Video Simplificarea legii anti-fumat, respinsă în Comisia de sănătate/ Anghel, unul dintre iniţiatori: M-am săturat de nişte frustraţi - VIDEO

Comisia de Sănătate din Senat a respins marţi iniţiativa legislativă care prevedea redefinirea spaţiului închis şi înfiinţarea cluburilor de fumători, printre iniţiatorii proiectului regăsindu-se Cristiana Anghel şi Daniel Fenechiu.

7726 afișări

Raportul de respingere a fost votat de toţi membrii Comisiei de Sănătate. Potrivit proiectului de lege, prin spaţiu public închis se înţelege „orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are acoperiş, plafon sau tavan şi care este încadrat de pereţi de jur împrejur, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent”, ceea ce ar fi făcut mai permisivă legea decât cea în vigoare.  

Propunerea prevedea şi faptul că fumătorii se pot constitui în asociaţii şi cluburi de fumători, care pot amenaja spaţii destinate exclusiv fumatului şi activităţilor associate fumatului.

Proiectul urmează să fie votat în plenul Senatului, în calitate de primă camera sesizată.

Anghel, despre contestatarii legii privind fumatul în spaţii închise: M-am săturat de nişte frustraţi

Senatoarea Cristiana Anghel i-a caracterizat pe cei care se opun proiectului de lege pentru redefinirea spaţiului închis unde este interzis fumatul drept ”nişte frustraţi”, afirmând că interzicerea fumatului are efecte adverse.

”Eu m-am săturat de nişte doamne frustrate de viaţă - au prea mulţi bani şi au înnebunit, nimeni nu le-a întrebat cum au făcut banii - care cred că poţi să interzici la modul acesta fumatul. Sunt studii care spun foarte clar: în baruri nu se mai fumează, în schimb se consumă etnobotanice la greu, ori alea fac mult mai mult rău”, a declarat Cristiana Anghel, iniţiatoare a proiectului de lege anti-fumat.

”Eu nu am spus că fumătorii au dreptul să-i deranjeze pe cei nefumători. Eu am zis că este normal, cum era în legea veche, să fie create spaţii speciale pentru fumători. În momentul în care este un nefumător şi intră într-un restaurant, fie el, fie cu copilul, să nu fie deranjat de fumul celui care doreşte să fumeze. Dar dacă mergem pe interzicere, atunci să interzicem tutunul definitiv, pentru că eu nu mă droghez, că drogurile sunt ilegale. Să vedem dacă bugetul de stat poate să suporte asemenea pierderi. Dacă este să mergem pe ceea ce face rău sănătăţii... păi ciroza se face din băutura prea bună şi prea multă. Hai să interzicem şi băutura”, a conchis senatoarea.

Modificările depuse în luna mai vizau redefinirea spaţiului unde se poate fuma

În luna mai, mai multe amendamente la legea ani-fumat au fost citite în Comisia juridică de senatorul PNL Steliana Miron, care a semnat în calitate de iniţiator alături de deputaţii Daniel Fenechiu şi Răzvan Tănase modificarea legii.

Modificările vizau redefinirea spaţiului unde se poate fuma. Astfel, spaţiul public închis era definit ca orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate sau de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan care este încadrat de pereţi de jur împrejur, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, cu excepţia spaţiilor cu destinaţie locativă.

Ei dadeau o nouă definiţie şi spaţiului închis de la locul de muncă, care este ”spaţiul care are un acoperiş, plafon sau tavan, şi care este încadrat de pereţi, de jur împrejur, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, aflat într-un loc de muncă, astfel cum este definit în legea securităţii şi sănătăţii în muncă 319/2006, cu modificările ulterioare".

Un alt amendament depus la proiectul de lege prevedea eliminarea limitării doar la zona de tranzit a aeroporturilor internaţionale a fumatului.

Potrivit modificărilor dorite, fumatul va fi permis în camere special amenajate, cu respectarea următoarelor condiţii - să servească exclusiv fumatului şi activităţilor asociate fumatului, cum ar fi de exemplu consumul de cafea, băuturi calde sau băuturi răcoritoare.

Amendamentele au primit susţinerea tuturor senatorilor prezenţi la şedinţa comisiei juridice.

“Mi-au semnalat, m-au bombardat cu mail-uri, restrângerea în totalitate a posibilităţii fumătorilor de a fuma. (…) Suntem oamenii extremelor - sau e alb sau e negru. Să recunoaştem că e gri. Legea trebuie să izvorască din viaţa cu zi cu zi. Definirea spaţiului public, astăzi, legea prevede că dacă are doi pereţi şi un acoperiş, terasă pe malul mării, acolo nu se poate fuma. Cred că e cam mult“, a spus preşedintele Comisiei juridice, liberalul Cătălin Boboc.

La rândul ei, iniţiatoarea amendamentelor, Steliana Miron, a oferit şi un motiv hazliu pentru aprobarea amendamentelor.

“Am primit petiţii de la patronii de cluburi din centrul vechi în care se plângeau că sunt clienţi care nu îşi mai achită notele de plată, fiindcă spun că ies la fumat şi nu mai vin“, a spus Miron.

În apărarea fumătorilor a sărit şi un senator nefumător, Cristian Bodea.

“Mi s-a spus că dacă nu sunt fumător, nu am autoritate în domeniu. Nu sunt de acord cu această lege tâmpită. Nu sunt de acord să interzicem. Dacă vrem să ne sinucidem cu ţigările, ne sinucidem. Dacă îmi convine, stau lângă un fumător, dacă nu, plec. Eu aş considera potrivit, dacă unii sunt deragnjaţi că se fumează într-o cameră, să se decidă localurile pentru fumat şi cele pentru nefumători. Nu trebuie să ne simţim vinovaţi că modificăm legea. După corupţi au apărut fumătorii. E ca o anatemă“, a spus Bodea.

Comisiile de Sănătate şi Economică din Senat vor redacta un raport pe marginea unui proiect de lege care transpune o directivă europeană în legislaţia românească. Senatul este primă cameră sesizată.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici