Video SCANDALUL cărţilor scrise în penitenciar: Guvernul suspendă, până în 1 septembrie, procedura reducerii pedepselor pentru deţinuţii "scriitori". VIDEO

Guvernul a decis miercuri să suspende, până la 1 septembrie, prevederile privind posibilitatea deţinuţilor de a-şi micşora pedepsele cu 30 de zile pentru fiecare lucrare ştiinţifică scrisă în închisoare, au precizat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

Urmărește
1762 afișări

Informaţia a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, care a precizat că Executivul a decis suspendarea prevederilor şi nu eliminarea lor, aşa cum era în proiectul de ordonanţă de urgenţă al Ministerului Justiţiei, pentru că a ţinut cont şi de obiecţiile CSM.

Decizia vine în condiţiile în care pe agenda oficială a şedinţei de guvern s-a aflat proiectul de ordonanţă de urgenţă elaborat de Ministerul Justiţiei care prevede eliminarea cu totul a prevederilor legale referitoare la reducerea pedepselor pentru deţinuţii care scriu lucrări ştiinţifice.

"Guvernul consideră foarte clar că în momentul acesta s-a făcut un abuz de drept prin utilizarea excesivă a acestei prevederi până la constituirea unui mescanism. Cel puţin până atunci, vorbim de o suspendare a prevederii respective. Cred că argumentele au fost deja aduse de ceva vreme. Ministerul Justiţiei a vorbit despre această modificare şi despre necesitatea de a interveni de urgenţă având în vedere numărul excesiv de mare, de lucrări scrise în închisoare. Se poate vedea evoluţia absolut fantastică a acestor lucrări scrise în închisoare, de la nicio lucrare în 2006 am ajuns anul trecut la 337 de lucrări care toate pretind că au un caracter ştiinţific şi în consecinţă au avut efecte asupra reducerii zilelor de privare de libertate", a spus Suciu la finalul şedinţei Executivului.

Dan Suciu a explicat că ministrul Justiţiei a propus abrogarea articolului respectiv, dar în final, Guvernul a decis doar suspendarea lui, ţinându-se cont astfel de un punct de vedere al CSM care nu doreşte excluderea posibilităţii persoanelor care chiar scriu lucrări ştiiţifice de a îşi micşora pedeapsa privativă de libertată.

Măsura suspendării a fost acceptată de premierul Dacian Cioloş, care a dispus formarea unui grup de lucru interministerial care să gândească un mecanism de evaluare a caracterului ştiinţific al lucrărilor scrise de deţinuţi.

Concret, proiectul de OUG elaborat de MJ stabilea abrogarea art.96 alin.(1) lit.(f) din Legea nr.254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Acesta a fost pus în dezbatere publică vineri după-amiază de către Ministerul Justiţiei.

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a anunţat, joi, în şedinţa CSM, că susţine varianta abrogării, deşi aceasta este controversată. Proiectul de OUG nu a fost însă agreat şi de Consiliul Superior al Magistraturii.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici