Preşedintele Iohannis, legat de scrisoarea adresată lui Grindeanu: "Premierul poate a fost ocupat, nu ştim cu ce, că nimeni nu l-a văzut"

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că premierul Sorin Grindeanu nu i-a răspuns la scrisoarea prin care îi cerea să abroge ordonanţa de urgenţă de modificare a Codurilor Penale şi a precizat că săptămâna viitoare îi va invita pe politicienii la consultări.

3303 afișări
Imaginea articolului Preşedintele Iohannis, legat de scrisoarea adresată lui Grindeanu: "Premierul poate a fost ocupat, nu ştim cu ce, că nimeni nu l-a văzut"

Preşedintele Iohannis: "Premierul poate a fost ocupat, nu ştim cu ce, că nimeni nu l-a văzut"

"Cu siguranţă o să invit mai multă lume la discuţii, dar cum abia ieri i-am scris premierului şi poate a fost ocupat, nu ştim cu ce, că nimeni nu l-a văzut, dar vreau să-i dau şansa o zi-două să judece puţin ce am scris acolo. Nu vreau să-mi dea un răspuns pripit, ca şi data trecută, fiindcă nu ne foloseşte la nimic şi lui sigur nu, după care va trebui să invit oamenii la Cotroceni, să găsim o soluţie la această criză, pentru că altfel lucrurile se agravează şi strada poate să protesteze, românii îşi spun nemulţumirile, dar soluţiile nu pot veni din stradă, soluţiile trebuie să vină tot de la politicieni. Cu certitudine săptămâna viitoare o să-i invit ca să-mi prezinte soluţiile, dar asta este o fază ulterioară", a spus preşedintele,

Preşedintele Klaus Iohannis i-a trimis miercuri o scrisoare premierului Sorin Grindeanu, prin care îi solicită acestuia să abroge ordonanţa adoptată marţi în şedinţa de guvern, prin care sunt modificate Codurile Penale.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici