Stroe l-a informat pe Ponta că există un suspect în cazul jurnalistei care ar fi fost violată

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri seară, că a fost informat telefonic de ministrul de Interne, Radu Stroe, cu privire la existenţa unui suspect în cazul jurnalistei care a reclamat că a fos violată marţi, în Capitală, de un bărbat care a ameninţat-o cu un cuţit în plină stradă.

503 afișări
Imaginea articolului Stroe l-a informat pe Ponta că există un suspect în cazul jurnalistei care ar fi fost violată

Stroe l-a informat pe Ponta că există un suspect în cazul jurnalistei care ar fi fost violată (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Ponta a arătat, la Antena 3, că dacă în urma identificării suspectul se dovedeşte a fi autorul faptei, Poliţia trebuie felicitată pentru operativitate.

Surse apropiate anchetei au declarat, pentru MEDIAFAX, că suspectul a fost ridicat de poliţişti, miercuri seară, în baza unor informaţii obţinute în cadrul anchetei din acest caz.

Potrivit surselor citate, suspectul seamănă perfect cu bărbatul care apare pe imaginile înregistrate de camerele de supraveghere de pe traseul pe care ar fi fost obligată să îl urmeze jurnalista.

Cel ridicat de oamenii legii este audiat la Poliţie, au mai spus aceleaşi surse.

O jurnalistă în vârstă de 23 de ani de la un post de radio bucureştean a făcut plângere la Poliţie că a fost violată, marţi după-amiază, în zona Lacului Floreasca, de un bărbat care a ameninţat-o cu un cuţit în plină stradă.

Potrivit reprezentanţilor postului de radio, jurnalista a fost agresată pe un bulevard central al Capitalei, între zona Perla şi Lacul Floreasca, bărbatul ameninţând-o cu un cuţit, în zona feţei, că îşi va pierde ochiul dacă strigă după ajutor.

"Deşi colega noastră plângea, era în mod evident ameninţată şi a fost împinsă sute de metri, nimeni nu a intervenit sau sunat la numărul de urgenţă 112", se arată într-un comunicat al postului de radio la care lucrează victima.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Emilia Mihai, a declarat că victima a depus plângere pentru viol la Secţia 1, iar oamenii legii fac, în prezent, cercetări "pe mai multe paliere" pentru a-l depista şi prinde pe agresor.

Surse apropiate anchetei au declarat, pentru MEDIAFAX, că imaginile înregistrate de camerele de supraveghere de pe traseul pe care ar fi fost obligată să îl urmeze jurnalista se vede că aceasta se ţinea de mână cu bărbatul reclamat pentru viol, urmând a se stabili contextul deplasării celor doi spre malul Lacului Floreasca.

Reprezentanţii postului de radio susţin că o altă colegă a lor a fost atacată, în urmă cu trei săptămâni, tot în Capitală, în zona staţiei de metrou Aurel Vlaicu, însă, din fericire, a scăpat nevătămată fizic.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici