Iohannis, mesaj pentru români după Brexit/ Ce spune despre semnarea acordului de ieşirea a Marii Britanii din UE

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, duminică, înaintea reuniunii extraordinare a Consiliului European de la Bruxelles, că Acordul pentru Brexit reflectă preocupările părţii române, iar drepturile românilor din Marea Britanie sunt protejate, dacă acordul va fi aprobat.

1635 afișări
Imaginea articolului Iohannis, mesaj pentru români după Brexit/ Ce spune despre semnarea acordului de ieşirea a Marii Britanii din UE

Iohannis, după semnarea Acordului pentru Brexit: Drepturile românilor din Marea Britanie sunt protejate/ Nu putem să considerăm această zi fericită

"Astăzi (duminică - n.r.) vorbim despre acordul de retragere. Este foarte important, pentru că fără un astfel de acord nimic nu rămâne stabilit între Uniunea Europeană şi Marea Britanie. Acest acord a fost negociat îndelung, în detaliu, UE 27. Deci noi care rămânem în Uniune am stabilit o echipă de negociatori cu negociator-şef, domnul Barnier, echipă care a făcut o treabă foarte bună. Noi am sprijinit şi în acelaşi timp am avut grijă ca punctele care ne interesează pe noi să fie bine clarificate în acest proiect de acord şi până în acest moment pot să spun că suntem mulţumiţi de proiect.

Proiectul reflectă toate preocupările noastre şi soarta românilor din Marea Britanie, finanţarea bugetului UE şi multe alte lucruri. Este un acord care are vreo 500 de pagini şi opinia noastră este că proiectul e bun. Merită mers mai departe. Drepturile românilor, dacă acest acord se aprobă, sunt perfect protejate. Sub rezerva aprobării acordului. Dacă acest intră în vigoare, pentru noi este foarte potrivit", a afirmat Klaus Iohannis, înaintea participării la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, unde va fi discutat Acordul retragerii Marii Britanii din UE.

Iohannis, după semnarea Acordului pentru Brexit: Nu putem să considerăm această zi fericită

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat duminică, la Bruxelles, că aprobarea Acordului de ieşire a Marii Britanii din UE nu poate fi considerată o veste bună, însă documentul semnat de toţi liderii statelor UE este potrivit, iar scopul acestuia de a exista o despărţire gestionabilă.

Şeful statului a precizat că discuţiile privind acordul pentru Brexit, din cadrul reuniunii Consiliului European, au fost finalizate într-un timp record, iar instituţia europeană a agreat proiectul şi declaraţia politică care vizează relaţii politice pe viitor.

„Este un document la care s-a lucrat un an şi jumătate. Au fost respectate foarte bine limitele sau mandatul impus de Consiliul European la vremea respective. Nu putem să considerăm totuşi această zi o zi fericită. Evenimentul rămâne unul care cred că pe majoritatea ne întristrează dacă realizăm importanţa, un mare stat membru pleacă şi asta nu poate să fie o veste bună. Însă dincolo de acest lucru existenţa unui acord ar face ca această despărţire să fie gestionabilă şi să capete un fundament juridic foarte solid”, a declarat Klaus Iohannis, la finalul reuniunii Consiliului European care a avut loc duminică la Bruxelles.

Iohannis a precizat că au fost depus multe eforturi pentru a ajunge la acordul de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană.

„Acest acord este un acord pe care noi îl găsim potrivit, îl găsim bun şi ne dorim să fie aprobat. Cu toţii ne-am străduit foarte mult, au fost multe discuţii pe acest acord. Noi lucrăm în scenariul în care acordul va fi aprobat şi va trece mai departe. Este cel mai bun acord posibil acesta şi merită să fie luat ca atare şi merită aprobat”, a adăugat Preşedintele României.

Întrebat dacă va fi aprobat este posibil ca dosarul pricind Acordul Brexit să fie finalizat în perioada deţinerii Preşedintie Consiliului UE de către Austria, nu de România, Klaus Iohannis a răspuns: „Eu vă garantez că în cazul în care va fi aprobat, va fi finalizat de Preşedinţia română. La momentul în care am făcut acea afirmaţie aşa a fost. Cred că v-aţi dat seama că s-au schimbat unele lucruri de atunci. Am primit de la Bruxelles că lucrurile se mişcă în domeniul pregătirii practice şi logistice. Noi rămăsesem în urmă cu câteva chestiuni de logistică, de dotări, chestiuni care trebuiau să funcţioneze din prima zi şi am fost asigurat că majoritatea au fost deblocate de noul ministru şi lucrurile merg într-o direcţie bună”.

Proiectul de acord privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană a fost aprobat de liderii celor 27 de ţări europene, în cadrul summitului de duminică din Bruxelles, a anunţat Donald Tusk, preşedintele Consiliului European.

Aprobarea acordului vine după mai mult de 18 luni de negocieri între cele două părţi. Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană în data de 29 martie 2019.

Următorul pas este unul dificil pentru premierul britanic Theresa May, deoarece trebuie să obţină aprobarea Parlamentului britanic. Votul în Parlament va avea loc la începutul lunii decembrie, dar aprobarea acestuia este incertă, având în vedere că reprezentanţii mai multor partide politice şi-au manifestat dezacordul în ceea ce priveşte prevederile negociate de premier.

Austria a preluat, în iulie 2018, Preşedinţia Consiliului UE şi o va deţine până la sfârşitul acestui an. România va prelua Preşedinţia, în perioada ianuarie-iunie 2019, urmată de Finlanda, în intervalul iulie-decembrie 2019. În perioada ianuarie-iunie 2020 şefia Consiliului UE va fi preluată de către Croaţia, urmată de Germania, în intervalul iulie-decembrie 2020.

Trioul Preşedinţiei rotative a Consiliului UE este, în prezent, format din Estonia, Bulgaria şi Austria.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici