Ponta: Am primit mandat de a discuta cu toţi cei care sunt dispuşi să sprijine moţiunea de cenzură
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat luni că a primit mandat de la CExN pentru a purta discuţii cu toţi cei dispuşi să sprjine moţiunea de cenzură pe care formaţiunea sa o va depune în toamnă, el precizând că obiectivul numărul unu al PSD este debarcarea Guvernului Boc.
Ponta: Am primit mandat de a discuta cu toţi cei care sunt dispuşi să sprijine moţiunea de cenzură (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)
"Acum am stabilit împreună, prin vot, că obiectivul este să dăm jos Guvernul Boc, să punem capăt guvernării Băsescu-Boc. Tot ce ţine de noi vom face, nu ne oprim, chiar dacă sunt lucruri pe care le considerăm incorecte sau anormale. Am primit acest mandat de a discuta cu toţi cei care sunt dispuşi să ne sprijine în moţiunea de cenzură şi debarcarea Guvernului Boc", a spus Ponta.
El a precizat că, pentru a-şi îndeplini obiectivul de a da jos Guvernul Boc, PSD este dispus să discute şi cu celelalte grupuri parlamentare şi cu parlamentari care eventual ar susţine moţiunea de cenzură.
Întrebat cum i-a convins pe social-democraţii care au reţineri privind o colaborare cu PNL la nivel local şi parlamentar privind izolarea PDL, Ponta a răspuns: "Cu înţelepciune. Dacă credeţi că pe mine nu mă deranjează anumite lucruri, cum ar fi votul alături de putere, de la Senat, şi mulţumirile adresate de Emil Boc senatorilor liberali, sau alte lucururi ... Aşa se întâmplă".
Victor Ponta a comentat, totodată, şi aducerea în discuţie, de către liberali, a proiectului Johannis, el precizând că lucrurile serioase nu se discută la televizor sau la cârciumă.
"Nu cred că lucruri serioase se discută prin televizor. Stilul acela de cârciumă al domnului Băsescu, care vorbeşte la cârciumă cui îi dă el guvernul, mie şi PSD nu ne aparţine", a mai spus Ponta.
Comitetul Executiv Naţional (CExN) al PSD a aprobat, luni, în unanimitate, depunerea de către social-democraţi a moţiunii de cenzură. Victor Ponta a precizat că detaliile privind calendarul depunerii moţiunii de cenzură vor fi stabilite ulterior.
Mai mulţi lideri social-democraţi au criticat, luni, în şedinţa CExN, atât conducerea PNL, cât şi atitudinea partidului condus de Crin Antonescu, după ce Victor Ponta a solicitat un mandat pentru o colaborare locală şi parlamentară în perspectiva moţiunii de cenzură.
-
Cezar Preda: Conducerea PDL este statică şi lipsită de mesaje puternice către partid şi români
Politic astăzi, 16:10
Conducerea PDL este "statică şi lipsită de mesaje puternice către partid şi români", a declarat, luni, pentru MEDIAFAX deputatul PDL Cezar Preda, nemulţumit că BPN al PDL a decis că nu este oportună depunerea unei moţiuni de cenzură. citeşte tot
-
Medicamentele gratuite şi compensate, retrase de pe liste dacă Guvernul nu revizuieşte taxa clawback
Economic astăzi, 15:14
Companiile din Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) şi cele ale Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) vor retrage medicamentele compensate şi gratuite de pe liste dacă Guvernul nu va revizui taxa clawback, considerată nesustenabilă. citeşte tot





bai cioclule altceva mai stii?
Sa dai jos, sa critici, sa "bati campii", sa pui "betze-n roate", la asta te pricepi?
N-ai nici o solutie de a reface societatea romaneasca!
"Cine sapa groapa altuia cade el in ea, si piatra se intoarce peste cel ce o pravaleste." Proverbe 26:27
"Cine sapa groapa altuia, cade el in ea, si cine surpa un zid, va fi muscat de un sarpe." Eclesiastul 10:8
... dreptate-a avut inteleptul cronicar.
De unde sa scoata comunistii bani sa ne multumeasca pe toti ? Hai sa fim seriosi !
Bani vom avea atunci cand ii vom produce, adica atunci cand va functiona economia. Nici un partid de stanga nu a putut candva sa puna pe roate o economie.
Il dai jos pe Boc, vei veni la guvernare iar PNL-ul va face exact ce ai facut tu (psd) in 2004-2008. Sa vezi atunci...