Accident rutier grav în Harghita: Un mort şi trei răniţi după ce maşina în care se aflau a căzut într-o râpă

O persoană a murit, iar alte trei au fost rănite, după ce maşina în care se aflau a căzut, sâmbătă, într-o râpă, pe raza localităţii harghitene Şicasău. Unul dintre accidentaţi este în stare gravă şi a fost preluat de elicopterul SMURD, transmite corespondentul MEDIAFAX.

873 afișări
Imaginea articolului Accident rutier grav în Harghita: Un mort şi trei răniţi după ce maşina în care se aflau a căzut într-o râpă

Accident rutier grav în Harghita: Un mort şi trei răniţi după ce maşina în care erau a căzut într-o râpă

Potrivit Poliţiei Harghita, accidentul s-a produs în localitatea Şicasău, unde un autoturism în care se aflau patru persoane a căzut într-o râpă.

La rândul lor, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita au transmis că o persoană dintre cele trei rănite este în stare gravă şi a fost preluată de elicopterul SMURD.

”Este un singur autoturism implicat. O persoană a murit, iar alte trei sunt rănite”, au informat reprezentanţii ISU Harghita.

Celelalte două victime au fost preluate de echipajele SAJ şi SMURD şi transportate la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc.

Poliţiştii încearcă să afle cauzele pentru care maşina a ajuns în râpă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici