DOSARUL BELINA | Sorin Grindeanu, audiat ca martor la DNA: Am dat o declaraţie. Am fost la pescuit şi m-am întors

Fostul premier Sorin Grindeanu a declarat, după ce a fost audiat la DNA ca martor în dosarul Belina, că le-a spus procurorilor lucruri pe care le-a declarat şi în urmă cu câteva luni, menţionând că este cunoscut faptul că a merg la pescuit pe lacul Belina.

1535 afișări
Imaginea articolului DOSARUL BELINA | Sorin Grindeanu, audiat ca martor la DNA: Am dat o declaraţie. Am fost la pescuit şi m-am întors

Fostul premier Sorin Grindeanu, audiat la DNA ca martor în dosarul Belina

"Am fost audiat în calitate de martor în acelaşi dosar ca şi în septembrie. Nu cred că au fost lucruri noi, sunt chestii procedurale. Nu pot să intru în amănunte şi nici nu este cazul. Cred că a văzut toată ţara că am fost la acel celebrul pescuit. Am fost la o dată", a declarat Sorin Grindeanu la ieşirea din DNA.

Întrebat dacă a dat o declaraţie în dosar, Grindeanu a răspuns afirmativ. "Da! Sunt aceleaşi lucruri pe care le-am declarat şi acum câteva luni, am fost la pescuit, am pescuit şi m-am întors la Bucureşti".

"Nu aş vrea să intru în amănunte, nu cred că e procedural corect", a spus Grindeanu întrebat dacă în cadrul declaraţiei a făcut referiri la Liviu Dragnea.

Întrebat care este relaţia lui cu liderul PSD, Sorin Grindeanu a răspuns: "Sinusoidală. Stiţi că sunt matematician. Sinusoidală".

Fostul vicepremier Sevil Shhaideh este inculpat pentru abuz în serviciu în dosarul „Insula Belina”, cauză în care DNA a cerut Camerei Deputaţilor şi încuviinţarea urmăririi penale pentru Rovana Plumb, fost ministru al Fondurilor Europene. Solicitarea a fost respinsă de parlamentari.

Procurorii DNA susţin că în 2013, părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel, cu suprafaţă de 278,78 hectare, respectiv 45 hectare, situate în albia minoră a Dunării, au fost trecute ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private.

DNA îi acuză pe cei doi miniştri că au contribuit la adoptarea nelegală a hotărârii de guvern prin care a fost transferată insula Belina din patrimoniul statului în cel al Consiliului Judeţean Teleorman.

„În anul 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel (cu suprafaţă de 278,78 ha, respectiv 45 ha), situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private. Pentru realizarea transferului de proprietate a fost adoptată H.G. 943/2013, act cu caracter individual prin care au fost încălcate o serie de dispoziţii legale. Fiind situate în albia minoră a Dunării, Insula Belina şi Braţul Pavel fac parte din domeniul public al statului prin efectul legii şi al Constituţiei, prin urmare nu puteau fi trecute în proprietatea vreunui consiliu judeţean prin hotărâre de guvern, ci doar prin lege”, se arăta în ordonanţa procurorilor.

Aceştia mai notează că, în perioada 23 septembrie 2013 – decembrie 2013, în calitate de secretar de stat, Sevil Shhaideh a iniţiat, a fundamentat, a introdus pe circuitul de avizare şi a prezentat Guvernului pentru aprobare un proiect de hotărâre de guvern (H.G. 943/2013), precum şi nota de fundamentare pe care a semnat-o, în calitate de iniţiator.

„Pe baza acestor acte s-a aprobat transmiterea unor părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel către domeniul public al judeţului Teleorman şi administrarea Consiliului Judeţean Teleorman. Aceasta, în condiţiile în care inculpata cunoştea că în acest mod întocmeşte acte care încalcă o serie de dispoziţii legale, respectiv: art. 136 alin. 3 din Constituţia României, art. 3 din Legea apelor 107/1996, art. 3 alin. 2 din Legea 213/1998 privind bunurile proprietate publică, anexa 2 din O.U.G. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale "Apele Române", art. 38 alin. 2, alin. 3, art. 30 alin. 2 şi art. 77 din Legea 24/2000, art. 860 alin. 3) teza întâi din Codul civil. Mai mult, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei formulaseră observaţii pe parcursul circuitului de avizare prin care semnalau că există aspecte de nelegalitate în ceea ce priveşte transferul, aspecte ce au fost ignorate”, mai precizează DNA.

De asemenea, Ionela Vasile Stoian, în calitate de director la MDRAP - Direcţia Juridică, Relaţia cu Parlamentul şi Relaţii Internaţionale, ar fi sprijinit demersurile nelegale prin aceea că nu ar întocmit note referitoare la observaţiile pe care le-au făcut cele două ministere avizatoare (ministerul Justiţiei şi cel al Finanţelor Publice), nu ar fi respectat reglementările privind circuitul de avizare, ar fi contribuit la crearea unei reprezentări false MFP şi MJ referitor la contactele de închiriere deja existente.

„De menţionat că, anterior acestor demersuri, suprafeţe din Insula Belina şi Braţul Pavel fuseseră închiriate prin contracte unei firme private şi unei persoane. Pentru a nu atrage atenţia administraţiei publice centrale cu privire la existenţa unor interese ale acelei firme private referitor la insula Belina şi Braţul Pavel, s-a dorit obţinerea unor extrase de carte funciară "curate", în care să nu apară contractele de închiriere având ca părţi Administraţia Apele Române şi această societate comercială. Această activitate a fost coordonată de inculpatul Gâdea Ionuţ, la data faptei preşedinte al CJ Teleorman, care a solicitat Administraţiei Naţionale "Apele Române" avizarea favorabilă a transferului menţionat, a ignorat existenţa extraselor de carte funciară care conţineau sarcinile firmei private, a coordonat înlocuirea acestora cu nişte extrase de carte funciară noi, care nu mai prevedeau contractele de închiriere, şi-a însuşit prin semnătură proiectul de notă de fundamentare în care era trecut, necorespunzător, adevărului, că imobilele nu sunt grevate de sarcini”, mai spun procurorii.

Tot în comunicatul de presă menţionat se mai arată că, în perioada iunie 2013 – septembrie 2013, Adrian Gâdea a fost cel care ar fi promovat un proiect de hotărâre de consiliu judeţean privind transferul Insulei Belina şi Braţului Pavel în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean, ar fi iniţiat un proiect de hotărâre de guvern reţinând, „în mod vădit contrar legii, legalitatea proiectului cu caracter individual ce se va numi H.G. 943/2013, având cunoştinţă despre încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează normele de tehnică legislativă, a trimis neoficial către MDRAP documente emanând de la CJ Teleorman în formă de proiect, unele nesemnate şi în lipsa adoptării unei hotărâri de consiliu judeţean”.

„Ca urmare a faptelor descrise s-a cauzat un prejudiciu statului român de 3.237.800 lei, reprezentând valoarea totală a celor două bunuri imobile ieşite din patrimoniul statului. În cursul lunii ianuarie 2014, după adoptarea HG 943/2013 prin care se consfinţea trecerea Insulei Belina şi a Braţului Pavel în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, inculpatul Gâdea Adrian Ionuţ a făcut demersuri astfel încât, pe baza HG 943/2013, să creeze posibilitatea încheierii a trei contracte de închiriere între Consiliul Judeţean Teleorman pe de o parte şi o societate comercială şi o altă persoană pe de altă parte. Contractele, având ca obiect părţi din insula Belina şi braţul Pavel al fluviului Dunărea (în suprafaţă totală de 80 ha), au fost încheiate pe o perioadă de 10 ani, fără organizarea unei licitaţii şi fără iniţierea şi parcurgerea procedurii de emitere a unei hotărâri de consiliu judeţean. Ca urmare a acestei din urmă fapte, prejudiciul creat în dauna judeţului Teleorman este estimat la valoarea de 5.646.237 lei (defalcat pe contractul nr 1: 2.029.202,09 lei, contractul nr. 2: 2.743.880,93 lei şi contractul nr. 3: 842.364,76 lei), ceea ce reprezintă şi folosul obţinut de beneficiarii contractelor de închiriere”, mai spune DNA.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici