FOTO | Accident grav într-un parc din Capitală. Un copil a suferit o contuzie abdominală, după ce un echipament de la locul de joacă s-a rupt/ A fost deschis un dosar penal

Un incident a avut loc, miercuri seara, în Parcul Tei din Bucureşti, la un loc de joacă, după ce unul dintre echipamente s-a defectat, o fetiţă fiind rănită. Fata este internată la Spitalul Marie Curie, având o contuzie abdominală. Poliţiştii şi procurorii din Sectorul 2 al Capitalei au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă

Share pe Facebook 3855 afişări

FOTO | Incident la un loc de joacă din Parcul Tei. Un copil a fost rănit după ce o instalaţie s-a defectat

Potrivit primelor informaţii, o chingă a unui echipament de joacă s-ar fi desprins iar copilul s-a dezechilibrat şi a căzut.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului face verificări, o echipă deplansându-se la faţa locului. De asemenea, pentru stabilirea cauzei incidentului, s-a luat legătură cu Administraţia Domeniului Public, Sector 2, au precizat pentru MEDIAFAX reprezentanţii ANPC.

"Facem si noi o ancheta interne, aceste locuri se verifica săptămânal. O să vedem dacă este vina cuiva, daca este o mână criminală. Anchetăm şi, când avem ceva clar, prezentăm public", a declarat pentru MEDIAFAX Dan Cristian Popescu, viceprimar al Sectorului 2.

"Complexul de joacă din Parcul Tei la care s-a petrecut incidentul a fost produs în anul 2007 în Germania, de către o firmă specializată, importat şi instalatde către o societate comercială din Oradea. În cazul în care se constată probleme în funcţionarea ansamblurilor de joacă care pun în pericol siguranţa copiilor se interzice, de urgenţă, utilizarea acestora până la remedierea defecţiunilor. Ansamblul de joacă la care s-a petrecut incidentul are trecute, la vedere, toate informaţiile privind categoriile de vârstă (4 – 12 ani) pentru care a fost construit, datele de identificare ale firmei producătoare şi a reprezentantului legal din România", a completat Primăria Sectorului 2 printr-un comunicat de presă.

Prima măsura a fost scoaterea din uz a echipamentului respectiv.

Dosar penal după ce un copil s-a rănit într-o instalaţie de joacă în Parcul Tei din Bucureşti

Poliţiştii şi procurorii din Sectorul 2 al Capitalei au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă după ce un copil a ajuns la spital în urma unui incident petrecut din cauza defectării unei instalaţii de joacă din Parcul Tei.

Anchetatorii urmează să stabilească persoanele responsabile de incident.

"La data de 13.09.2017, în jurul orei 19.00, prin Dispecerat 112, o unitate spitalicească a sesizat Secţia 7 Poliţie că la camera de gardă a fost prezentată o minoră, victimă a unui accident petrecut la un loc de joacă. La faţa locului s-au prezentat poliţişti din cadrul subunităţii menţionate, care au demarat verificările, în vederea stabilirii contextului în care s-a produs vătămarea. A fost realizată cercetare la locul producerii evenimentului şi au fost efectuate investigaţii în vederea identificării martorilor oculari", transmite Poliţia Capitalei.

 

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
PARC ,
COPIL ,
Versiunea: mobil  |  completa
ULTIMA ORĂ
PLANUL SECRET care îl poate DĂRÂMA pe Iohannis. Anunţ de ULTIMĂ ORĂ al preşedintelui. „Nu mă tem!”

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

mediafax.ro
Închide