Fiul preşedintelui CJ Cluj Horea Uioreanu a fost reţinut pentru trafic de droguri - surse

Fiul preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Cluj Horea Uioreanu a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii DIICOT, fiind acuzat de trafic de droguri, potrivit unor surse judiciare.

1446 afișări
Imaginea articolului Fiul preşedintelui CJ Cluj Horea Uioreanu a fost reţinut pentru trafic de droguri - surse

Horea Uioreanu (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

Sursele citate au precizat că fiul lui Horea Uioreanu a fost ridicat de anchetatori miercuri seară şi, după ce l-au audiat, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Structura Teritorială Cluj au emis pe numele lui o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore.

Potrivit surselor judiciare, fiul lui Horea Uioreanu este suspectat că ar fi vândut haşiş în unităţi de învăţământ.

Preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, a declarat pentru MEDIAFAX că nu ştie nimic despre acest caz, pentru că este fiul său din prima căsătorie, are 16 ani şi locuieşte împreună cu mama lui.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici