mai optimă. Atunci când doreşte să facă o manevră mai agresivă, pur şi simplu îşi va debloca umărul. Ceea ce facem aici reprezintă o activitate similară", susţine Cramer.

Dar nu este vorba doar de felul în care noile funcţii ale aripilor îl diferenţiază, potrivit cercetătorilor care au co-autorizat o lucrare publicată în această săptămână în revista "Materiale şi structuri inteligente".

În scopul testării, această aripă iniţială a fost asamblată manual, însă versiunile viitoare ar putea fi construite de roboţi miniaturali.

Echipa, compusă din experţi NASA şi cercetători de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts, declară că invenţia lor ar putea contribui la o eficienţă semnificativă în fabricarea şi întreţinerea avioanelor în viitor.

Uşor de proiectat

În scopul testării, aripa iniţială a fost asamblată manual, însă versiunile viitoare ar putea fi construite de roboţi miniaturali, relatează CNN.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici