INTERVIU INTEGRAL Marius Tucă Show. Alexandra Nechita: Întotdeauna am visat ca o lucrare, un monument de-al meu să fie pus şi să rămână în România. Face parte din lista mea de vise şi proiecte

VEZI MAI JOS GALERIE FOTO

Alexandra Nechita a dezvăluit că vrea să facă venirea în România o tradiţie, pentru ca fiica ei, Tevvi, în vârstă de 4 ani, să vadă şi să cunoască ţara în care s-a născut “ micuţa Picasso”.

Prezentăm principalele declaraţii ale artistei plastice Alexandra Nechita la Marius Tucă Show:

“Experienţa asta aici, îmi doresc foarte mult să vin în România şi faptul că vreau foarte mult să facem asta ca o tradiţie, poate nu o să îmi permit de fiecare dată să vin pentru un timp atât de lung, da să aibă...”

“În vacanţă, păi asta este, asta este frumuseţea şi n-am program, îl fac eu lejer, mergem pe aventurile noastre împreună, facem explorări. Sunt nişte amintiri foarte frumoase şi pentru mine înseamnă tot ca să pot să-i ofer lui Tevvi asta, cu toate că poate nu o să ţină minte toate chestiile astea în detaliu”.

„ Întotdeauna am rămas copilul lor şi au fost anumite aşteptări pe care ei le-au avut ca părinţi ai mei şi asta a inclus şi comportamentul şi valorile pe care mi le-au pus de mică şi pe care le-au susţinut şi le susţin în continuare şi încep şi eu să le dau lui Tevvi mai departe”

 “Vreau să-i arăt lui Tevvi ţara mea natală. Tatăl meu nu putea să înţeleagă exact sentimentul ăsta pe care îl am eu şi nevoia asta. El s-a zbătut o viaţă întreagă să plece”

„Lucrările aparţin cetăţenilor de aici cu toate că sunt ale mele, eu vreau ca ele să rămână aici. Ar fi foarte frumos dacă  am putea să găsim ceva permanent, tot afară să rămână pentru că ele au fost făcutesă facă parte dintr-o anumită natură, dintr-un anumit spaţiu”

 “E o şcoală, şcoala numărul 8 care îmi poartă numele la Vaslui şi sunt copii foarte buni şi elevi dedicaţi şi artişti talentaţi şi vrea din ce în ce mai mult să-i susţin”.

“În faţă la Ateneu a fost un eveniment cu super succes şi pe mine m-a încântat extraordinar de mult că am putut să mă întorc cu ceva nou”

„Într-o bună zi o să am şi atelier în Bucureşti”

„Nu m-am ascuns niciodată de, cum să zic, senzaţia asta şi de onoarea asta care a stârnit în mine asocierea că, normal, e un pictor pe care l-am admirat şi îl admir în continuare.E ceva frumos că vrei să foloseşti puterea la alţii să te îmbunătăţeşti tu pe tine, mi se pare firesc”

„Eu am o poveste extrem de unică şi foarte frumoasă. Nu ştiu dacă am ajuns la final, în niciun caz. Este o transformare care se întâmplă non-stop”

„Simt nevoia ca să pot să împart tot ceea ce fac, indiferent de reacţia pe care o primesc. Aste acelaşi sentiment cu acela când intru în atelier în mijlocul nopţii pentru că îmi vine o idee, e acelaşi sentiment cu acela când am lucrările pe un perete într-o galerie, la un muzeu, la un eveniment şi aştept ca să fie privite”

„Vreau să creez o atmosferă şi un spaţiu safe şi fără judgement şi să nu aibă nicio teamă un copil că i se spune că nu are voie să atingă aia sau nu are voie să se apropie de asta, să vină să stea în galerie. Scopul nu este să-i facem pe toţi artişti, scopul este să facem copii care au o apreciere”

Redăm interviul integral:

Marius Tucă: Bun găsit, oameni buni la o nouă emisiune, o ediţie special. Invitata din această seară este Alexandra Nechit. Bună seara, bine ai venit.

Alexandra Nechita: Bună seara. Mulţumesc frumos.

Marius Tucă: Trebuie să remarc de la început că arăţi absolut senzaţional.

Alexandra Nechita: Mulţumesc frumos.

Marius Tucă: Eşti de ceva vreme în ţară.

În faţă la Ateneu a fost un eveniment cu super succes şi pe mine m-a încântat extraordinar de mult că am putut să mă întorc cu ceva nou

Alexandra Nechita: Da.

Marius Tucă: Aşa cum s-a întâmplat în ultimii ani să vii în România.

Alexandra Nechita: Mai des, da.

Marius Tucă: Acum doi ani ai avut un proiect foarte frumos, cum să-i spunem...

Alexandra Nechita: A fost o expoziţie, un vernisaj, o întoarcere înapoi.

Marius Tucă: Deci nici tu nu ştii cum să-i spunem. Grădina cu sculpturi, cam asta era denumirea.

Alexandra Nechita: Corect. Aşa e. Am venit şi am făcut o serie de lucrări din metal pe care le-am produs aici, le-am pictat şi apoi le-am şi expus şi...

Marius Tucă: Acolo în faţă la...

Alexandra Nechita: În faţă la Ateneu, exact şi a fost un eveniment cu super succes şi pe mine m-a încântat extraordinar de mult că am putut să mă întorc cu ceva nou, cu o inspiraţie nouă, cu lucrări noi şi...

Marius Tucă: Cred că eşti unul dintre puţinii invitaţi care face audienţă doar pentru că e filmat. După aceea dacă mai şi vorbeşti într-o românească, dar şi cu un accent moldovenesc, succesul este garantat, eu nu trebuie să mai fac nimic.

Alexandra Nechita: Eu nu ştiu cum s-a lipit de mine chestia asta, toată lumea mă recunoaşte imediat, la câteva cuvinte.

Marius Tucă: Adică, tu nu-ţi dai seama?

Alexandra Nechita: Nu-mi dau seama şi nu pot când aud pe altcineva dacă mi se spune, deci nu creez distincţia asta între...

Marius Tucă: Trăieşti de atâta timp în America, în Los Angeles...

Alexandra Nechita: De un an şi jumătate.

Marius Tucă: Şi bănuiesc că tu îţi dai seama când cineva are un alt accent, în engleză vorbind.

Alexandra Nechita: Corect.

Marius Tucă: Păi vezi, exact chestia asta e. Adică dacă vorbeşte un mexican ştii că e sau nu?

Alexandra Nechita: Da, da se recunoaşte dar în limba română nu ştiu de ce n-am talentul ăsta.

Marius Tucă: La limba română... păi e greu cu Vasluiul cu asta. Nu primeşti glume din astea cu Vaslui din ţară?

Alexandra Nechita: Da, da, foarte des.

Marius Tucă: Pentru că părinţii tăi sunt din Vaslui şi tu eşti născută în Vaslui. Şi ce zici când auzi de Vaslui, adică undeva paralela asta permanentă între Los Angeles şi Vaslui, face deliciul vieţii în Los Angeles bănuiesc, adică în grupul de români.

Alexandra Nechita: Da, nu ştiu, pe mine nu mă deranjează, eu mă mândresc indiferent.

Marius Tucă: Indiferent de ce se spune.

Alexandra Nechita: Corect.

Marius Tucă: Avem o scurtă prezentare a ta într-un filmuleţ, mi-a plăcut foarte tare şi aş vrea să vadă cine e Alexandra Nechita, iar după aceea avem o surpriză extraordinară pentru publicul nostru larg, avem o audienţă vecină cu masele populare, adică se uită atât de mulţi încât se îngustează atât de tare cablul şi netul prin care transmitem, ţeava. Avem o surpriză extraordinară în sensul că vom difuza minute bune dintr-o emisiune pe care am făcut-o împreună la Antena 1 atunci, la Marius Tucă Show, exact acum 15 ani. Incredibil.

Alexandra Nechita: O aniversare frumoasă.

Marius Tucă: Bine că ne-am apucat de tineri, de seria asta, şi atunci avem mărturii. Haideţi să vedem primul filmuleţ:

Film prezentare Alexandra Nechita:

”Povestea mea de dragoste a început pentru că am o dorinţă foarte egoistă de a-mi exprima sentimentele.

Când eram mică nu aveam un sentiment de încredere în mine. M-am gândit că dacă pun pe pânză imperfecţiunile mele îmi voi reaminti că frumuseţea se găseşte în toate formele.

Odată cu trecerea timpului am intrat în studio în căutarea a ceva mult mai autentic. În cele din urmă mi-am spus: ”La naiba, am nevoie să fac ceva complet eliberator”, aşa că mi-am luat pensulele şi culorile şi am început să mă ”scurg” pe pânză. Şi aşa m-am simţit liberă.

Oraşul mi-a oferit un spaţiu incredibil pentru a creşte şi mereu m-am simţit alimentată de el. Cred că sunt puţine momentele dintr-o zi în care nu sunt copleşită de ceva ce are legătură cu munca mea.

Există mişcare, există lirism, există fluiditate. Pe toate acestea vreau să le regăsesc constant în munca mea.

Am o fetiţă de aproape 4 ani, şi văd cum spune tot ce gândeşte în fiecare moment. Când eşti copil ai această transparenţă, dacă ai ceva de spus o spui, mergi fără frică după ce vrei să obţii, fără să gândeşti, fără să plănuieşti, fără să organizezi ideile. Acestea sunt momentele pe care cred că le-am redescoperit în ultimii ani, o abordare foarte onestă a picturii.

Poate pentru că am devenit mamă, poate pentru că am încercat să-mi regăsesc creativitatea, poate pentru că mă simt bine în pielea mea, toate lucrurile prin care am trecut în ultimii ani s-au transpus în lucrările mele pe pânză sau hârtie.

Faptul că am v-am arătat noile mele creaţii, şi înţelegând cum am crescut şi m-am schimbat ca artist sunt lucruri pentru care sunt extrem de recunoscătoare.”

E ceva frumos că vrei să foloseşti puterea la alţii să te îmbunătăţeşti tu pe tine, mi se pare firesc

Marius Tucă: Foarte frumos filmuleţul şi chiar e impresionant. Aşadar te-ai schimbat, te-ai maturizat, eşti un artist...

Alexandra Nechita: Sper.

Marius Tucă: Ei, eşti, în timp, aşa, emblema asta, frumoasă de altfel, micuţa Picasso s-a estompat şi acum eşti Alexandra Nechita în primul rând.

Alexandra Nechita: Da, nu m-am ascuns niciodată de, cum să zic, senzaţia asta şi de onoarea asta care a stârnit în mine asocierea că, normal, e un pictor pe care l-am admirat şi îl admir în continuare şi nici nu mă ascund de realitatea de... trag speranţă ca peste tot... deci sunt artişti contemporani, artişti de acum 100 de ani, artişti de peste tot care mă inspiră şi au o influenţă asupra mea şi nu este o chestie de care să te fereşti, e realitatea şi e ceva frumos de fapt, că vrei să foloseşti puterea la alţii să te îmbunătăţeşti tu pe tine, mi se pare firesc. Dar, cu toate astea, e şi o zbatere internă pe care cred că o ai ca o persoană creativă, fie că eşti scriitor sau cântăreţ sau pictor să-şi dezvolţi tu identitatea ta, să fii tu cine eşti tu, vrei tu să laşi...

Marius Tucă: Şi tu când ai înţeles sau ai realizat că eşti tu sau ai ajuns la a fi tu? În ce măsură ai ajuns la a fi tu? În toată această perioadă de la copilărie, de la popularitatea pe care ai căpătat-o la o vârstă foarte fragedă?

Alexandra Nechita: Da, eu am o poveste extrem de unică şi foarte frumoasă. Nu ştiu dacă am ajuns la final, în niciun caz. Este o transformare care se întâmplă non-stop, este ”perpetual” în tot cazul.

Marius Tucă: Cine?

Alexandra Nechita: Perpetual. Trebuie să mai dau şi câteva cuvinte în engleză.

Marius Tucă: Spune-mi te rog ce a însemnat după ce ai ieşit din faza asta a copilăriei şi ai conştientizat, de fapt, tot ceea ce ţi s-a întâmplat? Pentru că, atunci când suntem copii, înţelegem, ne bucurăm de lucruri dar bănuiesc că ai conştientizat mult mai târziu.

Alexandra Nechita: Mult mai târziu, absolut.

Marius Tucă: Ce poveste incredibilă ai trăit până la urmă şi mergând până la chestia asta materială, nu ştiu când s-a mai întâmplat să vinzi tablouri de sute de mii de dolari. Adică, marile personalităţi ale Americii, în vremea aceea când tu erai prin toate revistele şi în televiziuni, am văzut aici o secvenţă dintr-un mare show de televiziune din Statele Unite, cumpărau tablouri de la tine.

Alexandra Nechita: Ca copil nu puteam să discern, nici nu înţelegeam, vedeam nişte cifre pe pereţi şi nu însemnau nimic pentru mine, eu pur şi simplu mişcam înainte şi făceam ce făceam din instinctul ăsta şi nevoia asta şi simţeam o plăcere şi o satisfacţie în a lucra şi, dincolo de asta, să pot împărtăşi lucrările astea cu oameni. Mie îmi dădea o satisfacţie enormă şi în continuare îmi dă şi de asta am revenit cu ideea asta de expoziţie din care făcusem o pauză pentru câţiva ani. Pentru că simt nevoia ca să pot să împart tot ceea ce fac, indiferent de reacţia pe care o primesc. Aste acelaşi sentiment cu acela când intru în atelier în mijlocul nopţii pentru că îmi vine o idee, e acelaşi sentiment cu acela când am lucrările pe un perete într-o galerie, la un muzeu, la un eveniment şi aştept ca să fie privite.

Marius Tucă: Da, Alex, dar a fost un moment în care ai conştientizat, ai zis ”Uau, asta mi s-a întâmplat, asta am făcut, care e drumul meu, ce voi face de aici?” pentru că acest succes incredibil putea să devină şi o mare povară. Dar nu s-a întâmplat, adică ai zis, ai conştientizat, ai realizat şi ai mers mai departe, ai zis că ăsta e drumul meu.

Alexandra Nechita: Am realizat, asta nu singură, asta a fost datorită fundaţiei şi a ceea ce au creat părinţii mei acasă şi faptul că nu au fost niciodată... nu s-au comportat cu mine ca vezi Doamne nu ştiu cine sunt, întotdeauna am rămas copilul lor şi au fost anumite aşteptări pe care ei le-au avut ca părinţi ai mei şi asta a inclus şi comportamentul şi valorile pe care mi le-au pus de mică şi pe care le-au susţinut şi le susţin în continuare şi încep şi eu să le dau lui Tevvi mai departe şi deci...

Marius Tucă: Tevvi e fetiţa ta care are patru ani şi jumătate...

Alexandra Nechita: Patru ani şi jumătate, trece timpul.

Marius Tucă: Deci, practic familia a fost lângă tine în toată această perioadă şi chiar în perioada de fapt când ai conştientizat şi a fost pasul următor în viaţa ta, în viaţa ta artistică, creatoare.

Alexandra Nechita: Da, cred că mi-am dat seama de nişte lucruri pe care nu le văzusem clar, probabil când am intrat la Universitate, când eram alături de alţi artişti şi alţi studenţi extrem de talentaţi, extrem de pasionaţi şi până atunci eu eram într-un fel pilot automat, totdeauna în galerii, ocupată să fie de succes şi nu am avut vreodată şansa să am spiritul ăla de ce înseamnă să fii alături de alţi oameni creativi, n-am avut parte de chestia asta.

Marius Tucă: Nu neapărat pentru competiţie, dar...

Alexandra Nechita: Nu, dar asta îşi oferă o şcoală de artă şi am fost în program pentru cinci ani, cred că în momentul ăla mi-am dat seama exact ce poveste uriaşă am şi tot ce am fost şi tot ce-a fost până atunci.

Marius Tucă: Şi cu ajutorul colegilor bănuiesc. Cum se uitau la tine?

Alexandra Nechita: Unii dintre ei cu admiraţie, iar alţii cu invidie şi asta era total normal, era de aşteptat, dar eu nu ştiam să procesez toate ideile astea pentru că nu eram pusă faţă în faţă cu ele, pentru că până atunci toată lumea era în genunchi pentru mine.

Marius Tucă: Şi te-au afectat atunci când ai fost faţă în faţă cu ele, despre invidie şi despre...?

Alexandra Nechita: M-a făcut să îmi regândesc motivul pentru care lucrez şi pentru care simt nevoia să fiu artistă. Mă întrebam ”Oare am intrat în rutina asta unde vreau pur şi simplu să am o carieră?” şi apoi mi-am dat seama, şi sunt convinsă acum mai bine decât oricând, că aici nu e vorba de o profesie, nu e o carieră când eşti artist, asta e existenţă, nu?

Marius Tucă: Şi s-a dovedit aşa, că de-atunci au trecut 15 ani şi viaţa ta e asta. Adică existenţa ta este ideea de artă şi de creaţie. Şi ce a însemnat pentru tine universitatea? Ce universitate ai făcut?

Alexandra Nechita: Am făcut Arte Plastice la UCLA, la cea mai renumită... still top five din State şi profesorii mei erau artişti pe care eu îi admiram de mică. Deci, îţi dai seama? Să ai o oră de pictură cu un pictor... Mă duceam la Los Angeles la County Museum of Art şi îmi cădea gura pe jos de emoţie când mă uitam la o lucrare de-a lor şi acum ei erau cot la cot cu mine şi...

Marius Tucă: Erau la catedră şi erau profesorii tăi.

Alexandra Nechita: Asta a fost frumuseţea la programul pe care l-am făcut. M-a învăţat sau m-a ajutat să îmi pot descrie lucrările într-un fel mult mai formal şi m-a ajutat foarte mult să fiu stăpână pe mine, indiferent de teoriile şi toate astea care ţi le bagă în cap că asta este, am putut să aleg şi să culeg ce am simţit că îmi aparţine mie şi am simţit că mi se potriveşte mie şi am putut să las restul deoparte şi cred că asta este, nu ştiu, un semn de maturitate, nu ştiu ce este, timpul îţi oferă asta.

Marius Tucă: Ai avut momente în şcoală când ţi s-a părut că e greu, că nu poţi să duci, că poate nu trebuia să faci o şcoală de...

Alexandra Nechita: Absolut, pentru că eu în acelaşi timp, simultan cu asta, aveam un program nebun, eram... Deci ăsta era programul meu: joi seara, zburam la zece noaptea, făceam vernisaje, expoziţii, evenimente, fie ce-o fi şi mă întorceam acasă luni dimineaţa la şapte ca să ajung la ore, la opt-nouă... făceam asta de minimum două ori pe lună, de trei ori pe lună asta făceam. Şi de asta trebuia să mai adaug anul ăla în plus pentru că nu aveam cum să termin totul în patru ani. Şi de multe ori am simţit că poate m-am încărcat prea mult, poate m-am ambiţionat prea mult, poate că, na, normal, e firesc să simţi că poate nu era nevoie, uite, am succes, dar, din contră, ar fi fost cea mai mare prostie să nu fi făcut lucrul...

Marius Tucă: Deci nu regreţi absolut deloc, dimpotrivă, te bucuri că ai făcut şcoala şi a însemnat...

Alexandra Nechita: M-aş întoarce din nou...

Marius Tucă: Să faci şcoala.

Alexandra Nechita: Asta e gluma permanentă la mine în familie că zic că poate într-o zi mă duc să fac...

Marius Tucă: Apropos de asta, că te-ai întoarce din nou, mi-a venit o paralelă acum în minte, zici despre naşterea lui Tevvi, fetiţa ta, că acum, uitându-te în urmă retrospectiv, poate ai fi ţinut-o mai mult în braţe, n-ai fi lăsat-o în pătuţ, nu regreţi că n-ai făcut asta, dar ai făcut asta. Mi s-a părut o declaraţie foarte frumoasă a ta despre fetiţa ta şi despre viaţa ta. Apropos de asta, n-am auzit pe nimeni că s-ar întoarce în timp, s-ar întoarce din nou atunci să ţină mai mult copilul în braţe şi poate că nici nu ai mai lăsa-o pe pătuţ, ai ţine-o numai în braţe, foarte frumos! Ce înseamnă să fii moldoveancă din Vaslui! Şi apropos de şcoală, emisiunea noastră era în 2004, deci exact acum 15 ani, nu ştiu dacă intraseşi la universitate sau urma să intri.

Alexandra Nechita: Nu... Ba da, era în toamnă?

Marius Tucă: Da, era... se fac chiar 15 ani, cred că era în septembrie.

Alexandra Nechita: Deci atunci fix trebuia să încep.

Marius Tucă: Hai să vedem prima filmare.

Selecţie din emisiunea Marius Tucă Show, Antena 1, 7.09.2004

Marius Tucă: Cum este trecerea ta de la Los Angeles la Vaslui, de la Vaslui la Los Angeles? Tu circuli foarte mult în Europa, eşti acum într-un periplu, ai fost în oraşe mari din Europa. Cum se face diferenţa în mintea ta, în sufletul tău, în arta ta?

Alexandra Nechita: Cred că este aici o conexiune care nu poate fi ruptă niciodată şi este o iubire pentru ţara asta care oriunde merg, orice văd, mi-este dragă. Nu pot să zic că aici e mai rău, acolo e, nu ştiu cum. Rămâne tot...

Marius Tucă: România rămâne tot România!

Alexandra Nechita: Da. România pe care o ştiu eu este....nu am avut oportunitatea să fiu înconjurată de mulţi români, în afara familiei mele, dar este cea mai bună. Familia mea fiind cea mai bună, eu o găsesc cea mai bună.

Marius Tucă: Mai ales că la tine acasă, în Los Angeles, se găteşte româneşte, moldoveneşte pentru că bunica ta găteşte dintotdeauna.

Alexandra Nechita: Aoleu, pericol. Trebuie să refuz, trebuie să fac comandă dietetică că nu mai merge.

Marius Tucă: Îţi găteşte bunica de când erai mică.

Alexandra Nechita: Da.

Marius Tucă: Şi mâncarea americană?

Alexandra Nechita: Mai puţin. Dar vreau să zic că acum intenţia este să mă înveţe pe mine toate reţetele pe care le ştie ea, că a zis că eu trebuie să le ţin, să le continui, nu se poate altfel.

Marius Tucă: Păi nu i-ai zis că tu vrei să te ocupi de altceva nu de reţetele culinare ale bunicii tale?

Alexandra Nechita: Ei, în timpul liber, care este puţin, poate fac şi asta.

Marius Tucă: Mă numesc Alex, aş vrea să ştiu ce te-a făcut să ajungi aici?

Alexandra Nechita: A început dintr-un obicei foarte normal, să desenez, să colorez, la doi ani. Oricine are copii, un frate, o soră mai mică poate să confirme. Este ceva normal, nu ceva dedicat pentru un geniu. De acolo a crescut într-o iubire, o plăcere, am ajuns la un punct la care mama era mai speriată: ”Vai de mine, desenează toată ziua, ce se întâmplă, ce facem cu ea? Nu iese afară, nu se joacă!” Eu desenam cu culori, mi-a luat toate creioanele colorate, mi-a lăsat doar nişte hârtie albă.

Marius Tucă: Mai este şi povestea aceea, o ştiu de la tine, că la un moment dat nu mai existau pereţi liberi, mutaserăţi mobila...

Alexandra Nechita: Am creat mare conflict în casă.

Marius Tucă: Toţi pereţii erau cu desene ale tale.

Alexandra Nechita: Da. Trebuia să se mişte toată mobila în mijlocul casei, iar eu lucram şi-mi puneam piesele...

Marius Tucă: Ai prieteni care vorbesc urât despre România? Cum reacţionezi?

Alexandra Nechita: Din păcate, imaginea din România este mai negativă acum, iar eu când am oportunitatea vorbesc şi de partea cealaltă, frumuseţea care există aici, şi valorile care există aici.

Marius Tucă: Am 30 de ani şi vreau să spun că nu am văzut o prezenţă feminină mai fermecătoare în viaţa mea. Alexandra, tu trebuia să vii cu un ghem, sau mai multe, de aţă roşie ( ca să nu te deochi, n.r.). Cum eşti privită de americani ca şi artistă venită din România? Oana din Focşani. Chiar aşa, ce spun americanii despre originea ta?

Alexandra Nechita: Americanii sunt foarte impresionaţi de originea mea şi s-a întâmplat în expoziţii, şi se întâmplă încă, ca la intrarea în galeria unde este expoziţia să fie un steag american şi un steag român. Ăsta este adevărul, eu sunt româncă.

Marius Tucă: Este România atât de frumoasă sau este doar nostalgia artistei ce caută subiecte nemaîntâlnite?

Alexandra Nechita: Este frumoasă.

Marius Tucă: Nu vezi nimic din ceea ce este urât la Vaslui?

Alexandra Nechita: Mai este, dar .... nu, nu se lipeşte de mine. Eu sunt într-o situaţie atât de dumnezeiască, am prietenii cei mai buni care sunt părinţii mei. Asta spune mult.”

Marius Tucă: Impresionant.

Alexandra Nechita: A trecut ceva timp.

Marius Tucă: 15 ani, dar să ştii că tu ai rămas la fel de tânără şi de frumoasă, spre deosebire de alţii, operatori care au filmat şi alţii... Au trecut 15 ani, incredibil, de la acea întâlnire, dar ştii că eu îmi aduc foarte bine aminte, o să fac nişte dezvăluiri acum în direct, că m-am întâlnit cu mama ta cred că la Hotelul Marriott.

Fetiţa mea, Tevvi, este cel mai mare fan al mâncării româneşti, deci este înnebunită

Alexandra Nechita: Da.

Marius Tucă: Era foarte importantă emisiunea şi ei au vrut să mă cunoască, cine e moderatorul, cine o întreabă pe Alexandra, ce o întreabă, şi mi-a făcut o impresie extraordinară, un om foarte calm, un om foarte echilibrat, nimic agresiv, dimpotrivă. Mi-a făcut o impresie extraordinară nici nu cred că am mai văzut-o de atunci. Au trecut 15 ani, n-a mai venit în România?

Alexandra Nechita: A mai venit pentru nişte ocazii mai triste, dar nu au venit din plăcere.

Marius Tucă: Îmi dau seama totuşi că la baza succesului tău şi a felului tău de a fi a fost familia întotdeauna.

Alexandra Nechita: Absolut.

Marius Tucă: Părinţii tăi, bunica ta.

Alexandra Nechita: Mama. Bună, mama!

Marius Tucă: Da, bunicii sale îi spune mama şi mamei sale îi spune mami. Şi înainte de asta a sunat-o pe mama, adică pe bunica ei să-i spună unde să vadă emisiunea. Dar apropos, ai învăţat reţetele de la bunica?

Alexandra Nechita: Da, da. Nu sunt perfecte şi cel mai mare critic al meu este Tevvi, este cel mai mare fan al mâncării româneşti, deci este înnebunită. Dacă o pui să aleagă, restaurantul ei favorit,  şi are un gust foarte elevat pentru un copil de patru ani jumate, ea întotdeauna zice nu, vreau să mă duc la ei acasă şi vreau să mănânc mămăligă, ciorbiţă de perişoare, şniţel. Deci are o... a şi sunat-o pe facetime astăzi cu câteva ore în urmă şi îi spunea : ”Elvira, mi-i dor de tine şi mi-i dor de mâncarea ta. Fată, te-am dus la toate restaurantele româneşti în Bucureşti şi tu?”

Marius Tucă: Şi ai mai fost şi într-o scurtă vacanţă în Italia, nu?

Alexandra Nechita: Nu, nu, le învăţ şi le fac dar nu sunt aşa reuşite.

Marius Tucă: Chiar şi cum e pentru tine să fii cu familia aici.

Alexandra Nechita: Este extraordinar!

Marius Tucă: Eşti şi cu soţul tău aici şi cu Tevvi, e o senzaţie incredibilă să fii în vacanţă în România.

Alexandra Nechita: În vacanţă, păi asta este, asta este frumuseţea şi n-am program, îl fac eu lejer, mergem pe aventurile noastre împreună, facem explorări. Sunt nişte amintiri foarte frumoase şi pentru mine înseamnă tot ca să pot să-i ofer lui Tevvi asta, cu toate că poate nu o să ţină minte toate chestiile astea în detaliu.

Marius Tucă: Undeva acolo se adună.

Alexandra Nechita: Ştiu că undeva acolo se adună.

Marius Tucă: Învaţă, experimentează până la urmă.

Alexandra Nechita: Exact. Şi pentru Dima la fel este o nostalgie din multe puncte de vedere, pentru că el e plecat din Ucraina la 10 ani, sunt multe lucruri care au fost asemănătoare, adică familiile noastre sunt din multe puncte de vedere paralele. Experienţele lor, sacrificiile lor şi toate alea şi deci împreună cum să zic, e un timp foarte frumos.

Marius Tucă: Dar cum l-ai cunoscut pe soţul tău?

Alexandra Nechita: Eram în al doilea an de facultate şi prietena mea din Şcoala de arte, iubitul ei era prietenul lui cel mai bun şi ceva de genul.

Marius Tucă: Şi v-aţi cunoscut încă din facultatea ta.

Alexandra Nechita: Da, din facultatea mea.

Marius Tucă: Pentru că el e mai mare decât tine, nu?

Alexandra Nechita: Nu foarte mare, da, de atunci şi eu am avut un program aşa de dat peste cap...

Marius Tucă: Dar au trecut 15 ani de atunci. De cât timp sunteţi împreună, de 15 ani?

Alexandra Nechita: Da, de 15-14 ani, da.

Marius Tucă: Şi de căsătorit, v-aţi căsătorit mai târziu.

Alexandra Nechita: De cinci ani, şase ani în ianuarie.

Marius Tucă: Ah, sunteţi împreună de atunci.

Alexandra Nechita: Da.

Marius Tucă: Da, incredibil. Ce te mai întrebam, că vezi de la o vârstă, mai trec 15 ani mai pierzi şirul.

Alexandra Nechita: Hai să schimbăm locurile! Experienţa asta aici, îmi doresc foarte mult să vin în România şi faptul că vreau foarte mult să facem asta ca o tradiţie, poate nu o să îmi permit de fiecare dată să vin pentru un timp atât de lung, da să aibă...

Vreau să-i arăt lui Tevvi ţara mea natală. Tatăl meu nu putea să înţeleagă exact sentimentul ăsta pe care îl am eu şi nevoia asta. El s-a zbătut o viaţă întreagă să plece

Marius Tucă: Dar ştii ce e frumos la tine, iartă-mă că te întrerupt, nici nu părea că spui ceva interesant, faptul că vii în România cu toate că părinţii tăi sunt acolo, adică nu vii pentru că vrei să vezi pe cineva aici, pur şi simplu vii să te bucuri de faptul că eşti în România asta mi se pare o chestie extraordinară şi sunt cumva invidios că  nu am plecat şi eu în Italia şi să mă întorc în România în vacanţă.

Alexandra Nechita: E atât de frumos şi mai ales curios pentru tatăl meu.  Vorbeam cu el în ultimii ani mai ales de când a venit Tevvi, am zis cât de important este să-i arăt şi să facă parte din viaţa ei activă, nu aşa o poveste pe aici, pe acolo, odată şi odată o poză poftim, nu!

Marius Tucă: Să fie o chestie constantă, îţi arată o poză, aici sunt eu, aici e mami şi bunicii.

Alexandra Nechita: Exact, tatăl meu era foarte, aşa, perplexat, adică a înţeles conceptul că vreau să-i arăt lui Tevvi ţara mea natală, dar nu putea să înţeleagă exact sentimentul ăsta pe care îl am eu şi nevoia asta pe care o am eu de mică. El s-a zbătut o viaţă întreagă să plece, au fost timpurile care au fost.

Marius Tucă: A  fugit, pe vremea lui Ceauşescu, asta era în 1985 pentru cei care ne urmăresc şi a trecut şi Dunărea înot. Mă rog, a trecut în Iugoslavia asta e ideea.

Alexandra Nechita: Şi încercam să-i povestesc şi nu ştiu dacă am avut succes, dacă a înţeles, dacă ne-am înţeles.

Marius Tucă: Ah, încă nu a înţeles de ce...

Alexandra Nechita: Nu, nu, el s-a gândit că tot ceea ce a făcut şi toate sacrificiile, pentru care-i sunt datoare pentru o sută de vieţi, le-a făcut pentru mine şi fratele meu care a venit cu 10 ani mai târziu, dar le-a făcut pentru copiii lui cum ar fi şi acum nevoia asta, focul ăsta în mine să vin.

Marius Tucă: De unde a plecat el, a fugit.

Alexandra Nechita: De unde s-a simţit respins aproape. Şi astea sunt nişte conversaţii foarte  interesante care le am cu el şi cum să zic e aşa o tensiune, dar nu e ceva urât, face parte din poveste.

Marius Tucă: Este o tensiune şi atunci când vine vorba de susţinerea celor care candidează la preşedinţia Statelor Unite dar nu intrăm în discuţie, e o discuţie prea particulară, dar există asta. Eu mă bucur că vii în România şi când ai proiecte şi când nu ai proiecte că pur şi simplu vii aici. Dar, apropos de grădina cu sculpturi, ce s-a întâmplat cu lucrările tale de atunci? Au rămas aici?

Alexandra Nechita: Au rămas aici, ele sunt lucrările mele, primăria a făcut un job extraordinar şi m-au ajutat să am evenimentul care l-am avut, dar lucrările pentru mine aparţin cetăţenilor de aici cu toate că sunt ale mele, eu vreau ca ele să rămână aici, deci asta este ideea.

Marius Tucă: Şi ai vreo ideea de a le expune undeva?

Alexandra Nechita: Ar fi foarte frumos dacă  am putea să găsim ceva permanent, tot afară să rămână pentru că ele au fost făcute să fie interacţionate, să facă parte dintr-o anumită natură, dintr-un anumit spaţiu, dar sunt diverse variante acum şi încercăm să le explorăm. Vom vedea.

Marius Tucă: Şi în momentul în care o să găseşti o soluţie ne spui să anunţăm şi noi.

Alexandra Nechita: Vin la Marius Tucă Show.

Marius Tucă: La Marius Tucă Show, deja am trecut la nişte jigniri foarte subtile, dar nu mă deranjează ne ştim de prea multă vreme, ne ştim de 15 ani.

Alexandra Nechita: Exact, îmi permit.

Marius Tucă: Vă rog, vă rog chiar să insistaţi foarte tare pe jigniri şi pe invective dacă se poate. Hai să vedem al doilea calup, al doilea material dar până să vedeţi ce am discutat acum 15 ani, avem multe de discutat şi acum trimiteţi-ne mesaje la SMS 0758.487.777, este SMS, este şi whatsapp. Hai să vedem cel de-al doilea material.

Selecţie din emisiunea Marius Tucă Show, Antena 1, 7.09.2004

” Alexandra Nechita: Când am început cu pictatul, cu expoziţiile, nu a fost intenţia de a deveni o vedetă în arte plastice. Eu, personal, nu am avut noţiunea .... pentru mine nu însemna la 8 ani o expoziţie ceva extraordinar. Era doar o oportunitate să arăt lucrările, de care eram eu mândră, colegilor, prietenilor din clasă. Nu însemna nimic mai mult. Şi, de acolo, s-a dezvoltat un interes şi o pasiune şi o curiozitate mai mare din partea mea. Şi apoi, şi din partea publicului. Şi, de acolo, am lucrat, am lucrat, expoziţii în continuare, medii noi....a fost nu numai o creştere normală şi o tranziţie normală pe care orice copil o duce din copilărie în adolescenţă şi apoi spre faza de adult....a fost şi o creştere artistică. Eu, mai ales când am expoziţii care au focus pe retrospectivă şi arată ordinea cronologică: piese pe care le-am lucrat la 7, 8 ani, piese care au ieşit acum din atelier, sau o sculptură, este o experienţă foarte inedită, este o relaţie pe care o stabileşti tu cu munca ta în afara atelierului, când o vezi din afara bulei tale de creaţie.

Marius Tucă: Când vezi creaţiile tale de acum 10 ani şi când le vezi pe cele de astăzi, puse faţă în faţă. Tu când ai simţit transformarea ta artistică? De la ceea ce făceai acum 10 ani, când debutai, şi ceea ce faci acum, sau ce ai făcut în ultimii ani? A fost o trecere pe care ai simşit-o înăuntrul tău? Ai simţit-o dintr-o dată? Sau odată cu trecerea timpului?

Alexandra Nechita: Nu ştiu dacă a fost o zi în particular în care am realizat o manifestare. Şi, pentru mulţi ani, nu cred că am fost conştientă în totalitate de creşterea asta, a fost mai mult o creştere naturală, un progres foarte natural şi aş putea să spun că am stat şi m-am uitat.....aveţi nişte imagini cu tablouri pe care le-am făcut la o vârstă destul de naivă, la 7-8 ani. Ce mă motiva pe mine atunci era obsesia culorilor. Eu eram atât de curioasă! Mă gândeam dacă pun roşu peste albastru, ce iese? Era neştiutul ăla care pe mine mă motiva şi mă trimitea pe aventura asta pe pânză.

Marius Tucă: Cum a fost trecerea de la copilăria artistică la adolescenţa artistică? Te-ai născut cu un mare handicap, acela că te-ai născut genială. Cel puţin asta spuneau toţi. Şi, dintr-o dată, de la copilul genial, va trebui şi te întreb, în ce măsură ai ajuns artistul împlinit, artistul care să depăşească ştampila de geniu.

Alexandra Nechita: Eu, personal, nu simt că am ajuns artist în total, şi nu cred că vreodată o să pot să spun: Gata, sunt mulţumită, sunt sută la sută fericită cu ce fac, cu ce creez, pentru că întotdeauna există posibilitatea de mai mult, mai bine. Când intru în expoziţii şi văd piesele pe pereţi aş putea să le dau jos, să le duc în studio şi să le lucrez. Sentimentul de a fi complet este temporar. Nu este un sentiment permanent şi eu nu am decis că, gata, am făcut trecerea. Eu sunt într-un proces etern...

Marius Tucă: Continuu de schimbare. Dar, bănuiesc că atunci când aveai 8 ani, 10 ani, nu conştientizai foarte mult ceea ce ţi se întâmplă.

Alexandra Nechita: Nu.

Marius Tucă: Dar, odată cu trecerea timpului ştii că ţi s-a pus această ştampilă de ”micuţa Picasso” şi, până la urmă, asta ţi-a adus şi celebritatea. Cum priveşti această celebritate după ce ai conştientizat-o?

Alexandra Nechita: ”Micuţa Picasso ” a fost o etichetă pe care mi-a pus-o presa, şi a fost şi un mare suport şi mi-a făcut munca cunoscută, o cunoaştere publică, în tot cazul. Eu nu am dat niciodată atenţie, şi poate atunci când eram mai mică eram un pic mai uimită şi mai şocată, şi mulţumită că era făcută asocierea asta cu un maestru pe care eu l-am admirat şi continui să-l admir, dar cu cât am crescut am dezvoltat o altă idee despre ce este un artist şi am dezvoltat ideea adevărată, care este individualitatea, calitatea unică care fac diferenţa între un artist şi altul. Şi asta este ce continui să ajung prin munca mea, să găsesc identitatea mea, separată de orice.

Marius Tucă: Îţi cauţi identitatea asta?

Alexandra Nechita: Continuu. Da.

Marius Tucă: Nu vrei să-mi răspunzi la întrebarea asta! Nu te-ai speriat de cât de populară, de cât de celebră ai ajuns?

Alexandra Nechita: Nu m-am speriat niciodată. Eram atât de micuţă atunci când am ajuns în atmosfera asta publică, am fost pusă într-un loc...

Marius Tucă: În lumina reflectoarelor când nici nu ştiai prea bine ce e aia.

Alexandra Nechita: Eu eram un caracter atâta de pozitiv, îmi plăcea, am acceptat cu foarte mare uşurinţă ce venea spre mine. Nu a fost niciodată un şoc, Doamne, sunt celebră! Nicidată nu mă consideram celebră. Şi asta datorită mamei şi tatălui care au un nivel atâta de normal şi mi-au amintit întodeauna: ”Vezi, că nu eşti cine se spune că eşti! Eşti fata noastră!”

Marius Tucă: Întotdeauna ţi-au spus că înainte să fii ”micuţa Picasso” sau altceva, eşti copilul lor.

Alexandra Nechita: Total. Şi la 19 ani, şi la 96 de ani.”

 

Marius Tucă: Cum comentezi?

Alexandra Nechita: Nu ştiu, parcă îmi plac sprâncenele mai mult acum.

Marius Tucă: Dumnezeule, nu cred că ai spus asta. Se uită la sprâncene, conţinutul.

Alexandra Nechita: Femeia, tot femeie.

Marius Tucă: Vorbeai atât de frumos de la trecerea de la micuţa Picasso la adolescenta Alexandra Nechita pentru că atunci făcusei 18 ani, nu?

Alexandra Nechita: Da.

Marius Tucă: Da, incredibil au trecut totuşi 15 ani şi aveai o maturitate incredibilă pentru vârsta ta, de la felul în care vorbeai şi aşa mai departe. Uite, vorbeam mai devreme şi acum am văzut clar despre identitate, despre căutarea identităţii, eşti într-o căutare permanentă aşa cum îi stă bine artistului. Şi atunci spuneai cam aceleaşi lucruri ca acum. Asta e de bine, nu e de rău, adică nu te-ai schimbat, nu te vezi ca într-o schimbare dramatică în  ăştia 15 ani care au trecut ca artist, ca om, ca stare, ca structură sufletească ca şi caracter?

 

Sunt mult mai sigură pe mine şi ştiu mai bine acum decât am ştiut vreodată

Alexandra Nechita: Da, cred că anumite lucruri şi astea cele mai importante au rămas la fel. Şi cred că schimbarea aia, şi mişcarea aia pe care am, o foame pentru şi am o dorinţă pentru, o găsesc când intru în atelier. Dar sunt anumite lucruri, vorbim de valori, mai ales că am un copil, vorbim de familie, vorbim de tradiţie, vorbim de cultură, de toate astea cred că au rămas la fel.

Marius Tucă: Şi ce s-a adăugat în aceşti 15 ani în viaţa ta? În afară de Tevvi, care e cea mai importantă şi o minune pentru tine.

Alexandra Nechita: E cea mai frumoasă comoară, da.

Marius Tucă: Ce s-a adăugat în viaţa ta de artist în primul rând, experienţa?

Alexandra Nechita: Da, experienţa, ok, sigur, dar de confidenţă, sunt mult mai sigură pe mine şi ştiu mai bine acum decât am ştiut vreodată, că eu când e vorba de my practice şi ce fac eu în atelier pe mine trebuie să mă intereseze numai de mine.

Marius Tucă: Nu e un mod puţin egoist de a privi lucrurile şi viaţa?

Alexandra Nechita: Ba da, dar ăsta-i artistul.

Marius Tucă: Ăsta-i artistul, egoist! Dacă ştiam nu aş fi vrut să am de a face cu artişti dacă sunt egoişti. Stăteam şi mă gândeam şi le spuneam şi colegilor ce bine e să fiu realizator de mic pentru că acuma în jumătate de emisiune dai din emisiunea de acum 15 ani.

Alexandra Nechita: Da, e uşor aici frate!

Marius Tucă: N-am început să dau din emisiune de acum 20 de ani, pentru că la ce va însemna Smart TV şi va însemna mult Smart TV, va exista o rubrică care se va chema exact aşa ”După 20 de ani” şi e frumos să pui oameni, cum te-am pus pe tine după 15 ani, faţă în faţă cu ce spunea, ce credeau şi mai ales ce spun acum. Lumea probabil se întreabă dar ce face Alexandra acum? Păi, Alexandra acum tocmai are o expoziţie extraordinară, o expoziţie călătoare i-am spus eu, care face turul Americii cu o expoziţie în care sunt 80-100 de lucrări. Aş vrea să ne vorbeşti un pic şi să le spui oamenilor de această expoziţie extraordinară.

Alexandra Nechita: Deci, fac o mică paranteză că luasem o perioadă aşa, nu vreau să zic o pauză că nu luasem o pauză creativă.

Marius Tucă: A fost şi naşterea lui Tevvi.

Alexandra Nechita: A fost şi naşterea lui Tevvi, a fost un timp foarte complex pentru mine pe care nu l-am înţeles foarte bine la început şi atunci am avut nevoie de ceva timp ca să pot filtra exact ce mi s-a întâmplat şi pe bază emoţională şi fizic şi...

Marius Tucă: Ce ţi s-a întâmplat, o minune practic.

Alexandra Nechita: Da, absolut, da, că mai sunt şi alte implicaţii şi lumea probabil se ascunde de... dar în fine, nu aducem subiectul ăsta acum, ideea a fost că eu în continuare lucram, eu în continuare eram prezentă, eram în atelier, dacă nu eram în atelier îmi aduceam ce materiale încăpeau pe masa din bucătărie şi lucram când ea dormea sau când era cu bona sau aşa mai departe, mă sculam eu în mijlocul nopţii, nu puteam să dorm, puteam să fac ceva, să produc.

Marius Tucă: Fiindcă nu îţi permiteai să te duci la atelier departe de ea şi voiai să stai lângă ea, să fii acolo.

Alexandra Nechita: Exact! Şi asta ce a însemnat? A însemnat că am început să lucrez pe un plan mult mai concentrat.

Marius Tucă: Şi ca spaţiu cred că era mai concentrat.

Alexandra Nechita: Absolut! Şi asta m-a învăţat pe mine cu o răbdare pe care nu cred că am avut-o ca artistă înainte şi o intimitate cu lucrările pe care nu am simţit-o înainte, nu am simţit-o până acum. Deci, apoi ea a crescut, am trimis-o la şcoală cum ar fi de la 16 luni.

Marius Tucă: Da, asta este o chestie extraordinară, pentru români poate părea ceva ciudat chiar aş spune, pentru că ai dat-o la şcoală de la vârsta de...?

Alexandra Nechita: 16 luni, un an jumate.

Marius Tucă: Un an şi ceva, există în America şi asta mi se pare incredibil.

Alexandra Nechita: Cel mai mişto lucru, noi am luat-o la un an jumate în Grecia în vacanţă cu noi ca nebunii şi am luat-o pe plajă şi cu bunica am mers, a fost super-mişto şi ea nu mergea încă şi înţelegerea cu şcoala a fost că ea poate să înceapă programul atâta timp cât poate să meargă pe două piciorele şi ea a început să meargă cu două săptămâni înainte.

Marius Tucă: Picioruşe se spune, nu piciorele.

Alexandra Nechita: Picioruşe. Şi abia cu două săptămâni înainte a început să meargă şi mi-a fost atâta de teamă că am zis: ”Aoleu, nu o pot lăsa la şcoală, ce mă fac?”

Marius Tucă: Dar spune cum e şcoala asta, mie mi se pare incredibil pentru un copil. Adică o duceai pur şi simplu la o şcoală?

Alexandra Nechita: Trei ore pe zi.

Marius Tucă: Nu era un fel de creşă, era un fel de şcoală.

Alexandra Nechita: Nu, nu, avea un program, aveau până şi yoga, de două ori pe săptămână se duceau în atelier unde pictau, apoi aveau cooking-class unde tăiau şi ei nişte castraveţi acolo, era interacţiunea asta cu alţi copii. A socializat-o într-un fel în care, indiferent cât îţi iubeşti copilul şi cât timp petreci cu ei, nu le poţi da asta, nu.

Marius Tucă: Săracul tata, nu m-a dat şi pe mine la yoga la 18 luni.

Alexandra Nechita: Şi cum înveţi cel mai bine când eşti pus faţă în faţă cu situaţii, ăsta este omul, omul la doi ani, omul la 102 ani.

Marius Tucă: Asta-i America totuşi până  la urmă. La un an şi şase luni să-ţi dai... şi Tevvi a urmat în continuare de atunci...

Alexandra Nechita: Păi, stai puţin că ai mei au fost foarte...

Marius Tucă: Reticenţi. Păi sunt din Vaslui, fratele meu.

Alexandra Nechita: Mami îmi spunea că ”Aoleu, nu o să ştie de iubirea ta, trebuie să stai cu ea!” nu ştiu ce. Dar la început astea au fost discuţiile în casă şi la un moment dat când am văzut, nu că au rezultate, dar au văzut că dinamica ei, comportamentul ei, felul ei de a fi a devenit mult mai mult deschis. Au zis ”Ok, aţi luat o hotărâre bună pentru ea”.

Marius Tucă: Vezi tată, nu puteai să mă dai şi pe mine la yoga de mic, nu să-mi aplici tu tot felul de procedee de karate! Asta era o pauză apropos de faptul că a trecut perioada asta în care ai lucrat şi ai simţit mult mai bine ideea de lucru efectiv, de apropiere extraordinară în creaţia ta.

Alexandra Nechita: Da, şi în acelaşi timp, adică pauza de fapt a fost o pauză luată de la contracte, de la expoziţii, că am zis că nu vreau să călătoresc pentru perioada asta, vreau şi eu... deci toată copilăria, adolescenţa, toţi anii ăia de la 20 până la 29 nu eram acasă şi am zis vreau şi eu să fac asta pentru mine şi mi-a prins super-bine şi realizez că majoritatea oamenilor nu-şi permit şi sunt enorm de recunoscătoare pentru asta, dar eu am sângele de artist.

Marius Tucă: Asta-i viaţa ta de fapt.

Alexandra Nechita: Da. Şi nu am putut să mă ascund de ea indiferent cât de mult am încercat şi am încercat să stau, nu că să fiu mai domestică, nu-i asta dar...

Marius Tucă: Să încerci să fii un pic mai detaşată de...

Alexandra Nechita: Şi nu-i posibil pentru mine, nu este, nu este. Nu este o opţiune cum am spus, nu e o profesie, nu e o carieră, este existenţa mea şi a venit oportunitatea asta să fac o serie de expoziţii şi am fost puţin ezitantă la început, dar am formulat aşa o perioadă de doi ani în care lucrările toate alese de mine şi aprobate de mine, care este un lucru foarte mare pentru un artist, pentru că de multe ori ţi se spune vrem numai aia, aia, aia şi a fost cu nişte condiţii, pe primul loc a fost că nu o să fie nicio lucrare care nu este nouă efectiv.

Marius Tucă: Deci, practic, aceste 80-100 de lucrări sunt realizate de tine în ultimii trei ani. Adică de când s-a născut Tevvi încoace practic.

Alexandra Nechita: Exact. Şi asta am simţit că este cel mai cinstit lucru  pe care îl pot face şi pe care îl pot da înapoi la oamenii care îmi ştiu povestea şi la fel şi pentru cei care abia o învaţă sau care aud de ea.

Marius Tucă: Deci, această expoziţie călătoare face un tur al Americii.

Alexandra Nechita: Înainte de a veni aici am avut o expoziţie în Indiana, acolo a fost lansarea proiectului, mă întorc acasă şi după două săptămâni după aceea am la Florida o expoziţie, apoi am Texas în noiembrie, Park City în ianuarie şi tot aşa cam la 10-12 săptămâni sunt într-un alt oraş.

Marius Tucă: Şi mergi de fiecare dată acolo unde este expoziţia?

Alexandra Nechita: Da, sunt două nopţi de vernisaje, sunt diferite evenimente făcute, nişte lucruri mai intime, nişte evenimente de public. Un lucru care e foarte important care a făcut parte din înţelegerea asta pe care am avut-o cu grupul cu care lucrez este să pot aloca o oră-două din week-end-ul ăsta cum ar fi, care este exclusiv pentru copii.

Cum poţi să încurajezi pe generaţia mai mică să aibă un interes în artă şi în cultură dacă le spui nu, întruna totul porneşte cu Nu

Marius Tucă: Asta mi se pare, am vorbit despre asta, mi se pare o chestie extraordinară, explică de ce pentru că  nu ai făcut-o pur şi simplu.

Alexandra Nechita: De ce, nu ştiu aici cultura este altfel. Cultura în Europa şi căldura care există, adică cel puţin aşa mi se pare, observ când mă duc prin muzee şi văd părinţii cu un copilaş de mână în faţă la un tablou deosebit şi le povesteşte, nu prea se vede lucrul ăsta în State. Adică se vede dar e puţin mai rar şi întotdeauna mi s-a părut atât de curios că de ce, de ce. Şi mi-am dat seama foarte de uşor şi foarte repede că este din cauza chestiei asta hierarchy care există că nu eşti destul de mare, nu eşti destul de deştept, nu ai făcut şcoala aia, nu ai făcut cutare, cutare, nu înţelegi, nu ai voie, nu atinge, e scumpă, e aşa, aşa. Cum poţi să încurajezi pe generaţia mai mică să aibă un interes în artă şi în cultură dacă le spui nu, întruna totul porneşte cu Nu.

Marius Tucă: Toate încep cu nu, exact.

Alexandra Nechita: Am experienţele astea şi când mă duc cu Tevvi la muzee şi impulsul la un copil este să simtă, să atingă, ăsta e şi impulsul meu ca artist vreau să ating, să văd ce material este şi am zis că vreau să creez o atmosferă şi un spaţiu safe şi fără judgement şi să nu aibă nicio teamă un copil că i se spune că nu are voie să atingă aia sau nu are voie să se apropie de asta, să vină să stea în galerie.

Marius Tucă: Să fie un atelier?

Alexandra Nechita: Da, depinde de spaţiu.

Marius Tucă: Să stea în galerie, dar să faci şi un atelier în care să poţi să deseneze.

Alexandra Nechita: Da, şi pentru o oră, două punem hârtie pe jos, ori pe mese, depinde de spaţiu şi copiii sunt invitaţi să lucreze, să creeze avem tot felul de materiale, să folosească imaginile mele ca inspiraţie, să vină cu lucrările lor de acasă şi ideea e să creăm un confort, să fie un spaţiu unde se simt ok şi wellcome, este foarte important ca să poţi să dezvolţi o relaţie.

Marius Tucă: Un spaţiu unde să se simtă ei, să fie ei până la urmă, să nu li se dea peste mână, să nu fie certaţi, să li se interzică totul de la bun început. Adică, un spaţiu unde să se simtă foarte bine, de fapt asta e.

Alexandra Nechita: Şi nu e neapărat, scopul nu este să-i facem pe toţi artişti, scopul este să facem copii care au o apreciere.

Marius Tucă: Să-i apropii de artă, să aibă deschidere şi aşa mai departe.

Alexandra Nechita: Să aibă deschidere, exact.

Marius Tucă: Mi se pare foarte bună ideea asta pentru că am trăit cu toţii... sigur că nu ne ducem acum în marile muzee şi punem mâna pe operele de artă, e vorba de a fi lăsaţi un pic să înţeleagă mai bine şi dacă întrebi pe cineva nu-ţi răspunde nimeni. Ne mai întoarcem şi mai discutăm despre asta pentru că ideea mi se pare extraordinară, hai să vedem şi ultima parte din emisiunea de acum 15 ani, bine emisiunea cred că a avut o oră şi douăzeci, ceva de genul ăsta, am ales doar câteva minute.

Alexandra Nechita: Mamă, tot vorbăreaţă am rămas!

Marius Tucă: Vorbăreaţă şi entuziastă, toate mesajele şi ce spun oamenii sunt la modul ăsta că eşti o apariţie absolut extraordinară, ceea ce ştiam. Hai să vedem ultima parte a emisiunii şi după aceea continuăm dialogul nostru.

Selecţie din emisiunea Marius Tucă Show, Antena 1, 7.09.2004

” Marius Tucă: Cum te simţi să fii copia unui mare artist? Pentru că se face comparaţia cu Picasso.

Alexandra Nechita: Copie nu mă simt, dar influenţele astea inconştiente apar, dacă luaţi orice artist din istoria artelor o să vedeţi că există legături, mai ales în tipul de artă modernă, influenţa se transmite că vrei că nu vrei.

Marius Tucă: Din ce anume se inspiră în realizarea picturilor? Ştiu că o să răspunzi ”din viaţă”

Alexandra Nechita: Din viaţă, da, dar vreau să zic că prin pânzele mele am dreptul să fiu foarte egoistă, să fiu foarte interesată de sentimentele mele, de perspectiva mea. Normal că sunt şi teme foarte universale pe care le investighez, teme de pace, de mediu înconjurător, mai sociale, dar tot de la mine derivă şi ce cred eu despre ele, nu ce crede altcineva.

Marius Tucă: Şi ceea ce trăieşti tu.

Alexandra Nechita: Sunt şi teme care sunt legate de o experienţă, sunt începute doar cu o pată de culoare, cu o dungă, o formă, o linie. Nu întotdeauna e ceva ce poţi să explici. Arta poate să rămână şi neexplicată.

Marius Tucă: Ştiu că aveai la un moment dat o obsesie pentru curcubee. Ai trecut de curcubee? Ai ajuns la altceva?

Alexandra Nechita: Nu a fost chiar atât de mare obsesia, a fost doar o legătură pe care o făceam eu cu visele şi cu dorinţele când vedeam un curcubeu.

Marius Tucă: Când o să încetezi să fii varianta feminină a lui Picasso şi o să începi să devii Alexandra?

Alexandra Nechita: Proces de creştere.

Marius Tucă: Ai de gând să pictezi până la adânci bătrâneţi?

Alexandra Nechita: Până nu mai pot.

Marius Tucă: Cineva te întreabă dacă eşti milionară din pictură.

Alexandra Nechita: Am avut succes extraordinar până acum.

Marius Tucă: Ce părere ai despre curentul grafitti?

Alexandra Nechita: Îmi place foarte mult. Am o apreciere foarte mare pentru artişti care au început cu grafitti şi încă mai continuă şi în pânze şi în alte lucrări.

Marius Tucă: Ai avut tablouri care ţi-au fost furate?

Alexandra Nechita: Am avut şi asta.

Marius Tucă: Care este pictorul dumneavoastră preferat?

Alexandra Nechita: Nu aş putea să numesc numai unul. Sunt mulţi din perioada impresionismului, mulţi din perioada modernă, artişti contemporani pe care îi iubesc.

Marius Tucă: Eşti convinsă că eşti genială?

Alexandra Nechita: Nu, sunt normală.

Marius Tucă: Te-am întrebat la începutul emisiunii şi nu au vrut să răspunzi. Cum resimţi celebritatea în America? Pentru că oamenii te cunosc.

Alexandra Nechita: Mă cunosc, dar...

Marius Tucă: Vreau să le spui telespectatorilor noştri cine cumpără tablouri de la tine?

Alexandra Nechita: Este o listă destul de abundentă de colecţionari, Andrea Agassi, Charlize Theron, Alec Baldwin, Woopi Goldberg, Ellen Degeneres...

Marius Tucă: Mari actori ai Americii, mari personalităţi. Şi cum fac să cumpere tablouri? Vin la expoziţii sau te contactează?

Alexandra Nechita: Vin la expoziţii, pe mulţi am avut ocazia să-i întâlnesc să văd piesa pe care au ales-o şi unde o pun la ei în casă. De obicei sunt undeva, în vacanţă, este o expoziţie cu lucrările mele, văd, şi cam aşa...”

Iubesc să lucrez pe plan mare, adică mă simt cel mai ca acasă când lucrez pe plan mare

Marius Tucă: Da, frumoasă emisiune acum 15 ani cu Alexandra, abia împlinise 18 ani. Întrebarea se repetă, eşti genială?

Alexandra Nechita: Ei!

Marius Tucă: Şi ce frumos mi-ai răspuns, ei, normal. Aş putea să-ţi adresez din nou această întrebare, eşti pregătită pentru întrebarea asta?

Alexandra Nechita: Nu, nu că se uită Tevvi la emisiune!

Marius Tucă: Şi nu ar trebui să se uite, nu? Să o ia puţin din faţa calculatorului, apropos de asta emisiunea noastră se transmite şi pe Smart Radio, în curând veţi vedea ce va însemna, începând din 29 iulie, chiar de ziua mea de naştere Smart Radio, e o întâmplare aproape fericită.

Alexandra Nechita: La mulţi ani!

Marius Tucă: Mersi mult, dar ”trecut-au anii ca nouri lungi pe şesuri”. Eşti genială, răspunzi sau nu, ca să ştiu dacă... sau mai stăm un pic. Zi şi tu da şi scăpăm repede.

Alexandra Nechita: Sunt mândră de mine.

Marius Tucă:  Eşti mândră de tine, asta e frumos. Egoistă, mândră de ea, are toate caracteristicile ”plecat-am nouă din Vaslui”. Puteţi să puneţi un pic pe ecran tabloul ăla, îmi place mie tabloul ăla şi mă gândeam că aici la Bucureşti se poate face... ce dimensiuni are tabloul ăsta?

Alexandra Nechita: În metri nu ştiu, 12 feet, aproape trei metri cred, ceva de genul face parte dintr-o serie de lucrări pe care am făcut toate la mărimea asta.

Marius Tucă: Înălţimea cred că are trei metri, în lungime are mai mult.

Alexandra Nechita: Da, da ai dreptate, are 16 feet în lungime şi înălţimea are 10 feet.

Marius Tucă: Şi ai mai multe tablouri de dimensiune, nu chiar ca ăsta dar de dimensiuni mari, ai sau nu?

Alexandra Nechita: Ba da cam toate sunt apropiate de mărimea la lucrarea asta şi am făcut o serie întreagă. Eu sunt foarte, cum să zic iubesc să lucrez pe plan mare, adică mă simt cel mai ca acasă când lucrez pe plan mare.

Marius Tucă: Da, dar am văzut la tine şi desene şi picturi de mici dimensiuni.

Alexandra Nechita: Da, asta e ceva mai nou. Ideea de a schiţa întotdeauna a fost parte din meseria mea şi e uşor am o idee pornesc la o masă desenez ceva câteodată, poate nu-mi vine sub forma de o linie şi îmi vin câteva linii, câteva cuvinte ca să pot să-mi notez să pot să mă întorc la idee altădată, deci e comun să lucrezi pe planul mic dar asta a fost în ultimii câţiva ani.

Marius Tucă: Mi-ar plăcea foarte tare ca la Bucureşti să faci la un moment dat o expoziţie cu tablourile astea mari, expuse într-un spaţiu adecvat, un spaţiu care şi-ar găsi foarte bine locul adică sunt câteva tablouri care, puteţi să mai arătaţi tabloul de mai devreme.

Alexandra Nechita: Şi mie mi-ar plăcea!

Marius Tucă: Ai văzut cum e la Marius Tucă Show aici şi la Smart TV? A trecut o oră, adică a trecut spaţiul de emisiune.

Alexandra Nechita: Serios, uau!

Marius Tucă: Da, sigur că am avut 10 minute sau cât am avut din emisiunea trecută, dar deja a trecut o oră, e simplu, nu?

Alexandra Nechita: Da, e foarte simplu.

Marius Tucă: Poate se simte că realizatorii sunt de... succes!

Alexandra Nechita: Genii!

Marius Tucă: Săracii de ei! Alexandra, mai ai şi alte proiecte. Ai nişte lucrări apropo de ce faci tu şi ce lucrezi că aşa viaţa ta poate părea o dolce vita continuă adică vii la Bucureşti în vacanţe cu familia, te duci mergi la câteva expoziţii, ai şi câteva lucrări importante în lucrările de bronz, ce se întâmplă cu lucrările astea că sunt nişte lucrări pe care le ai de ceva timp şi una este expusă, în Singapore?

Alexandra Nechita: Da, am făcut o serie de monumente din bronz, una din ele este amplasată în permanenţă la Muzeul Naţional din Singapore şi e vorba ca una dintre ele să fie acuma să fie plasată în permanenţă în Los Angeles ceva care mi se pare super mişto şi exciting, mai ales trăind acolo.

Marius Tucă: Mişto?

Alexandra Nechita: Da, cool, cool!

Marius Tucă: Ok, sună bine şi mişto dar...

Alexandra Nechita: Şi mai rămân câteva din ele şi întotdeauna am visat ca o lucrare din asta, un monument de-al meu să fie pus şi să rămână în România şi deci asta face parte din lista mea, face parte din lista mea de vise şi proiectele pe care vreau să le fac şi  ideea asta de artă publică care a pornit, că a pornit de mulţi ani dar am introdus-o în România cu evenimentul care a fost în faţă la Ateneu, deci pentru mine merge mână în mână cu ideea asta de a avea copii invitaţi în galerie ca să aibă ei o experienţă mai intimă şi confortabilă, pur şi simplu să pui artă în locul unde lumea nu se aşteaptă să fie artă ca să poată să creeze conexiuni şi o relaţie cu ele. Deci dacă cineva ia o pauză de la birou şi vine jos să se aşeze pe iarbă să mănânce un sandviş şi să fumeze o ţigară să facă ce vrea să facă, e o lucrare de artă ceva frumos, poate să creeze un dialog cu ea, poate să vadă ceva pe care nu s-ar fi aşteptat s-o vadă. Deci ideea asta de public art m-a pasionat de mult, de foarte, foarte mult timp şi intenţionez să dezvolt ideile pe care le am în continuare dincolo de lucrările care sunt făcute.

S-a schimbat şi lumea şi eu mă schimb şi interesele mele se mai schimbă din când în când. Eu pictez pur şi simplu ce vreau să povestesc şi ce simt

Marius Tucă: Am înţeles, spune-mi te rog sursele de inspiraţie s-au schimbat în timp sau au rămas aceleaşi?

Alexandra Nechita: Se schimbă.

Marius Tucă: Pentru că s-a schimbat  şi lumea!

Alexandra Nechita: S-a schimbat şi lumea şi eu mă schimb şi interesele mele se mai schimbă din când în când, sunt momente în care fac o lucrare care poate în momentul ăla mi s-a părut cea mai autentică versiune din mine şi trei luni după aceea mi se pare că este străină.

Marius Tucă: Că este depersonalizată, că este străină şi că nu are nicio legătură cu tine

Alexandra Nechita: Tot ceea ce fac derivă de la mine, de la sine şi normal că sunt afectată de lucruri externe şi de circumstanţe şi personale şi sociale şi în lume şi aşa şi aşa. Dar eu pictez pur şi simplu ce vreau să povestesc şi ce simt.

Marius Tucă: Poate obosim cu atâta artă, spune-mi te rog cum ai găsit România în aceşti ultimi 15 ani? Totuşi ştim bine ce a însemnat România la începutul anilor 90 şi imaginea României era cât se poate de negativă, dar în timp lucrurile s-au mai schimbat. Vii dintr-un oraş, dintr-un  oraş al îngerilor, vii dintr-un Los Angeles, cum vezi România, cum vezi Bucureştiul, pentru că ai tot venit în ultimii ani, îţi place ce vezi!

Alexandra Nechita: Păi de asta mă întorc!

Marius Tucă: Şi oamenii şi locurile şi tot ce se întâmplă.

Alexandra Nechita: Absolut şi am şi...

Marius Tucă: Nu că e bine să le spunem.

Alexandra Nechita: Mi-am creat şi o bază atât de frumoasă în prietenii pe care îi am aici şi asta ajută oriunde ai fi în lume în orice caz. Multe familii nu mai am în afară  de mătuşa mea şi asta îţi creează attachment-ul la lucrul ăsta sunt oamenii, istoria există în oameni, deci şi pentru mine ca oraş mi se pare că s-a dezvoltat într-un  fel foarte wow, deci este impresionant. Şi putem să stăm să-ţi spunem nu ştiu câte lucruri rele, dar îţi pot enumera o mie de lucruri rele şi în Los Angeles, deci nu stăm aici să facem comparaţii de genul ăsta.

Marius Tucă: Da, ar trebui să apreciem mai mult ceea ce avem şi mai ales când vii din afară îţi dai seama de cât de mult au evoluat lucrurile aici şi că totuşi Bucureştiul e un oraş cosmopolit şi eu nu obosesc deloc să spun asta, pentru că am şi călătorit, am văzut mari oraşe ale lumii şi pentru că şi acolo poţi să vezi lucruri care nu-ţi plac.

Alexandra Nechita: Absolut!

Marius Tucă: Şi mai e o chestiune, acolo eşti în vacanţă şi ai altă stare, aici eşti în fiecare zi, locuieşti aici, dar eu cred că Bucureştiul pe zi ce trece devine un oraş cosmopolit, un oraş frumos, un oraş liber în toate aspectele şi în toate formele sale şi asta mă bucură foarte tare. Sigur că sunt probleme că trăim aici şi vedem uneori ce înseamnă circulaţia mai ales la orele de vârf şi altele dar important e că Bucureştiul...

Alexandra Nechita: Mie-mi spui de circulaţie?

Marius Tucă: A, da, chiar e prima dată când conduci, ai o maşină şi...

Alexandra Nechita: Da, mamă, să vă feriţi de mine!

Marius Tucă: Eşti un pericol în trafic?

Alexandra Nechita: Conduc ca o băbuţă.

Marius Tucă: Exact, concentrată, aşa?

Alexandra Nechita: Super concentrată!

Marius Tucă: Da, deasupra volanului?

Alexandra Nechita: Nu, asta a fost o decizie pe care am făcut-o eu când nu era nevoie, dar cu Tevvi am avut nevoie să avem o maşină ca să avem acces mai imediat, dar eu când mă deplasez pe aici, pe acolo singură, ar fi cel mai convenabil să merg cu taxiul, dar am zic că vreau să simt oraşul.

Marius Tucă: Să conduci tu, să simţi, să conduci în Bucureşti. Şi cum e?

Alexandra Nechita: Păi cred că mi-am făcut foarte mulţi duşmani, pentru că numai claxoane. Se văd foarte mici semaforurile, nu ştiu îmi e foarte greu, mă uit aşa pe dedesubt.

Marius Tucă: Sunt mici aici semafoarele da.

Alexandra Nechita: E ceva, dar m-am obişnuit încet-încet.

Marius Tucă: Şi am văzut că în momentul în care îţi parchezi maşina undeva, uiţi unde ai parcat-o, asta se întâmplă peste tot?

Alexandra Nechita: Deci am început o serie, o să le găsesc într-o zi, că nu îmi mai e ruşine, de fotografii că sunt obsedată cu parcarea asta pe trotuare. În LA nu există un oraş mai intens şi mai strict când e vorba de toate legile de parcare. Deci nu parca de la opt şi un sfert la opt şi optsprezece, nu parca dacă ai două sacoşe în maşină, deci e nebunie completă şi aici spui băi frate ce uşor este, am găsit un trotuar liber, pac, acolo am parcat! Şi am vreo zece, îi trimit lui Dima o poză, încă una, încă una, am zis că o să mă întorc acasă şi o să uit cum să parchez mai civilizat.

Marius Tucă: Spune-le oamenilor unde te găsesc pe Instagram să vadă pagina ta de Instagram

Alexandra Nechita: Da am devenit o iubitoare de social media, pagina mea este alex_nechita, nu ştiu cum se zice underscore.

Marius Tucă: Exact cum ai spus, nu s-a inventat un echivalent în română.

Alexandra Nechita: Şi mai ales când sunt în studio...

Marius Tucă: Păi nu poţi să arăţi pe telefon, dă că arăt eu la cameră, e important să vadă oamenii.

Iniţial, am fost foarte rezistentă şi nu am îmbrăţişat ideea asta de social media. Este o oportunitate şi mi se pare un lucru foarte cool

Alexandra Nechita: Acum am numai poze eu cu Tevvi în vacanţă şi eu cu paharul de vin.

Marius Tucă: Cu paharul de vin asta te reprezintă, pe moldoveni îi reprezintă. Deci, asta este pagina de Instagram şi apropo...

Alexandra Nechita: Interesant şi chiar vorbeam de asta cu reţelele sociale, iniţial am fost foarte rezistentă şi nu am îmbrăţişat ideea asta de social media că mi s-a părut ceva foarte străin, eu venisem dintr-un mod de a gândi foarte tradiţională şi foarte obişnuită şi asta a fost obişnuit pentru mine, mi s-a părut extrem de ciudat să fac chestiile astea dar...

Marius Tucă: Şi mai ales pentru un artist, aşa pentru un om pentru o vedetă să spunem, clasică, o vedetă poate mai era cum era, dar pentru un artist, mai ales pentru un pictor ţi s-a părut cumva că îţi invadează intimitatea şi că dai din intimitatea ta.

Alexandra Nechita: Da, dar cu toate astea mi-am dat seama că foarte multă lume nu poate să înţeleagă, nu este ca şi cum te duci la un concert şi ai pe cineva faţă în faţă, îi vezi cum transpiră la doi metri distanţă de tine şi cântă şi îi auzi glasul, nu este aceeaşi experienţă de proces, nu există experienţa aia de proces pentru un pictor şi mi-a dat oportunitatea foarte mult să arăt oamenilor cum pur şi simplu pornesc o schiţă sau mişcarea la o culoare pe pânză, cum lucrez cu nişte plastilină şi depinde de... dă o intrare şi o vedere la procesul creativ nu întotdeauna foarte exactă, dar este o oportunitate şi mi se pare un lucru foarte cool şi asta e iarăşi parte dintr-un subiect care văd că tot...

Marius Tucă: Dar vezi că lumea se schimbă şi ne schimbăm şi noi şi eu am fost foarte reticent...

Alexandra Nechita: Trebuie să te schimbi că altfel...

Marius Tucă: Păi da, nu spui tu când să mă schimb eu...

Alexandra Nechita: Nu, dar noi în general.

Marius Tucă: Nu, dar apropo de asta, Daria mi-a făcut (Daria e fetiţa mea pentru cine nu ştie) fetiţa mea care împlineşte 21 de ani mă rog, intraţi pe pagina Dariei de Instagram acuma da? Copilul îmi spune să mai spun şi de pagina ei de Instagram, marea vedetă care sunt eu nu mă cunoaşte nimeni, măcar să o promovez pe ea de aici înainte, deci Daria Tucă este pagina de Instagram a dariei şi o să vedeţi că găsiţi acolo fotografii făcute de ea şi fotografii cu ea, pentru că face şi fotografie, deci tati mi-am făcut datoria să nu mă mai cerţi şi stai un pic să ieşim şi pe cablu. Apropo de asta toţi mă întreabă foarte mulţi oameni şi pe cablu nu? Suntem pe net acum, dar Smart TV va fi o televiziune pe cablu, am luat licenţa pentru asta, pentru cei care sunt interesaţi de o televiziune de cultură urbană „să vă dea Dumnezeu sănătate, numai bine, realizări pe toate planurile”, deci pagina de Instagram Daria Tucă şi încă o dată să mai spui pagina ta de Instagram. Pentru că mâine poimâine pleci şi rămânem fără adresă.

Alexandra Nechita: alex_nechita.

Marius Tucă: Exact, un coleg de al tău Mihai pe care îl ştim foarte bine, săracul are o vârstă, mi-a trimis cum se scrie, nu e problemă Mihai e ok. Sunt acum atâtea tratamente care pot să îndrepte lucrurile. Alex şi eu am avut, de asta vorbeam reticenţa asta de a... Daria mi-a făcut acum  ani pagina de Instagram, Facebook la fel, uite că lumea se schimbă şi cumva trebuie să fii în pas cu vremurile, adică sunt foarte mulţi artişti care sunt cunoscuţi numai prin reţelele de socializare.

Alexandra Nechita: Corect şi asta mi se pare ceva extraordinar, deci pentru prima oară un artist poate să aibă un dialog direct cu fani lor, cu colectorii lor...

Marius Tucă: Cu fanii mei şi tinereţea.

Alexandra Nechita: Tradiţional este: te duci pe o galerie, cu un alt dealer, mai departe, îţi controlează cum îţi distribui lucrările şi oferă o şansă ca să îţi creezi o audienţă şi asta mi se pare că cum să zic nu există ceva mai frumos pentru un artist, adică sunt şi artişti care vor să îşi susţină ce fac numai pentru şi asta e de respectat, dar pentru cei care vor să împărtăşească şi să povestească şi să facă parte dintr-o poveste mai mare şi oferă o şansă ca să îţi creezi o audienţă şi asta mi se pare cum să zic, nu există ceva mai frumos pentru un artist, adică sunt şi artişti care vor să îşi ţină ce fac numai pentru ei şi asta e de respectat, dar pentru cei care vor să împărtăşească şi să povestească şi să facă parte dintr-o poveste mai mare, mi se pare cel mai cool lucru. 

Marius Tucă: Tu ştii să împărtăşeşti foarte bine şi apropo de asta, m-am uitat la oamenii cu care te întâlneşti, pentru că te-am văzut în ultimii ani, sunt oameni pe care i-ai cunoscut sau oameni pe care îi ştii de multă vreme şi au o bucurie extraordinară să se întâlnească cu tine şi m-am bucurat pentru tine şi pentru asta, adică nu neapărat că  vă întâlniţi că aveţi un business cum se spune sau ceva de făcut împreună, pur şi simplu şi m-am uitat că oamenii îşi doresc şi vor să întâlnească cu tine, ai chestia asta extraordinară şi mă bucur că o ai.

Alexandra Nechita: Da, obişnuită de mică să fiu printre oameni cred că asta a devenit parte din natura mea, dar îmi dă energie, îmi place să vorbesc, să fiu alături de oameni, sunt oameni mai deştepţi, mai inspiraţi, mai buni, adică asta...

Marius Tucă: Adică te inspiră şi oamenii, e o sursă de inspiraţie extraordinară.

Alexandra Nechita: Absolut şi nu mă asociez cu oamenii care nu mă inspiră, asta să fie clar.

Marius Tucă: Uneori se mai întâmplă să intre şi atunci...

Alexandra Nechita: Dacă pot controla situaţia...

Marius Tucă: Hai să vedem câteva lucrări, îi rog pe colegii mei să pună pe ecran, spune-mi lucrările astea din ce perioadă sunt pe care le prezentăm noi acum?

Alexandra Nechita: Astea sunt acum din atelier, încă nu am completat lucrarea asta...

Marius Tucă: Nu ai terminat-o, adică?

Alexandra Nechita: Da, nu am terminat-o. Asta este, se duce la expoziţia din Houston, e o lucrare destul de mare, după 6-7 ft. Toate astea sunt lucrări mari.

Marius Tucă: Şi noi, din ultima perioadă din ultimii ani, nu?

Alexandra Nechita: Exact, astea de fapt toate din ultimii doi ani, ăsta e atelierul, e puţin mai organizat, atelierul meu din LA, într-o zi o să am şi atelier în Bucureşti.

Marius Tucă: Într-o zi...

Alexandra Nechita: Într-o zi, într-o bună zi.

Marius Tucă: E adevărat, acum pictezi pe unde apuci, nu?

Alexandra Nechita: Da, exact. Aici iarăşi eu alături de lucrările alea mari tot în atelier. Vă puteţi da seama mai bine de mărimea lucrărilor.

Marius Tucă: Îmi place asta din stânga, e absolut extraordinară.

Alexandra Nechita: Unicornul. Da, e un element care nu mă abandonează deloc şi tot revin la el şi încă nu l-am descâlcit.

Marius Tucă: Visezi? Tot în atelier, nu?

Alexandra Nechita: Tot în atelier da, pe scăriţa când nu ajungeam la capătul... astea două lucrări le-am arătat acuma în Indiana.

Marius Tucă: Pentru  cei care ne ascultă la radio, e un pic mai greu să vadă lucrările, dar dacă închid ochii şi îşi imaginează vocea ta, poate văd măcar unicornul dacă nu văd şi culorile, dar îţi place foarte mult culoarea, te-ai gândit să lucrezi în alb – negru, ai lucrări în alb – negru?

Alexandra Nechita: Absolut, adică eu sunt foarte pasionată de desen şi mi se pare că e cel mai evident fel de a înţelege un artist adevărat e prin desen nu e nevoie cu culoarea, poate adăuga şi foarte multă gălăgie şi confuzie şi desenul este, sunt oasele la o lucrare şi deci asta întotdeauna e pe alb – negru şi de multe ori am lucrat lucrări în balck and white, dar e altă viaţă cu culoare şi pot comunica nişte stări pe care indiferent de câte reuşite sunt lucrările celelalte nu cred că au aceeaşi impact.

Marius Tucă: Ce culori  preferi?  Care sunt culorile tale sau care e culoarea care te-ar putea definii, dacă există o singură culoare?

Alexandra Nechita: Mov, da violet.

Marius Tucă: Şi cu acele curcubee despre care vorbeam acum  15 ani te-ai lecuit sau în continuare...?

Alexandra Nechita: Nu, acum s-a pornit din nou pentru că am pisicuţa mea care caută curcubee în fiecare zi.

Marius Tucă: Pisicuţa ta cu cine seamănă, ce caracter are? Seamănă cu părinţii tăi, cu soţul tău, cu tine? Ferească Dumnezeu asta ne  mai trebuia să o luăm de la capăt.

Inocenţa trebuie s-o mai căutăm din când în când, dacă se poate, pentru că e frumos de avut, aşa, în buzunar să o scoţi într-o zi, aşa, mai înnorată ca astăzi

Alexandra Nechita: Da exact, este... Tevvi are o personalitate foarte confidentă, foarte... câteodată puţin iute, mai ales pentru un copilaş de vârsta ei, dar o inimioară atât de tandră şi are aşa o ...

Marius Tucă: Tandră cât toată Moldova, cât tot Vasluiul?

Alexandra Nechita: Şi asta sunt copiii, asta este frumuseţea la copii, asta este inocenţa la copii, nu o poţi găsi nicăieri, normal că e a mea şi îmi e cea mai dragă din lume, dar petrec mult timp cu alţi copii, cu ai prietenelor mele şi asta este ceva totuşi universal între copii şi trebuie s-o mai căutăm din când în când dacă se poate pentru că e frumos de avut aşa în buzunar să ţi-o scoţi într-o zi, aşa, mai înnorată ca astăzi.

Marius Tucă: Mi-ai povestit o întâmplare care m-a pus pe gânduri dar mi-a şi plăcut foarte tare. Spunea-i că eraţi undeva la un restaurant pe terasă şi acolo erau copii şi ea s-a împrietenit foarte repede cu cei de la masa alăturată şi cei de la masa alăturată au luat-o şi au pus-o la masă să mănânce

Alexandra Nechita: Da.

Marius Tucă: Ceea ce în America nu se întâmplă.

Alexandra Nechita: Nu. 

Marius Tucă: Pentru că ştim bine cum stau lucrurile acolo. Şi, cum au fost lucrurile acolo?

Alexandra Nechita: Asta face parte din atragerea mea să fiu aici, adică este o căldură pe care, indiferent de toate lucrurile care sunt foarte complexe pentru oamenii care trăiesc aici, pe care le înţeleg şi nu le înţeleg, există încă firul ăsta care... o văd şi, mai ales aici, zi de zi o simt şi un gest atât de simplu pentru mine, adică... pentru ea nu mai zic, deci s-a trezit şi vorbea de băieţelul ăla cu... deja cu mama sunt pe whatsapp ne organizăm cum  să mergem la mare, îţi dai seama. A fost o întâmplare neaşteptată şi ceva atât de frumos.

Marius Tucă: Da, dar puteau fi acuzaţi că au răpit copilul, că l-au luat cu forţa la masă.

Alexandra Nechita: Nu şi nouă ni s-a părut extrem de normal, adică noi stăteam la masă, i-a oferit un suculeţ, noi le-am luat îngheţată, ei se jucau cu plastilină şi...

Marius Tucă: Da, România e frumoasă, uite, în zonele astea şi apropo de relaţiile dintre oameni, chiar dacă din alte puncte de vedere putem să căutăm lucruri care ne plac. Deci, uite, şi pentru asta iubeşti România.

Alexandra Nechita: Absolut.

Marius Tucă: Pentru un lucru de felul ăsta aşa cum în America probabil că nu s-ar fi întâmplat. Şi vorbeai puţin mai devreme de universalitatea copiilor, o vezi, nu? Copiii şi aici şi în America vezi lucruri comune care îi definesc, care îi apropie, există şi lucruri care îi despart?

Alexandra Nechita: Da, cred că cultura asta de a fi afară, în cartier să te joci cu vecinii nu, eu cel puţin nu am crescut cu ea şi din păcate nici Tevvi nu creşte cu ea.

Marius Tucă: Adică să ai vecini, cum se întâmplă...

Alexandra Nechita: Da, deci pur şi simplu eu am fost la o prietenă...

Marius Tucă: Iată-mă, dar când stai în Los Angeles şi pe 200 de metri ai doar casa ta cu cine să fii vecin?

Alexandra Nechita: Nu, dar vorbim aici nu numai de physical opportunity, de mentalitatea...

Marius Tucă: Physical opportunity, adică noi suntem proşti aici, ce vrei să spui?

Alexandra Nechita: De mentalitatea oamenilor...

Marius Tucă: Physical opportunity, jură-te că ai spus asta.

Alexandra Nechita: Nu, nu numai că nu există cadrul respectiv că eu trăiesc aici şi tu acolo.

Marius Tucă: Că aparţii locului, cam aşa se traduce. Nu mă bagi în seamă? Care aparţine locului, physical opportunity. Zi!

Alexandra Nechita: Ce supărat eşti.

Marius Tucă: Îmi vine să mor.

Alexandra Nechita: Dar nu e adevărat? Am greşit? N-am greşit.

Marius Tucă: N-ai greşit, dar eu vreau ca lumea să afle că sunt şi eu moderator de televiziuni, sigur că e târziu şi ora şi secolul nu e chiar cel mai potrivit, dar poate află într-o bună zi. Te rog, te ascult.

Alexandra Nechita: Deci asta, e o idee destul de simplă dar ceva de care noi nu avem parte şi mi se pare super-frumos că Tevvi poate să vină aici şi să se bucure de chestiile astea.

Marius Tucă: Da, incredibil. Şi mai ales că vorbeşte şi limba română.

Alexandra Nechita: Da.

Marius Tucă: Vorbeşte şi engleză.

Alexandra Nechita: Şi rusă.

Marius Tucă: Şi rusă. E, aici parcă mă deranjează şi rusa. Şi ce limbă o să mai înveţe de acum în colo.

Alexandra Nechita: Spaniola.

Marius Tucă: Aşa, că e în Los Angeles şi ăia vorbesc mai mult spaniolă decât engleza.

Alexandra Nechita: Şi atât, nu ştiu, vedem.

Marius Tucă: Patru limbi şi mai învaţă şi italiană, cinci şi cu asta nu trebuie să mai facă nimic după aia, e... În ceea ce priveşte partea de a desena, de a picta pentru că de câte ori ai ocazia îi pui în faţă o coală de hârtie şi... nu o împingi, dar...

Alexandra Nechita: Nu, nu, nu şi asta am învăţat-o direct de la părinţii mei, deci nu numai că nu m-au împins, de multe ori când simţeau că poate eram sufocată de obligaţii şi de responsabilitate de a produce lucrări întotdeauna îmi aminteau, dacă vrei faci o pauză, dacă nu mai poţi, nu mai poţi, spui.

Marius Tucă: Da, tu nu mai puteai să faci nimic altceva, o îngrijoraţi la un moment dat.

Alexandra Nechita: Da, asta nu s-a schimbat.

Marius Tucă: NU s-a schimbat deloc?

Alexandra Nechita: Nu. Toată lumea îmi spune mai încetişor, mai încetişor, odihneşte-te, odihneşte-te. Mami tot mami şi pentru Tevvi bucuria ei cea mai mare să fie cu mine, cu tatăl ei, să fim împreună, deci atât timp cât suntem împreună ea e happy, dacă aş fi dat cu racheta de tenis ar fi vrut şi ea să facă acelaşi lucru, deci nu pot să-mi dau seama exact dacă are vreo pasiune specială sau talent special.

Marius Tucă: Îi rog pe colegii mei să pună pe micul ecran exact telefonul, numărul de whatsapp şi nu trebuie neapărat să-i transmiteţi întrebări Alexandrei puteţi foarte bine să-i transmiteţi nişte mesaje, că bine a venit în România, că e frumoasă, că e şi aşa mai departe. Adică e o emisiune în care se transmit şi mesaje de felul ăsta nu neapărat întrebări. Întrebări m-am străduit eu cât de cât să... dar nu prea mi-a ieşit, dar sigur într-o emisiune viitoare, peste 15 ani, nu?

Alexandra Nechita: Mai încercăm.

Marius Tucă: Mai tragem o dată. Ştii, apropo de radio şi de televiziune. Cred că acum doi ani ai făcut o emisiune la radio cu Rodica Mandache care mi-a plăcut foarte tare, aveaţi o... şi Rodica e trecută de prima tinereţe.

Alexandra Nechita: Da, e magie.

Marius Tucă: Aţi avut un dialog absolut incredibil, atât de liber şi atât de frumos, chiar o să ascult într-o bună zi, bineînţeles că la Smart radio s-a întâmplat acest frumos dialog între tine şi doamna Rodica Mandache. Astăzi am fost sunat de dimineaţa de doamna Rodica Mandache că trebuie să ne vedem, am venit cu o oră întârziere, aveam treabă, şi m-a sunat acolo şi a spus dacă nu mă aştepţi acolo vin după tine şi te bat de nu te vezi. Practic anunţ poliţia pe această cale că sunt abuzat de o doamnă în vârstă, doamna Rodica Mandache, din Iaşi de loc, şi dacă se poate o protecţie minimă să nu... Bineînţeles că după aia mi-a spus că vrea un telefon, tu o ştii pe Rodica trebuie să-i schimbăm telefonul, e un telefon foarte vechi ăla, tot eu i l-am luat acum doi ani şi va trebui să-i luăm un telefon, după aia sigur va cere o maşină de spălat, ce? Crezi că glumesc? Vorbesc foarte serios. După aia sigur un aspirator de ultimă generaţie.

Am început să lucrez în sticlă cu mulţi ani în urmă şi şi mi s-a părut, aşa, o traducere la ideile mele şi lucrările mele

Alexandra Nechita: Pot să cer şi eu nişte lucruri măcar?

Marius Tucă: Te rog, dar repede. Ai şi nişte lucrări în sticlă, ai un proiect aici, vei avea întâlnire cu un artist cunoscut, şi aş vrea să ne spui câteva cuvinte despre asta. Nu deveni aşa de serioasă cu toate că mă pufneşte pe mine râsul.

Alexandra Nechita: Nu, nu sunt serioasă mă gândeam. Da, am început să lucrez în sticlă cu mulţi ani în urmă şi şi mi s-a părut, aşa, o traducere la ideile mele şi lucrările mele foarte seamless şi uşoară şi îmi plac foarte mult lucrările lui Nemţoi şi m-am întâlnit cu el acum câţiva ani, dar aşa foarte relaxaţi şi a rămas să ajung în vizită la el, să mă duc în atelier. N-am reuşit până acum, adică o să ajung în următoarele câteva zile şi e ca între artişti, să vedem, ideile se dezvoltă fiind împreună...

Marius Tucă: Poate va fi un proiect?

Alexandra Nechita: Poate va fi ceva, depinde, voinţa e acolo şi...

Marius Tucă: Dar tu ai lucrări, ştiu că ai lucrări în sticlă făcute de multă vreme.

Alexandra Nechita: Da, şi am nişte lucrări chiar foarte importante, am una care este toată creată pe bucăţi şi am făcut chestia asta din cauză că la transport se stricau toate săracele. Şi am făcut o lucrare destul de monumentală pe care nu am expus-o niciodată şi asta o să rămână şi ea probabil în expoziţiile astea care vin. Îmi place foarte mult să lucrez în sticlă.

Marius Tucă: Spune-mi te rog, te vei duce la Vaslui? Te vei duce acolo în vacanţa asta? Vei ajunge acolo?

Alexandra Nechita: Da, da , am de gând. Să vedem când şi cum, dar am de gând să merg şi la Oneşti şi la Vaslui.

Marius Tucă: Când ai fost ultima dată?

Alexandra Nechita: Acum doi ani.

Marius Tucă: Acum doi ani ai fost. Ştiu că voiai să scoţi o lucrare la licitaţie şi banii să-i dai şcolii de acolo de unde e familia ta.

Alexandra Nechita: Da, este încă o idee pe care o consider şi trebuie logistica rezolvată, e o şcoală, şcoala numărul 8 care îmi poartă numele la Vaslui şi sunt copii foarte buni şi elevi dedicaţi şi artişti talentaţi şi vrea din ce în ce mai mult să-i susţin.

Marius Tucă: Să susţii şcoala de fapt. Bun deci îţi place în România, îşi place la Marius Tucă Show.

Alexandra Nechita: Da, da, da, mai ales.

Marius Tucă: O întâlnire după 15 ani la televiziune, deci la următoarea întâlnire eu voi avea, Dumnezeule...

Alexandra Nechita: Nu mai zi, nu zi, nu zi...

Marius Tucă: Haide că poate totuşi nu o facem peste 15 ani, măcar peste 5 ani.

Întrebări foarte multe care au rămas nepuse, dar noi ne oprim aici, eu îţi mulţumesc mult că ai veni, a fost o emisiune atât de frumoasă din perspectiva unui realizator pentru că tu emani o căldură şi o plăcere de a vorbi şi de a explica şi de a povesti şi atunci e foarte simplu pentru un aşa-zis moderator de televiziune. Să nu uitaţi vă rog poliţia, apropo de sus-numita Rodica Mandache să nu mi se întâmple ceva, Doamne fereşte când ajung acasă. Alex îţi mulţumesc foarte mult.

Alexandra Nechita: Mulţumesc eu.

Marius Tucă: Şi sper ca proiectele tale în România să se întâmple, să aibă loc şi să vorbim despre ele.