PNL: Bugetul Capitalei în 2018 va înregistra pierderi între 440 şi 616 milioane euro. ADIO spital metropolitan

Prevederile noului Cod Fiscal vor face ca bugetul cumulat al Primăriei generale şi al primăriilor de sector să înregistreze, în 2018, pierderi între 440 şi 616 milioane de euro, a precizat, duminică, într-o conferinţă de presă, consilierul general PNL, Ciprian Ciucu.

Share pe Facebook 12695 afişări

PNL: Bugetul Capitalei în 2018 va înregistra pierderi între 440 şi 616 milioane euro. ADIO spital metropolitan

„În scenariul optimist, în care creşte brutul şi vor fi încasări mai mari la buget, Primăria Capitalei şi primăriile de sector vor pierde 440 de milioane de euro, ceea ce înseamnă o scădere cu 20% a bugetului cumulat”, a spus Ciucu.

"În scenariul pesimist, scăderea va fi de 616 milioane euro - dacă se menţine acelaşi brut şi va scădea venitul supus impozitării - ceea ce înseamnă o scădere cu 28% a bugetului cumulat”, a adăugat el.

Ciucu a spus că primăria Sectorului 1 va pierde cel mai mult, respectiv 62 de milioane de euro, ceea ce echivalează cu o scădere de 23% din buget. El a dat şi exemplul primăriei Sectorului 3, care va pierde 46 de milioane de euro, reprezentând o scădere de 20% din buget.

Potrivit lui Ciucu, din banii care nu vor mai fi colectaţi la buget s-ar fi putut acoperi întreaga investiţie la RADET, s-ar fi putut construi spitalul metropolitan, s-ar fi consolidat toate clădirile cu risc seismic din Bucureşti sau s-ar fi putut investi în flota de autobuze pentru următorii 20 de ani.

"Adio investiţii, adio spital metropolitan, adio speranţe", a spus Ciucu.

 

 

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
PNL ,
TAXE LOCALE ,
Versiunea: mobil  |  completa
ULTIMA ORĂ
PLANUL SECRET care îl poate DĂRÂMA pe Iohannis. Anunţ de ULTIMĂ ORĂ al preşedintelui. „Nu mă tem!”

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

mediafax.ro
Închide