Un NOU RECORD pentru Simona Halep: Românca va ocupa locul 4 WTA

Simona Halep va urca, începând de luni, de pe locul 5 pe locul 4 în ierahia jucătoarelor profesioniste de tenis, numai americanca Serena Williams, chinezoaica Na Li şi poloneza Agnieszka Radwanska fiind mai bine clasate ca sportiva română.

2910 afișări
Imaginea articolului Un NOU RECORD pentru Simona Halep: Românca va ocupa locul 4 WTA

Simona Halep (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Halep va obţine locul 4 indiferent de rezultatul pe care îl va înregistra la turneul de categorie Premier 5 de la Roma, unde va debuta, astăzi, în jurul orei 15.30, cu americanca Madison Keys.

Aceast situaţie a fost posibilă datorită eliminării Petrei Kvitova din Cehia, în turul 2, şi neparticipării jucătoarei Victoria Azarenka din Belarus, actuala ocupantă a locul 4 WTA, la competiţia de la Foro Italico. Kvitova, cap de serie numărul 5 şi locul 6 WTA, a fost învinsă, marţi, de chinezoiaca Shuai Zhang, locul 43 WTA, cu scorul de 7-6 (6), 5-7, 6-3.

Locul 4 pe care îl va ocupa Halep de luni reprezintă cea mai bună poziţie pentru o jucătoare din România.

La Roma, Simona Halep este cap de serie numărul 4 şi a fost acceptată pe tabloul principal direct în turul doi.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici