PSD: CC a procedat corect, dar şi reducerea salariilor este neconstituţională
Senatorul PSD Dan Şova a declarat vineri că judecătorii Curţii Constituţionale au "rezolvat" corect sesizările asupra reducerii de pensii şi salarii, el susţinând însă că şi reducerea salariilor ar fi trebuit declarată neconstituţională.
PSD: CC a procedat corect, dar şi reducerea salariilor este neconstituţională (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)
Şova a spus că prin declararea neconstituţionalităţii articolului din legea restabilirii echilibrului bugetar, asumată de Guvern, "şase milioane de pensionari au fost salvaţi" de la o măsură "complet neconstuţională, nelegală şi nejustificată".
Senatorul PSD a susţinut că magistraţii CC ar fi trebuit să declare neconstituţională recalcularea tuturor pensiilor speciale, nu doar ale magistraţilor.
Şova a făcut trimitere la Decizia 120/2007 a Curţii Constituţionale, care afirma că, "în cazurile în care din recalculare rezultă un cuantum mai mare al pensiei, se va plăti acesta, iar dacă noul cuantum rezultat este mai mic, se va acorda în continuare pensia anterior stabilită şi aflată în plată, fără a se aduce vreo atingere drepturilor legal câştigate anterior".
Senatorul PSD a afirmat că şi reducerea salariilor din sistemul bugetar este neconstituţională, invocând Carta Drepturilor Omului, care menţionează că şi salariul este un drept de proprietate, reducerea acestuia echivalând, constituţional, cu o expropriere care nu se poate face "decât cu dreaptă şi prealabilă despăgubire".
El a apreciat că această măsură încalcă articolul 16 din Constituţie, care se referă la egalitatea în faţa legii, prin faptul că reducerea doar a salariilor bugetarilor instituie o discriminare.
În opinia PSD, reducerea salariilor din sistemul bugetar, fără a se preciza termenul la care măsura se suspendă, echivalează cu o majorare de impozit, încălcându-se Codul Fiscal.
"Scăderea salariilor din sistemul bugetar cu 25%, fără a se preciza în interiorul legii termenul la care această măsură încetează - întrucât încetarea la data de 31 decembrie reprezintă exclusiv declaraţii politice, necuprinse în interiorul legii -, nu reprezintă altceva decât un impozit. Pentru că Traian Băsescu a afirmat că renunţarea la cota unică nu mai justifică prezenţa PDL şi a domniei sale la Cotroceni, au apelat la un subterfugiu legal în încercarea de a masca creşterea impozitului pe salarii pentru cei din domeniul bugetar de la 16 la 41%", a afirmat Şova.
Judecătorii Curţii Constituţionale au declarat neconstituţionale articolul 1 litera c) din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi articolul 9 din Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.
Articolul 1, litera c) din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor se referă la "pensiile de serviciu ale judecătorilor, procurorilor şi judecătorilor, respectiv magistraţilor asistenţi ai Curţii Constituţionale".
Potrivit articolului 9 din Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, "de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cuantumul brut al pensiilor cuvenite sau aflate în plată, precum şi indemnizaţia de însoţitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I, se diminuează cu 15%. La determinarea cuantumului brut al pensiilor, precum şi a indemnizaţiei de însoţitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I, ce vor fi stabilite sau acordate începînd cu data intrării în vigoare a prezentei legi, valoarea punctului de pensie utilizată este de 622,9 lei".
-
Fabrica de Avioane Craiova a semnat un contract cu MApN pentru repararea aeronavelor IAR 99 Şoim. Valoarea contractului nu a fost făcută publică
Social astăzi, 11:48
Fabrica de Avioane Craiova a semnat un contract-cadru cu Ministerul Apărării Naţionale pentru repararea şi întreţinerea aeronavelor de antrenament IAR 99 Şoim, afirmă liderul de sindicat al uzinei, Victor Peţa, potrivit căruia valoarea contractului nu a fost făcută publică. citeşte tot
-
Ponta: Declaraţiile preşedintelui Parlamentului ungar sunt inacceptabile
Politic astăzi, 11:42
Premierul Victor Ponta, lider USL, a precizat, luni, că declaraţiile făcute de preşedintele Parlamentului ungar, Laszlo Kover, sunt inacceptabile şi că astfel de opinii ar putea fi susţinute la Budapesta, nu în România. citeşte tot





Mergem inainte ce sa facem, fereasca Dumnezeu de vreun cataclism ca sa vezi atunci "reducere"!
Uneori trebuie sa privesti lucrurile realist lasand sentimentalismele!
Domnul Sova poate a descoperit "pomul care face bani" din cei adevarati!
Pana una alta, cursul creste, mancarea nu se iefteneste, combustibilii se majoreaza, si uite asa scad "salariile" nu-i asa domnule Sova?
Ii mai corect, ca in armata: "toti pentru unu, unu pentru toti!"
Fratilor, sunt 6 mil de pensionari si vreo 4 mil de oameni care muncesc. Din ce va sustine statul tara asta de pensionarisme???? Din banii munciti de aia 4 mil, saracii. Politicieni de toata jena!
Escrocii din PSD ne tot f** la cap cu ”masuri alternative” care sa nu implice nici taieri de salarii, nici majorari de taxe. Care sunt alea, jagardelelor, spuneti odata? In afara de vorbe goale mai sunteti in stare si de altceva?